sâmbătă, 28 februarie 2009

Melancolia scrisorii


Nu vi se pare ca ne-am pierdut obiceiul de a mai scrie scrisori? Nu va e dor de acel moment in care gasiti scrisoarea in posta, cautati frenetic destinatarul, va grabiti sa o deschideti pentru a-i vedea continutul? Pentru a vedea daca nu pastreaza parfumul expeditorului? Sa descifrezi scrisul....sa ghicesti...sa citesti printre randuri adevarata stare de spirit...Azi tastele calculatorului au luat locul stiloului, word-ul locul hartiei si casuta de e-mail locul ghiseului de la posta. Cand ati scris ultima data o scrisoare?

Ghiocei pentru tine...


Sunt exact aşa cum vroiam...simpli, puri, firavi...speciali. Dar ai văzut ce drăguţ arată cu bobiţele alea de struguri pe lângă ei? Parcă au crescut de nicăieri...nimic nu ar fi trădat existenţa lor acolo, în locul ăla.... Şi totuşi, după un an, au învins, şi-au scos căpşoarele albe şi se apleacă, umil în faţa ta. Sunt pentru tine. Cel ce citeşti aceste rânduri. Oare vestesc ei ceva?

vineri, 27 februarie 2009

Mi-e dor de culorile primaverii…


Mi-e dor de aerul proaspat cu aroma de roua dimineata, de iarba verde abia ivita din pamantul inca prins in strat fin de gheata. Mi-e dor de soarele bland, de zambile si frezii. Mi-e dor sa vad copacii plin de flori si ramurile uscate revenind la viata. Mi-e dor de frenezia ciudata a primaverii, de senzatia de plutire, de energie si de zambete prostesti.

joi, 26 februarie 2009

Viata


Ma intreb cati dintre voi isi dau seama de cat de repede trecem prin viata.
Unii lasa dovezi adanci ale existentei lor,altii trec pur si simplu nevazuti.
Nu constientizam importanta trairii clipei decat atunci cand pierdem ce era esential ca sa devenim umani.Ne complacem des in situatii cu intrigi superficiale,doar pentru a nu da piept cu viata.
Realitatea a fost dintotdeauna dura,dar rareori infatisata violent.Doar cand imaginea ei abunda de cruzime,stim ca realitatea merita traita,nu inteleasa.
Sa-ti traiesti viata nu este ca o gluma proasta.Este exact ce si-ar dori fiecare dintre noi - sa simti libertate,afectiune,sa simti ca esti semnificativ,ca nu vei trece nevazut prin viata,sa stii ca existenta ta este legata de a altora.
Iar cand reusesti sa deprinzi semnificatii pentru cei din jurul tau,atunci vei simti adrenalina pulsandu-ti in sange,vei constientiza esenta si vei trai la cote maxime viata.

*Tu cum reusesti sa te adaptezi vietii?

miercuri, 25 februarie 2009

Fericirea


Pentru ca fericirea se diminueaza vizibil in jurul meu,am de gand sa vorbesc despre lucrurile care invoca zambetele.De fapt,ce anume te face sa fii fericit ?
Personal,consider ca fericirea vine din lucrurile simple,din micile clisee ivite la momentul oportun.Se refera la coincidente,la schimburi de priviri,la ganduri comune,la ideea de a oferi si celuilalt.
Sunt fericita cand prietena mea cea mai buna stie exact ce gandesc fara a fi nevoie de cuvinte,cand mi se ofera chiar lucrul de care aveam nevoie,cand pot spune cuiva cuvintele pe care trebuie sa le auda pentru a merge mai departe sau atunci cand am puterea sa ma ridic si sa o iau de la capat.
Pentru ca suntem unici,individualizati,fiecare simte si isi manifesta fericirea dupa model propriu,iar ea survine ca forma a celor mai simple si pure sentimente.
E simplu sa devii bucuros,sa fii optimist,insa mai greu este sa te impaci cu tine insuti.
Trecand peste toatea astea,de ce fiecare cauta motive pentru a fi fericit ?

A gresi este omeneste...!


Ati observat cat ne este de usor sa ii ranim pe cei la care tinem cu adevarat?Pe cei pentru care am renunta chiar la propriile convingeri sau chiar idealuri,vise?
Cum de reusim sa actionam in moduri imprevizibile sau care nu ne sunt caracteristice chiar atunci cand vine vorba de situatii ce presupun o gandire rationala, stapanire de sine si mai ales logica elocventa?
Cred ca o explicatie care poate fi adaptata situatiei se refera,in primul rand,la sentimente.Ne permitem sa ranim cu sau fara limite, voit sau nu ,doar pentru ca avem certitudinea unei noi sanse,ca vom fi iertati si acceptati.Egoismul nostru va fi pus pe seama unor cauze generate de situatii complexe,nefaste ,sau chiar pe baza propriilor defecte,iar conflictul isi gaseste tacit o solutie.
Si atunci?Continuam sa facem greseli.Pentru ca o greseala devine un alt fel de a rezolva lucrurile.Pentru ca suntem oameni ,si (clasicul cliseu) "a gresi este omeneste". Totusi... doar prin asta putem oferi dovada omeniei noastre?

mai sunt multe de spus....


Sa iti fie frica sa cazi sau sa te temi sa te ridici?
Sa iti fie rusine si totusi sa ceri explicatii sau sa preferi sa ramai nedumerit?
Sa ierti sau sa porti ranchiuna?
Sa pastrezi in suflet chiar daca te face sa suferi sau sa iti faci curaj si sa treci peste ?
Avem de ales in fiecare zi,in fiecare moment sau clipa.Avem de luat decizii.Schimbam vieti si influentam destine.Ne aruncam intr-un amalgam de emotii,probleme si griji.Si cel mai rau dintre toate?
Ne pricepem de minune la complicat lucruri...pentru ca scuzele vin mult mai usor in situatii complexe si pentru ca ne complacem in ipostaza unei victime.Ne potrivim perfect in sablon.
Chiar suntem buni in a cersi mila. ...in a cersi mila,dar nu si in a oferi altora intelegere si sprijin.In final ne dovedim rai,imaginea de ansamblu ingrozeste si ajunem la meditatii.Sau la comportamente cu tenta personala,interiorizari,solilocvii cu tenta filosofica.
Suntem plini de defecte,dar nu renuntam sa evidentiem greselile altora doar pentru a le acoperi pe ale noastre.Ne traim viata,dar o luam ca pe o scuza pentru a cauza raul.

Trairi...


Imi vreau noptile linistite si mintea golita de ganduri.
Cum ar fi daca intr-o zi n-ar mai exista nimic in jurul meu?
Nici orasul sictirit plin de reclame anoste, nici oameni monotoni, nici raze de soare, nici pete de ploaie sau fulgi de zapada.Probabil m-as plictisi.
Culorile palide ce impanzesc orasul atrag priviri dezgustatoare, satule de atmosfera incinsa, aglomerata. Sperantele se pierd in amurg si tot atunci se ivesc cele de maine si iti dai seama, la capatul zilei, ca totul se rezuma la o forfota inutila si rutina expirata pe care nu ai cum sa le anulezi.
Obisnuiesc sa adorm durerea in ceata diminetilor nemarginite.
Prin fereastra aburita, ploaia imi mangaie privirea.
Strecor fiecare secunda printre degetele mintii pentru ca momentul ce va veni sa fie numai al meu. Timpul il petrec asteptand o pauza a timpului. Ma mint continuu...e mult mai usor sa cred in nebuniile astea, decat in tristetile care ma ingenucheau.

marți, 24 februarie 2009

Privind catre mine


Predau acest chestionar - spre a completa propriile răspunsuri - tuturor celor care mă citesc şi care ar dori să aibă o confruntare cu trăirile interioare. Mulţumesc anticipat doritorilor şi le doresc să aibă fiecare zi aşa cum şi-o doresc...

SUNT: O trecătore, o observatore, o „căutătore”, o tipa predispusa la deschiderea uşilor către universuri paralele, o trăitore care îşi permite să meargă şi cu capul în nori foarte des. Un om ca atâţia alţii… Nici prea-prea, nici foarte-foarte…

AS VREA: ca totul să fie frumos. Simplu. Nu se poate de fiecare dată, viaţa îţi oferă tot felul de surprize neplăcute. Îmi fac din optimism scut şi extrag frumuseţe din orice zi. Aş dori ca oamenii să râdă mai mult, să aibă în ochi acea sclipire care le dă „strălucire”… Aş vrea – şi nu în ultimul rând – să fiu mulţumita de mine.

PASTREZ: amintirile copilăriei şi planurile de viitor.

MI-AS FI DORIT: să fac faţă cu succes unor încercări în care aş putea să spun că am eşuat. Dar fiecare eşec a avut şi avantajele sale, de unde şi crezul meu că se poate merge din greşeală în greşeală până la victoria finală. Mi-aş fi dorit să trăiesc în perioada interbelică...

NU-MI PLAC: ipocriţii, profitorii,infatuatii etc...

MA TEM: de propria inconstanţă. Aceasta este teama cea mai mare pe care o trăiesc în diferite momente ale vieţii. Mi-e teamă că voi spune la un moment dat „Hai să încerc şi altceva” şi voi pierde timp pentru a mă întoarce tot acolo de unde am plecat.

AUD: şoaptele oraşului la ore târzii din noapte, paşii unor trecători grăbiţi pe trotuare...Aud, câteodată, şi cum trece timpul peste mine şi îmi spune „Grăbeşte-te”…

IMI PARE RAU: că n-am puterea să-i fac pe oameni fericiţi. Şi regret că nu ştiu să-mi exprim întotdeauna sentimentele pe care le nutresc pentru oamenii din jurul meu.

NU SUNT: un geniu...Nu-mi doresc să fiu ceea ce nu sunt.

NICIODATA: nu-mi imaginez că aş putea să renunţ la viaţa pe care o duc acum.Nu îmi plâng de milă.

RAR: mă las cuprinsa de îndoieli şi permit pesimistului să iasă la lumină.

PLANG: atunci când simt că lacrimile trebuie să spele ceva din interiorul fiinţei mele. Nu se întâmplă foarte des, dar atunci când se întâmplă nu îmi este ruşine fiindcă am plâns.

NU SUNT INTOTDEAUNA: o buna partenera de dialog. Dar încerc să-mi revizuiesc atitudinea, eventual să nu mai am tendinţa de a-i întrerupe pe alţii şi de a nu-i lăsa să-şi ducă ideea până la capăt.

NU IMI PLACE DE MINE: când nu termin de scris într-o zi tot ceea ce mi-am propus cu o zi înainte.

SUNT CONFUZ: în zilele în care mă trezesc destul de târziu şi când mi se pare că ordinea gândurilor este bulversată. Noroc că o astfel de stare nu durează niciodată prea mult.

AR TREBUI: să scriu şi sa citesc mult mai mult...

Pentru...


Unii dintre noi mor fără să încerce nimic din ceea ce le-ar putea schimba viaţa. Alţii trăiesc fără să le pese că poate mâine sau peste câteva secunde s-ar şterge de pe pământ. Nu ştiu din ce categorie fac parte, nu ştiu nici dacă e corect să împart lumea în două. Aşa că, regret! Pentru fiecare rând pe care mi-aş fi dorit să-l pun pe hârtie şi nu am făcut-o pentru că am crezut că nu e prea dur pentru zilele astea. Pentru fiecare carte pe care mi-aş fi dorit să o citesc, dar nu am ajuns să o fac de frică să nu mă dezamăgească în final. Pentru fiecare melodie, pe care am catalogat-o înainte să o ascult, sau să o simt. Pentru fiecare desen pe care am vrut să-l creez, dar nu am avut tăria să cred că s-ar putea să fie totuşi bun. Pentru fiecare cuvânt pe care l-am spus, fără să realizez că rănesc. Pentru fiecare moment în care am crezut că sunt slabă. Pentru fiecare persoană pe care am făcut-o să plângă. Pentru fiecare secundă în care m-am gândit numai la mine. Pentru fiecare loc în care am spus că merg şi l-am ocolit de teamă să nu mă prindă şi să mă farmece. Pentru fiecare moment în care am uitat să trăiesc sau să visez. Pentru cei care nu preţuiesc secundele care trec şi care urmează. Pentru...fiecare secundă în care viaţa mi-a demonstrat că e în regulă şi apoi s-a răzgândit!

luni, 23 februarie 2009

Adevarul


Adevarul este intotdeauna pur, direct, detasat de toate. El are o frumusete deosebita, deoarece este esenta vietii, a existentei, a naturii. Nimeni nu minte, cu exceptia omului. O tufa de trandafiri nu poate minti. Ea trebuie sa produca trandafiri; din ea nu pot iesi galbenele, ea nu poate insela. Ii este imposibil sa fie altfel decit este. Intreaga existenta, cu exceptia omului, traieste in adevar. Adevarul este religia intregii existente; numai fiinta umana face exceptie. Dar in clipa in care omul se hotaraste sa devina o parte a existentei, adevarul devine religia sa. Aceasta este cea mai mare revolutie care i se poate intimpla oricarei fiinte. Acesta este momentul de glorie. Noi nu vedem lumea asa cum este, o vedem asa cum ne obliga mintea noastra sa o percepem.
Si acest lucru il putem constata pretutindeni. Oamenii sunt conditionati in cele mai diverse feluri, iar mintea nu este nimic altceva decit conditionare.Ei privesc lucrurile conform prejudecatilor pe care le au; acestea au o anumita culoare. Facem distinctii, consideram o fiinta superioara si alta superioara, consideram ca barbatul este mai puternic iar femeia mai slaba si ii diferentiem pe oameni in functie de inteligenta lor... Unele rase au sustinut ca sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Fiecare religie pretinde ca scriptura ei este scrisa de Dumnezeu insusi. Toate aceste lucruri constituie, strat peste strat, mintea noastra. Pana cand nu vom fi in stare sa lasam intreaga minte deoparte si sa privim lumea direct, imediat, prin intermediul constiintei, nu vom fi niciodata capabili sa vedem adevarul. Cel mai mare act de curaj este acela de a renunta la minte. Cel mai curajos om este acela care priveste lumea asa cum este ea, fara ca intre aceasta si el sa se interpuna mintea. Lumea este cu totul altfel, neasemuit de frumoasa. Nu mai exista nimic inferior sau superior, nu mai exista nicio deosebire. In general se crede ca intelectualii sunt oameni inteligenti. Nu este adevarat. Intelectualii se bazeaza pe cuvinte moarte. Inteligenta nu poate face acest lucru. Inteligenta arunca cuvantul, care este cadavrul, si pastreaza vibratia lui vie. Calea unei fiinte inteligente este calea inimii, deoarece inima nu este interesata de cuvinte; o intereseaza numai seva continuta in ele.
**am fugit de la o lucrarica la chimie,iar acum mi-am asternut cateva ganduri...ar fi multe de spus dar...ma grabesc acum...

Actorul dincolo de rol


"La actor se ajunge..la actor se ajunge la capat de drum.Drum al spectatorului sedus mai intai de texte sau de spatii,de regie sau de performantele spectaculare ale vizibilului.Asa cum in Japonia se spune despre un actor,cand acesta nu prea mai are de trait,ca se aproprie de desavarsire,tot astfel spectatorul-cu cateva rare exceptii-reuseste de-abia intr-un tarziu sa aprecieze acea esenta a teatrului care e actorul,actor care il captiveaza prin ambiguitatea speciala pe care o instaureaza intre el si rol,prin felul sa de a fi pe o scena,prin marturiile sale discrete,adesea involuntare."(George Banu-Dincolo de rol sau actorul nesupus)

*Mi-a placut acest citat forte mult!

Povestea gandurilor


In cerneala stau gandurile si se imbata.Cu un dans al petelor ele ametesc strajile portii de carton si se strecoara in palatul versurilor. Isi lasa radacinile la intrare si se agata de peretii rigizi ai infinitului, sperand sa gaseasca strigatul ascutit ce le-a trezit din somn.Rimele sufla peste ele o ploaie de culoare ce se arunca in valurile albastre peste perdea.Gandurile aluneca greu pe scarile creponate,dar cand se apropie de varf,isi descid incet aripile, se dezbraca de pelerina monotoniei si reusesc intr-un sfarsit sa-si ia zborul. Zborul lor enigmatic tine pana dimineata cand vantul le strica bucuria si imprastie stropi din munca lor pe filele ingalbenite. A doua zi, gandurile o iau de la capat.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Ne ferim...


"Viata este un muzeu cu oameni de ceara care fug speriati de umbre, topindu-se."- Ionut Caragea


Un citat, niste cuvinte aruncate, dar capata un sens foarte ciudat in mintea mea... Viata este doar un vis, plin de umbre, ma intreb oare ce o sa vadem cand o sa ne trezim. Nauciti de viata in sine , care se scurge in fiecare clipa in care regretam ca o traim, de fiecare data cand o renegam , o alungam din gandul nostru sau in care mergem cu privirea in pamant asemuindu-o cu un cosmar perpetuu. Pentru ce atata durere, preschimbata in ceva ce nu putem atinge, acel ceva pe care noi il numim viata. Eu simt ca sunt compus dintr-un material palpabil de privirile indiscrete ale celor care vad prin mine un alt univers paralel. Si mi-am dat seama ca viata mea este o strada cu un singur sens, plasata udeva departe de lume pe un camp. Imi plac campurile intinse, imi plac firele de iarba, verzi si proaspete, care se unduiesc ritmic la fiecare adiere produsa de o furtuna stinsa ce se afla odata in sufletul meu. Tot stinse-mi sunt si gandurile, fiidu-mi frica sa le da drumul de aceea stau inabusite, nebagate in seama de nimeni, nici macar de mine. Dar nu regret, este o viata destul de buna pentru orice fiinta muritoare.

Raspunsuri


"Indrazneste sa te folosesti de mintea ta."- Immanuel Kant

Fiecare pas descrie in drumul sau catre pamant niste traectorii rectilinii, monotone care reprezinta in sucesiunea lor un drum pe o harta mitica, incercatnd sa ne calauzeasca catre descoperirea propriului ego.Pentru ca este greu de trecut granita catre ceea ce este sacru in sufletul tau, druml nu este dificil insa nu se afla in urmele altor suflete, si ele la randul lor in cautarea raspunsului. Intrebari se aud de peste tot, rostite de niste glasuri crude si disperate datorita amplitudinii lor, palind in fata greutatii cu care se gasesc raspunsurile. Iar raspunsurile date de altii sunt tot timpul incomplete lipsindu-le partea esentiala, care o descoperim abia dupa ce sufletul nostru este dor o repulsie ireversibila inecandu-ne toate simturile de o lacrima convulsiva. Convulsiva devenind si inima supusa la grele incercari, noi fiind intr-o graba continua , asidua, dupa aflarea raspunsurilor, pe care noi le credem juste, ele nefiind produse de mintea noastra si in realitate pot fi doar o simpla parere, nevinovata, nu un raspuns pertinent la o intrebare existentiala. De ce credem in ce ne spun altii fara ca noi sa trecem in prealabil prin filtrul propriei noastre ratiuni? Noi nu suntem atotstiutori insa suntem prizonierii conceptiilor si ratiunii... invata sa iti folosesti propria gandire, fara sa iti fie teama, chiar daca estompeaza realitatea pana si utopia are un inteles intr-o lume plina de oameni asa zisi "realisti".

Mirajul nebuniei


La limita trăirii neutre dintre realitate şi ficţiune, graniţa pare inexistentă. Incapabil să păşesc definitiv, trăiesc în illo tempore, între universul meu şi lumea ce mă înconjoară.Teama dezumanizării mă îndepărtează de mine, îmi scindează fiinţa într-un ego dedublat. Incapabil să mă recunosc mă alienez într-un univers utopic, dominat de iraţionalitate şi haos, cautând în van sâmburele de lumină ar unei raţiuni de mult pierdute.
Reminiscenţa unui sacru de mult pierdut a încetat să mai vibreze, am surzit, am orbit,am amuţit...

Despre sensibilitate….si lupta intre ego-uri


Sensibilitatea este considerata de multi ca fiind o stare de slabiciune, de instabilitate emotionala si constituie de multe ori un pretext de a lua in ras o persoana, de a o injosi, de a o face sa planga. De ce? Pentru ca lacrimile sunt considerate apanajul persoanelor slabe. Sunt persoane care daca reusesc sa faca pe cineva sa planga se simt superioare si iau acest lucru ca pe o victorie personala. Este o lupta intre ego-uri.Cand vrei sa faci rau cuiva trebuie sa ii demonstrezi ca il domini mental si fizic. Daca reusesti sa-l faci sa planga ai dovada ca esti mai “tare”.
De aceea cand nu reuseste impunerea acestei “tarii” prin vorbe, cand nu reuseste dominarea interlocutorului pentru ca nu sunt argumente verbale se recurge de multe ori la forma cea mai primitiva de actionare: la forta (vezi razboaiele).
Cine domina pe cine? De ce aceasta nevoie de dominare? Este loc pe lumea asta pentru toti, de ce trebuie sa avem siguranta ca dominam pe cineva? La ce ne foloseste? Ne poate aduce satisfactii financiare, economice, dar oare sufletul nostru nu are nevoie de caldura? Ne pustiim singuri sufletul ca sa dominam aceasta lume fizica si uitam de noi…Ne secatuim mintea pe lucruri inutile si uitam sa mai fim oameni, uitam sa intindem o mana de ajutor semenilor, uitam sa ne cerem scuze cand gresim si sa multumim celor care ne ajuta.
Demaram adevarate razboaie psihologice si de manipulare si lucram necinstit pe la spatele oamenilor pentru a le stirbi reputatia, pentru a le face rau, pentru a-i face sa decada in ochii semenilor. Le cautam defectele cele mai ascunse si le amplificam vorbindu-i de rau cand nu sunt de fata pentru ca ei sa nu se poata apara. Cautam cele mai josnice mijloace de a-i face sa sufere, sa planga si radem de ei cand reusim. Ce satisfactie extraordinara trebuie sa simtim…
Ei bine, daca a fi sensibil inseamna a-ti plange sufletul cand vezi suferinta, cand vezi oameni sau animale neajutorate, cand vezi razboaie, cand iti vezi bunicii chinuindu-se, daca a fi sensibil inseamna a-ti tremura sufletul pe o muzica exceptionala, daca a fi sensibil inseamna a trai si tu suferintele celor dragi din compasiune...eu recunosc: sunt sensibila. Si nu mi-e rusine pentru ca pentru mine nu conteaza toata aceasta desertaciune in care traim. Nu vreau sa-mi fac o imagine in neconcordanta cu ceea ce sunt, nu vreau sa fiu mai “tare” decat altii. Pot fi superioara celorlalti numai prin bogatia mea mentala si sufleteasca pe care nu vreau sa o dezvalui decat prin a face ceva util si constructiv.

Ceva ce vine din interior...


Cuvintele pier...oamenii se ratacesc...zambind
Oricat as cauta ferestrele sunt inchise.
Am uitat visul care odata ma facea copil
Nu sunt singur...
Cu cat ma privesc mai mult cu atat ma ratacesc Doamne!
Sunt un muritor de rand, un mic om care isi cauta destinul.
Sa cred, sa aud, sa vad, nu e un fapt ci taria de a fi OM!

vineri, 20 februarie 2009

Unde este mai bine sa traiesti in vis sau in realitate?


Acum cateva zile am atins la romana o tema forte interesanta.Ajunsesem in punctul in care ne intrebam: unde este mai bine sa traiesti in vis sau in realitate?Raspunsul nu a fost dat iar discutia nu a avut nicio concretizare.Personal sunt de acord cu ambele ipostaze,ar trebui impletite,dar daca ar fi sa aleg doar una as pleda in favoarea realitatii.Daca ar fi sa alegi visarea,nu ai trai cu adevarat,nu ai avea provocari,ar interveni rutina.E adevarat ca in vis totul ar fi pe placul tau depinde de imaginatia fiecaruia insar realitatea te formeaza oricat de cruda ar fi,nimeni nu te opreste sa visezi chiar daca esti in realitate,insa daca esti in vis realitatea e forte departe.Sunt de parere ca trebuie sa simti orice sentiment la propriu iar oniric nu il vei simti niciodata.Ai fi un om neimplinit care nu ar cunoste fericirea sau poate doar aceea ideala.Realitatea cu impliniri si cu dezamagiri e cel mai bun locusor in care te vei zbate toata viata ta!

Harta abstractului


Cat de usor se poate pierde o identitate in alte resturi de lumi,capatand rolul unui nonsens, unei limite absurde.Acest proces apare cand o anumita parte din controlul propriu al mintii este afectat,fiind presat de factori cu valente multiple.
Sa spunem ca am pierdut firul povestii si nu mai stim cum sa continuam, dar de cele mai multe ori acest adevar este negat de la inceput.Scos din radacini, ascuns printre mii de chipuri triste, lovit in speranta, te desprinzi incet de firele mate ce te tineau ancorat de realitatea lor.
Printre alte tipare putem deosebi foarte usor diferenta ce da culoare expresiei,iar pentru a putea face asta nu ne trebuie decat un salt de imaginatie.Totul deja a fost scris pentru rest, dar pentru punctul deosebit abea acum se descopera o harta.Pas cu pas intunericul se lumineaza, dar nu puternic, ci cat mai difuz, cu fiecare atingere a acestui spatiu necunoscut se ajunge la un nou termen ce trebuie definit si intersectat cu abilitatea de a vietui in norme subapreciate.Se pot crea astfel noi lungimi peste infinitate unde retusurile nu sunt acceptate ca necesitate, ci ca alegere individuala.
In timpul in care trebuie regasita fundatia deja etajele sunt puse cap la cap pentru a se construi aparent un alt volum perceput ca o realitate respinsa.Loviturile se primesc cu un interes maxim portionate corect la fiecare simt.Legaturile exista, dar cine are curaj sa le faca?

Cine moare?-Pablo Neruda


Am descoperit o poezie de exceptie, care, cand am parcurs-o mi-a insufletit gandurile si mi s-a dezvaluit ca o revelatie, emotionanta prin simplitatea ei.

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.
Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

miercuri, 18 februarie 2009

Joaca de-a gânditul


"Cei care pătrund dincolo de aparenţă,o fac pe propriul lor risc."(Oscar Wilde)

Aparenţa e o iluzie adevărată.Ne afundăm în aparenţă,ca indiferenţa să ne scoată la suprafaţă.Încercăm să nu ne ghidăm după aparenţe,întrucât spunem că sunt doar nişte impresii greşite.Dar oare întotdeauna aceste impresii sunt greşite?Unii sunt prea plictisiţi ca să încerce să creeze o impresie bună.În rest,toată lumea încearca pară altcineva,doar de dragul de a ieşi în evidenţă.Dar cu toate astea,ne schimbăm,sau cel puţin vrem să credem asta.Dar până la urmă,nu totul se schimbă?Oamenii se schimbă,vremea se schimbă,culoarea frunzelor se schimbă...sentimentele se schimbă.
Dar toate se întâmplă cu un motiv,nu?Atunci eu de ce nu văd motivul pentru nimic din acţiunile mele,aparent logice?De ce tot ce fac mă aduce înapoi,la linia de pornire?Uite cum aberez,din nou.Doar azi e ziua în care fac curăţenie.Curăţenie în gânduri.Aşa că ţin să te felicit pe tine,cititorule.Puţini au răbdare să citească gândurile mele,aparent fara sens.
Poate că într-o miercuri voi învăţa să îmi ţin gândurile în ordine alfabetică,pe rafturi din lemn de ulm.Sau poate că nu...

Tema de gandire


Ultima data cand ai esuat, te-ai oprit pentru ca ai gresit sau ai gresit pentru ca te-ai oprit?
Intrebarea aceasta, poate fi abordata din multe puncte de vedere .....
In ceea ce ma priveste,din punct de vedere personal, ultima data ...... nu se poate spune ca am esuat,ci pur si simplu nu am tolerat anumite lucruri pentru simplul motiv ca ma voi regasi intotdeauna printre adeptii urmatoarelor afirmatii: "Lingusirea trebuie tratata ca parfumul: miroase-o si bucura-te, dar n-o "inghiti." si bineinteles: " Nimeni nu te poate tine in inferioritate fara consimtamantul tau."
Se poate spune ca am castigat experienta .....
Dar experienta este cel mai prost invatator. Ea ne da intai examenul si numai dupa aceea lectiile.
Asa sa fie?!
Si atunci de ce acum tot ceea ce conteaza este experienta .....

simple ganduri


As vrea sa cred ca fiecare dintre noi are un anumit aport in aceasta societate in care traim si ca nu trebuie sa lasam viata sa ne treaca prin fata ochi lor fara macar sa schitam un gest sau sa o tragem de maneca.Modalitatile si le gaseste fiecare dupa chip si suflet,dar stau si ma gandesc cati dintre noi vor realiza ca rezultatul final este o adunare de forte,un chin al unei comunitati de oameni,poate chiar a tuturor personelor ce se invart in jurul nostru si pe care nici macar nu le cunoastem.Oare nu asta e scopul vietii noastre,sa descoperim de ce facem umbra Pamantului?
Poate sunt eu mai credula,ori mai copila,dar stau uneori si ma gandesc,eu ce las in urma mea?Totusi sunt momente in care eu insami vin cu solutia,poate e prea devreme, poate trebuie sa mai fac umbra acestui Pamant pentru a putea realiza ceva cuantificabil si totusi cred in strafundul inimii mele ca tot ceea ce facem ne defineste personalitatea,dar nu stiu cat de corecta este autoaprecierea,pot mai degraba sa spun despre o alta persoana ca a realizat un x lucru admirabil,decat sa ma refer la propria-mi persoana in acelasi context.Chiar daca ne place cateodata sa credem ca putem fi liberi de orice prejudecata sau ca suntem individualisti, tind sa cred ca vrem sa tinem capul sus cu orice pret si vrem sa ne mintim pe noi insine. Unde altundeva putem regasi caldura, daca nu acasa sau intr-un grup de prieteni, alaturi de o persoana draga.Nu suntem sortiti singuratatii,de aceea colaborarea, comunicarea si intrajutorarea sunt pietre de temelie la nivelul societatii.Totodata cred ca pentru a deveni o persoana mai buna(si aici nu ma refer la cariera,ci la spirit in sine) trebuie sa inveti sa-i ajuti pe cei din jurul tau si pe cei care-ti solicita ajutorul.

Stiu ca tot ceea ce am scris poate sa para putin idealist sau perfectionist, dar ceea ce trebuie noi sa facem este sa extragem esentialul din context si sa-l aplicam in situatii practice/reale. Nu garantez faptul ca aceea persoana care-ti solicita ajutorul la un moment dat nu vrea sa te traga pe sfoara,pentru ca dupa cum bine stim cu totii fiecare padure isi are uscaciunile si nici o situatie nu seamana cu alta. Adaptarea insasi este o functie umana pliabila contextului in care ne aflam,sa nu uitam ca pana si alte specii trec de aceasta faza pentru a putea supravietui.

marți, 17 februarie 2009

un gand inainte de culcare...


Spera in tot ceea ce se poate spera,pentru ca viata insasi este o speranta!

Modul in care un om isi accepta destinul este mai important decat insusi destinul sau.

luni, 16 februarie 2009

In cautare ... si fuga de efemer


Cand vorbim de cautare ne referim bineinteles la om si la aventura acestuia prin lume si prin Univers.Ne referim la faptul ca inconstient,omul este atras de anumite locuri,persoane,obiecte,sentimente care il poarta intr-o calatorie pe care acesta o realizeaza prea putin..viata.
Se spune ca insasi viata omului este o calatorie..o calatorie care incepe mereu acum si aici si se termina dincolo si oricand.Drumul pe care il parcurge omul in viata lui pamanteana este misiunea venita parca din alta lume iar locurile,oameni,obiectele si sentimentele nu sunt decat niste simpli informatori,niste ghizi care il poarta pe om spre scopul sau din viata.Scopul multor oameni e sa aiba bani si sa fie fericiti unde in gandirea lor bani,fericirea si absenta suferintei merg mana in mana,tot acestia il ridica pe Dumnezeu in slavi fara sa il cunoasca cu adevarat si tot acestia se vad neputinciosi in fata morti si vad in ea un capat de lume,un capat de existenta.
Insa oameni care apreciaza frumusetea din spatele lucrurilor marunte si nu le pasa de avutie si de bani,contesta si detesta credinta in zei,apreciaza efemeritatea lumi si cred in continuitatea vietii si a existentei la fel ca si cei de mai sus nu primesc nimic in schimb ca sa arate altora..au primit doar pentru ei si incercarea acestora de a explica celor din jur ceea ce simt,vad s-au gandesc,se transforma in balbaituri si metafore,dar la fel ca acestia si cei de mai sus au primit ceva in schimb..si pot arata lumi,pot explica si ii face mareti..dar nu are nicio valoare morala.
Drumul fiecarui om e diferit,nici un om nu are si nu parcurge acelasi drum..este pentru ca este el si nu esti tu,dar toate drumurile duc in acelasi loc...
Deci,daca am sti plecarea si destinatia ce cale am alege?Calea omului avar,imoral,care face orice sa isi atinga scopul personal,care nu traieste si nu gandeste decat in acest plan uman si care in schimb se supune si se teme de cele "sfinte" sau omul dornic si insetat de cunoastere care contesta existenta se indoieste de ea si cauta acel adevar care poate e destinatia?

Maturitate vs maturizare


Odată cu trecerea anilor începem să gândim diferit.Asta înseamnă că ne maturizăm? Fiecare etapă fiecare vârsta are propriul mod de a vedea lucrurile şi de a stabili relaţionarea cu lumea exterioară.Poţi să ai experienţa a o mie de ani,dacă eşti un adolescent vei gândi şi aborda viaţa ca atare.Aşadar gândirea nu este condiţionată absolut de experienţă ci mai degrabă de vârsta.Maturizarea o primeşti la pachet cu anii.Ceva de genul: ai împlinit 30 de ani,deci eşti mult mult mai egoist în tot ceea ce faci,începi să rupi relaţiile cu prietenii,legi din ce în ce mai greu prietenii, iţi dai seama cât de important e norocul,nu mai eşti nemuritor etc. ,fără a avea în mod obligatoriu experienţa necesară a unei maturizării liniare şi ascendente.Vrei nu vrei,conştientizezi sau nu,boala asta tot o ai.Unii îsi prelungesc copilăria sau mai binezis încearcă să o prelungească riscând astfel ridicolul.Nu vreau să judec pe nimeni,nu-mi mai permit asemenea abuzuri şi asemenea efort,îmi sunt destul eu!Dar majoritatea cataloghează,arată cu degetul,pune la zid.Majoritatea sunt cei care traiesc numai în vârsta lor,cei pentru care copilăria abia trăieste prin vreo amintire iar bătrâneţea nici nu poate fi imaginată.Sunt cei enervaţi de copiii gălăgioşi şi bătrâneii înceţi.Până la urmă suntem toţi la fel,tributarii şi produşii biologiei care face cam ce vrea cu noi.Ne spune când să fim mai activi mai fecunzi mai frumoşi pentru a ne reaminti apoi că suntem trecători,invitându-ne în eternitate.Şi totuşi suntem o minune!Reuşim sa scăpăm de aceste cătuşe ale materiei prin ceva numai al nostru: prin conştiinţă şi spirit.

sâmbătă, 14 februarie 2009

Visul unei vieti


,,In visul meu, lacrimile i s-au intors la loc, urcand pe obraji…In visul meu, oamenii isi cereau iertare pentru lucrurile care erau pe cale sa se-ntample si aprindeau lumanari tragand aer in piept.” [J.S.Foer – Extrem de tare si incredibil de aproape]

In visul meu, oamenii zambesc din inima. In visul meu, el o ia pe ea de mana, in mijlocul parcului, o leaga la ochi cu o esarfa neagra, o cuprinde in brate si incep sa danseze. In visul meu, oamenii se opresc sa ii priveasca, dar lor nu le pasa. Ei mangaie pamantul cu pasi de dans, iar cerul le mangaie dansul cu fulgi de zapada sau stropi de ploaie. In visul meu, zambetul inimilor e mai perceptibil decat cel al buzelor, iar bucuria din ochi sclipeste mai tare decat stele din noptile cu cer senin. In visul meu, copacii ii privesc si verdele lor le coloreaza sufletele…suflete cu dispozitie dansabila si ganduri fluturalnice. In visul meu, oamenii se lasa coplesiti de o bucurie copilaroasa…
Dar vine dimineata… Si in realitate, nimeni nu zambeste nimanui. Nu exista un el si o ea care danseaza in parc, ci doar un el care, eventual, se uita plictisit la ce chestii tari mai poate face telefonul lui, in timp ce ea ii spune ce a mai vazut prin magazine sau ce noutati au mai aparut in viata prietenelor ei. In realitate, el nu o cuprinde pe ea in brate cu drag sa o mangaie, de teama sa nu il vada vreun prieten si apoi sa spuna ca deja e ,,sub papuc”. Pamantul nu e mangaiat sub pasi de dans, ci doar batatorit de pasi furiosi si grabiti, care nici nu stiu sa se mai opreasca, pentru a lasa ochii sa priveasca in jur sau si mai bine, spre Cer. In realitate, oamenii mari au uitat ce inseamna sa fii copil, iar copiii nici nu mai sunt lasati sa isi traiasca din plin copilaria, ci sunt fortati sa devina adulti…Pentru ce anume, inca nu stiu…
Dar cine stie…poate va veni ziua in care voi iubi si diminetile…

Doamne, unde-ai sa ne-asezi pe noi?


Va las in compania Magdei Isanos,poeta cea mai indragita de mine:

"...Doamne, unde-ai sa ne-asezi pe noi,
visatorii,
care-am baut din corola florii
de matraguna si-am trait goi?
n-am avut alta-avutie
decat praful de pe talpile noastre,
alta casa decat zarile-albastre
din copilarie.

oamenii, ocolindu-ne-au zis:
cine sunt acesti vanzatori de vis?
n-am avut liniste, n-am avut masa-asezata,
insa tu ne zambeai cateodata.
te-aratai la sfarsitul cate unui cuvant,
erai ca un fulger, ca o pala de vant.
si noi, ne spuneam rugaciunile,
increzatori in toate minunile.

Doamne, dintre toti copiii tai,
numai noi am fost ca paserile-n aceste vai.
iarta-ne ce-am gresit si primeste-ne in gradinile
pe care ingerii tai le-au privit.
pune-ti manile
pe ranele noastre prea pamantesti
si spune ca ne vindeci si ne primesti!"

vineri, 13 februarie 2009

Amintirile cu trecerea anilor


Cate amintiri,cate vise si cati oameni lasam mereu in urma noastra ? De cate momente frumoase nu ne mai amintim acum ?Cate primaveri sau cate zile geroase ingropate in zapada alba nu am dat astazi uitarii? Si de cate ori nu v-ati dorit sa puteti uita atat de multe lucruri care v-au ranit?

Prietenia....


Niciodata nu am avut multi prieteni. Nu pot sa fiu genul acela de persoana care sa stranga in jurul ei o gramada de persoane asa numite “prietene” sau “prieteni”, dar numai din dorinta de a fi inconjurat permanent de lume. Nu pot sa stau si sa zambesc cand de fapt nu ma simt bine, cand de fapt tot ce as vrea ar fi sa fug. Orice legatura poate fi rupta, orice pact poate fi incalcat si orice prietenie ajunge la un moment dat sa se piarda.

Superstiti- vineri 13-


„Cine nu are superstitii, nu traieste” sustine un vechi proverb chinez. Mircea Eliade credea si el într-un fel de superstitii, scriind la un moment dat ca „ne-am nascut toti cu o superstitie ca ne asteapta lucruri bune sus, niciodata jos”. Unul dintre cei mai mari gazetari ai lumii, laureatul premiului Nobel pentru literatura, columbianul Gabriel Garcia Marquez pretinde, în cartea sa de memorii, ca toata cariera sa e bazata pe un sir întreg de superstitii inventate si autoasumate: sa vinzi cel putin 100 de sticle goale in timp ce lucrezi la un roman; sa nu chemi niciodata liftul; sa saluti gheata ori de câte ori de intâlnesti cu ea. Pisica neagra, podul, întoarcerea din drum, capacele de canalizare, vineri 13, scara, preotii, liliecii, hornarii sunt tot atâtea superstitii romanesti si nu numai. În fapt, cu greu gasesti obiecte si animale care sa nu fie asociate într-un context sau altul, de unii sau de altii, cu superstitiile.
O zi de vineri ca oricare alta se transforma pentru unii oameni mai supersitiosi intr-o zi paralizata de ghinion: nu se semneaza acte importante, nu se pleaca la drum lung si nu se spune “Da” in fata altarului. Ideea americanilor, care au inventat cladirile in care lipseste etajul cu nr. 13. De ce se tem oare atat de mult de ceea ce este de fapt doar o cifra ? Unul din cinci americani considera trecutul pe sub o scara sau pisica neagra aducatoare de ghinion..
Credinte irationale in forte supranaturale, teama de necunoscut si dorinta exagerata de a se proteja de fortele malefice care guverneaza universul. Vineri 13 este asociata in credinta populara cu Ultima Cina (13 barbati, tradare, crucificarea lui Iisus tot intr-o zi de vineri). O alta teorie trimite catre legenda cavalerilor Templieri: sute de membrii ai acestei organizatii religioase au fost masacrati intr-o zi de vineri, 13 octombrie 1307.
Personal, nu cred in toate povestile astea, dar cred in ghinion si cred in anumite obiecte purtatoare de noroc.Nu pot spune nimic ingrozitor despre aceasta zi de vineri 13!

joi, 12 februarie 2009

Nimeni nu poate tine minte...-Nichita Stanescu


"Nimeni nu poate tine minte
secunda in care s-a nascut...
e poate de aceea ca noi avem trecut
e poate de aceea ca umbra de sub noi
ne ploua cateodata
ne ninge uneori
E poate de aceea ca noi putem iubi
puterea de-a ne naste
mai albi din fostul gri
Mai pietre pe campie
mai strugure pe cer
puterea noastra de a spune
ca frigul este ger
si ca ingheata apa
si ca ingheata timpul
si ca nimic nu trece..."

Schimbari


"Oarecum noi toti suntem prizonieri.Intr-un fel sau altul,ne-am nascut fara sa stim de ce.Dar suntem totusi prizonieri.Am dori poate sa iesim in larg,sa ne eliberam.Dar,indiferent de ce am face,tot prizonieri ramanem.Eu sunt eu si tu esti tu,iar el e el...Fiecare dintre noi e oarecum legat de el insusi".(In vara aceea verde...C.McCullers)

Am obosit sa fac mereu aceleasi lucruri ce necesita aceeasi vointa.M-am saturat de oamenii falsi,de oamenii sarcastici,ironici,de oamenii rai,de oamenii "fericiti"...
Am obosit sa tot scriu,sperand ca aceste cuvinte,chiar ar putea schimba pe cineva din aceasta lume plina de praf.De multe ori visez,si imi simt trupul cazand intr-o prapastie fara fund,dupa care ma trezesc brusc,speriata.Totusi,ce bine ar fi daca as cadea...Poate ca nu as mai fi eu,poate as fi tu,sau el,sau ea,sau poate as fi noi...
Mi-e atat de somn...as vrea sa dorm...dar am obosit sa tot dorm...
Afara miroase a ploaie si ma apuca o oboseala si mai pronuntata.
Cam asa e...

"Mai lasa-ma un minut
Mai lasa-ma o secunda
Mai lasa-ma o frunza,un fir de nisip
Mai lasa-ma o briza o unda...

Mai lasa-ma un anotimp,un an,un timp."


Somn usor...

Citat


Fiecare intelege ce vrea, nu ma voi obosi sa dau explicatii.

"Trebuie sa va spun ceva despre frica. Ea e unicul inamic adevarat al vietii. Numai ea o poate invinge. E un adversar inteligent, tradator. Nu are decenta, nu respecta nicio lege sau conventie, nu are mila. Merge direct la punctele slabe, pe care le gaseste cu usurinta. Totdeauna incepe din minte. Te simti calm, linistit, fericit. Apoi frica, deghizata sub masca indoielii blande, se strecoara in mintea ta ca un spion. Indoiala se intalneste cu neincrederea si neincrederea incearca sa iasa la suprafata. Dar neincrederea e un infanterist prost inarmat. indoiala il invinge repede. Devi ingrijorat... cine preia lupta ?"



(Yann Martel , Viata lui Pi )

Marin Sorescu- "Hibernăm"


"Trăim din amintiri, hibernăm în vizuina
Unei frumoase întâmplări, care se-ndepărtează.
Între vinovăţie şi-aşteptare.
Cam acesta e cadrul.
Nu se poate schimba nimic.
Aşteptăm cu mâna streaşină la inimă.
Şi ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie să ne păstrăm calmul.[...]"

Existenta invaluita in mister...


Vietuind intr-un cerc fix, consideram ca ne traim realitatea.Oare asa este? Este aceasta realitatea noastra? Poate...Dar daca nu e asa? Daca tot ce traim este o irealitate imbinata cu aspecte dintr-o oarecare...viata?
Au toate aceste intrebari un raspuns? Cine detine raspunsurile?
EXISTAM?...

miercuri, 11 februarie 2009

"Salutare, batrana lume! Ai grija sa nu te prabusesti!" - Hesse


A imbatranit lumea.. lumea in general, nu ma refer doar la persoane, la oameni. De atata vreme incercam sa supravietuim fara sa stim exact care-i scopul nostru, daca exista unul, pentru ce ducem mai departe lumea asta. Si in incercarea asta a noastra de supravietuire intotdeauna ne-am luat ca ajutor speranta. Nu se zice asa mereu: speranta moare intotdeauna ultima?
Ne configuram in gand anumite idealuri, incercam sa ajungem la ele, si de atatea ori ne trezim pierduti intre o sumedenie de teluri uneori imposibil de atins.Dar avem speranta. Poate ca o sa le atingem odata si-odata.
Altfel cum ai putea sa treci mai departe, fara un ideal, fara un scop? Nu stii uneori daca acela este cel menit tie, dar daca ti l-ai propus, atunci crezi in el. si incearca sa-l atingi. Si daca reusesti, ce se intampla mai departe? Esti fericit pe moment:doar atat? Poate uneori tine putin mai mult. Dar pana cand? Pana in momentul in care iar simti nevoia sa faci altceva, si din nou iti iei alt reper. Si tot asa...
De-atata timp se intampla chestia asta in lume. De aceea a imbatranit si ea. Si totul a devenit doar o rutina. Sa fie nevoita sa vada mereu alti oameni (si totusi aceeasi) facand mereu alte lucruri (si din nou mereu aceleasi in fond).

Carpe diem


Stateam si ma gandeam ca niciodata nu cred ca am fost in stare sa traiesc clipa pur si simplu. Mereu m-am gandit la ce o sa o sa urmeze. De fapt, simt momentul prezent, ma bucur de el dar nu pot sa ma arunc doar in clipa care tocmai trece fara sa ma gandesc la maine, la poimaine.
Iar acea clipa plina de bucurie o simt cu adevarat abia mai tarziu, cand mi-o amintesc.
Si toate nu sunt decat baloane de sapun...

Inocenta pierduta


Mergeam ieri pe strada cand, in fata mea venea un copilas,elev in 1-4 imbracat cu acel costumas cu sacou si pantaloni bleumarin care inca s-au pastrat la unele scoli. In mana avea o coala pictata la ora de desen. Tin minte ca si eu aveam in generala desenul printre ultimile ore daca nu chiar ultima Sa revenim la desen. Pictase cu acuarele desenul acela clasic pe care orice copil l-a imaginat la un moment dat si l-a pus pe hartie, un copac, iarba si un soare in coltul foii. Era atata sclipire in ochii copilului si atata inocenta, mergea razand tinand cu grija desenul si chiar se murdarise pe manute de acuarelele inca proaspete. Dar era fericit si nimic nu-l oprea din drumul lui spre casa in pas de voinic iar in spate cu un ghiozdan patratos.
Pe strada la semafor tocmai ce se facuse verde. Soferul unei dubite, cam al 3-lea in rand claxona de zor. Oamenii mari nu mai au rabdare, parca nu mai au timp, sunt intr-o continua alergare, nu mai au timp sa vada nici macar soarele care straluceste deasupra lor. E o graba continua si care pare sa nu duca nicaieri.
Mi-e dor de linistea si de sclipirea din ochii unei fetite care se intorcea de la scoala cu blocul de desen in mana si un ghiozdan mai mare ca ea in spate.

Intr-o zi...


Intr-o zi am sa ma trezesc si voi fi mare.Am sa ma trezesc cu o ora mai devreme si am sa stau in fata oglinzii,facandu-mi de lucru. Nu am idee ce,dar voi gasi eu.Un monolog poate. N-am sa mai dorm ca un copil lenes pana la 7.20 fara sa ma stresez de faptul ca la 7.50 ar trebui sa fiu la liceu. Am sa imi aleg cu grija hainele pe care le voi purta in acea zi, aprinzand mai inainte de toate lumina inainte sa ma imbrac! In acea zi am sa le zambesc tuturor, ca sa nu le mai dau ocazia sa ma intrebe de ce sunt suparata.Am sa iau micul dejun, pentru ca asa e sanatos! Poate in acea zi nu voi mai bea atata cafea.Voi gandi pozitiv toata ziua, si nu ma voi mai gandi la nimeni si nimic din tot ce mi-ar putea alunga zambetul de pe buze.Am sa ma trezesc mare. Probabil imi voi lasa sufletul acasa in acea zi. Nu as vrea ca cineva sa vada ca e un suflet de copil. Eforturile mele ar fi in zadar. Poate atunci cand ma voi trezi mare, imi voi face curaj sa imi schimb si culoarea la par.Si in acea zi in care ma voi trezi mare, nu voi mai folosi cuvinte si expresii tampite, unele poate inventate de mine, voi adopta acel comportament pe care sufletul meu de copil il considera insipid. Si alarma la ceas va fi tot una sobra.
Oare ma voi mai trezi cu ochi mari, de copil speriat in acea dimineata?

Mic elogiu al blandetii -mic tratat pentru deliciul intelectualilor- Stephane Audeguy -fragmente-


"A dormi - placerea de a te cufunda in apele intunecate ale visului, crezand ca intotdeauna te vei intoarce din ele."

"Dragostea este o blandete violenta,la fel ca speranta."

"Clementa e o virtute straveche, deoarece dreptul de clementa este expresia unei puteri absolute care renunta, pentru o clipa, la atotputernicia ei: si care, prin aceasta, vadeste tocmai ca e stapana pe ea insasi cai si pe ceilalti, si ca nu este sclava patimilor ei."

"Blandetile sunt forte: un copil stie asta. Sa sufli puful de papadie. Sa mangai un boboc de rata. S-o saruti pe fetita visurilor tale. Sa aduci acasa un pestisor rosu castigat la un balci. Sa gusti. Viata farmeca, tulbura."

"Neputinta omului de a-si controla si de a-si stapani sentimentele eu o numesc servitute. Intr-adevar, omul supus sentimentelor nu mai depinde de el insusi, ci de intamplare, a carei putere asupra lui e atat de mare, incat este adesea silit sa faca tot ce-i mai rau, chiar daca vede tot ce-i mai bine." - citat din Spinoza

"Formula lui Spinoza: sa nu razi, sa nu judeci, sa intelegi."

"Mitul blandetii feminine e o veche capcana a sexismului. Ceea ce mila, in dragoste, este pentru barbati.E capcana cea mai eficace:orice misogin stie sa exploateze aceasta data sociala: iar orice bun psihopat poate sa seduca simuland o oarecare blandete si, de altfel, sa-si tortureze si violeze bland victima, pentru ca e mai amuzant."

"Trebuie sa fii intr-adevar prost ca sa visezi sa fie mereu vreme frumoasa."

"Obisnuinta este o dependenta"

marți, 10 februarie 2009

“Şi nu jucăm doar pentru alţii comedia de a vrea să părem mai buni decât în realitate. O jucăm şi pentru noi.”


“Acolo pe pietre sau pe oasele acelea,caci nu distingeam prea bine ce erau,am vazut doi serpi incolaciti.Poate faceau dragoste sau poate se luptau.Sa va spun drept,nu stiu cum fac serpii dragoste.Deodata,am vazut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insula si chiar peste serpii incolaciti.Era un vultur care a inhatat unul din serpi si s-a ridicat cu el in vazduh.Daca nu am visat si asta!Asadar,vulturul le-a intrerupt serpilor dragostea sau lupta.Eu i-am vazut inlantuiti ,nu ma pricep sa spun ce anume a fost.Dar ,poate ca intre dragoste si lupta nu e nici o deosebire.Dragostea e lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care nu e nici un invingator ,alteori nu e nici un invins.Si ,oricum pentru unul din serpi nu mai avea importanta diferenta dintre dragoste si lupta.Pentru el totul se sfarsise.Nu va mai face nici dragoste ,nici nu se va mai lupta cu nimeni.Moartea pune punct si iubirilor si luptelor.Fiecare ramane atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat.Mai are timp,poate,sa regrete ca n-a iubit si ca n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur ,care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte.Celalalt sarpe ramasese sa faca dragoste sau sa se lupte cu alti serpi. El ramanea ,cum s-ar zice , pe peronul lui.Mai putea sa ia totul de la inceput.Alte iubiri sau alte lupte"(Autoportret intr-o oglinda sparta-Octavian Paler)

Acest citat este scris pentru cei care care cred ca singuratatea este un mod de viata,pentru cei care au uitat bucuria de a te simti iubit...pentru cei care lupta pentru o lume mai buna!Fiecare dintre noi este un sarpe fara capatai care isi cauta un scop in viata!Haideti sa facem din iubire un scop.Haideti sa lasam la o parte vesnica comedie in care suntem prinsi...sa spargem mastile care ne inchisteaza zambetul...!Haideti sa traim!Dar...oare mai stim cum?

N-ai dezmierda-Radu Demetrescu-Gyr


"N-ai dezmierda,de n-ai şti să blestemi.
Surâd numai acei care suspină.
Azi,n-ai zâmbi,de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns,n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta,n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf,dacă nu cazi
cu fruntea jos în pulberea amară...
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
e c-ai murit în lacrima de-aseară."

Numai de-ar veni primavara


Astazi as fi vrut frezii pe care sa le pun pe masuta din sufragerie si sa simt ca primavara imi intra in suflet.
Astazi mi-as fi dorit ca vorbele sa aiba insemnatate si sa ma pot bucura de trezirea cu acel ,,buna dimineata, soare".
Continui sa oscilez intre extreme - cand ingrozitor de realista,cand cu capu'-n nori.In ultima vreme ,inchid ochii si vad lucruri atat de clar incat pentru o vreme renunt la a mi le mai dori de pilda ,acum cateva seri m-am vazut dandu-ma cu parapanta,simteam vantul trecandu-mi pe langa urechi,simteam cum plutesc prin aer,vedeam apa de un albastru intunecat pana cand m-am gandit ca as putea ateriza in ea si nu pe barca si-atunci am abandonat inchipuirea.

Altele nu pot sa imi imaginez ca ma trage realul de maneca.

Melancolie...


Sunt copaci care nu se indoaie oricat de puternic ar fi vantul...sunt oameni care nu se uita, oricat de puternica este legea firii.

Iubiti animalele...



Iubiti animalele si protejati-le...sunt singurele care isi afiseaza sufletul in priviri!

luni, 9 februarie 2009

Natura vie


Sub ochii mei,se aştern rânduri scrise cu pana de gâscă pe foi îngălbenite extrase din sertarul bătrânului scrin… Călimara cu cerneală stă aşezată într-o parte, întotdeauna în acelaşi loc, hrănind vârful penei, din când în când, cu vorbe meşteşugite colorate în albastru.Pe un perete, măsurând timp pierdut sau niciodată câştigat, pendula ştearsă de praf în fiecare dimineaţă oftează din oră în oră, spunându-i scriitorului să se grăbească dacă vrea să fie prezent la întâlnirea cu luna plină… Cel care scrie, personajul central al acestui tablou virtual, are o faţă brăzdată de riduri, pufăie dintr-o pipă, eliberând rotocoale de fum albăstrui către tavan şi crede că toate gândurile depuse caligrafic pe hârtiile îngălbenite vor fi strânse între coperţi de piele şi depuse în cea mai mare bibliotecă a lumii. Sunt convins că fiecare scriitor nutreşte această dorinţă intimă, numai că foarte puţini dintre făuritorii de vise scrise îşi ating idealul cu buricele degetelor.Dincolo de geamuri, înserarea trage tuşă roşiatică peste curtea în care crizantemele întreţin conversaţie cu trandafirii şi regina nopţii, iar scriitorul aprinde cele trei lumânări ale sfeşnicului şi înmoaie, pentru a câta oară?, pana de gâscă în călimară… Nu putem şti dacă este vorba despre memoriile cuiva sătul de viaţă sau despre un roman de dragoste în care doi adolescenţi se caută cu disperare pentru a se găsi în ultimul pasaj al capitolului final.Suntem însă convinşi că asistăm îndeaproape la o experienţă unică şi extrem de personală prin care gândurile intime ale scriitorului capătă viaţă sub formă de propoziţii şi fraze, se încheagă în metafore care bucură ochiul şi spiritul, aşteptând să fie încredinţate viitorului,spre odihnitoare lectură…

duminică, 8 februarie 2009

Permisivitati si interdictii


Nu ne intreaba nimeni daca vrem sa venim pe lumea asta.Dar in acelasi timp trebuie sa multumim celor care au hotarat pentru noi, din varii motive sa faca posibil acest lucru pentru ca, daca n-au alte merite,macar acesta e sigur si evident esential.
La nastere, daca suntem sanatosi avem sanse egale ca potential dar ca realizare,nici vorba!Unii se nasc in bordeie altii in palate iar de aici, ceea ce numim soarta, destin, viata au o turnura absolut diferita pentru fiecare.
Aterizam dragii mei intr-o lume preformata, plina de interdictii si permisivitati legale si morale care inseamna realitatea – reala, mult diferita de realitatea noastra psihologica - adica un cumul de senzatii, perceptii, idei, atitudini, sentimente despre aceasta lume.Doua lumi care se vor ciocni toata viata noastra si care vor fi sursa suferintelor sau implinirilor noastre....
Sanse.....o notiune cu multe implicatii in viitorul fiecaruia, in functie de etapele noastre de crestere si dezvoltare.
De ce? Pai, in primul rand, pentru ca ne formam in medii diferite si cu modele diferite de educatie in familie si o facem prin IMITATIE, pana pe la varsta de 1o ani, dupa care incepe DIFERENTIEREA, singurul mod de a ne manifesta asa cum suntem adica unici si irepetabili!
In al doilea rand, pentru ca diferentierea inseamna adaptarea flexibila la ceea ce suntem noi si altii, prin felul in care acceptam,redefinim sau respingem modelele oferite de ceilalti...
A.PLESU spunea ca toata viata ne intalnim cu oferte de destin.....f. frumos si adevarat, dar v-ati intrebat de cate ori trecem pe langa ele???
In ceea ce numim cu emfaza „lumea civilizata”,interdictiile inseamna de multe ori ipocrizie inimaginabila,practicandu-se dublul standard ...
Permisivitatile, la randul lor sunt deseori prost gestionate individual sau la nivel de grup...
Suntem invatati de mici sa ne refuzam tot ce este interzis de lege si morala... Cineva a hotarat deja ce e bine si ce e rau! Nimic gresit in principiu dar total neproductiv pentru diversitatea noastra psihologica unde nu se aplica retete pt ca psihicul nostru nu este un muzeu sau o farmacie... este un ocean in furtuna...
Interdictii si permisivitati...
Cat de bine le gestionam asa va arata echilibrul vietii noastre...
Sunteti robii desavarsiti ai conventiilor noastre sociale, pentru ca totul e o conventie in lumea oamenilor?
Sau sunteti pregatiti sa va descoperiti si sa va afirmati propria individualitate, singura care va face unici si irepetabili? Nu numai prin nastere,ci prin dezvoltare si afirmare personala.