Zburam printre idei

Vreau sa scriu. Am atatea idei, atatea planuri si atatea scenarii in minte. E un calvar, stii? Sa vrei cu tot dinadinsul sa transmiti lumii ideile tale, gandurile, simtirile, trairile, si sa nu poti. Sa ai trac, exact cand vine momentul sa pui pixul pe hartie, sau degetele pe taste, depinde...

Cat de mult conteaza...

Pana acum nu am constientizat cu adevarat cat de importanta este o urare. Un simplu "va doresc o vacanta placuta!" valoreaza mult, cel putin pentru mine care sunt atenta la micile detalii. Analizez privirea omului atunci cand face o urare sau cand da un sfat. Remarc o privire taioasa, o privire rece, sau o privire blanda, calda. Un zambet sau o atitudine solemna poate condimenta o simpla fraza.
Inca o data mi-am dovedit cat de mult cunosc oamenii din jur. Zi de zi ii demasc... nu, nu eu! Cuvintele lor spun atat de multe. Trebuie doar sa le auzi.
Va doresc o vacanta placuta din tot sufletul meu!

Nu ma grabi viata...

Nu ma grabi viata, mai lasa-ma sa ma bucur de fulgii de nea, de mangaierea soarelui. Orice clipa inseamna un timp. De multe ori oamenii strica clipa prin incercarea de a o face sa dureze pentru totdeauna. Suntem doar cuvinte asternute pe pagini de viata, cuvinte rostite la intamplare, pasari ce canta, marea ce se zbate. In cercul vietii, fiecare clipa poarta in ea o valoare de miracol si o fata de eterna tinerete. Acelasi suflet il port zi de zi cu mine...

Mai exista oameni!

Uneori cautarea are sens. Chiar daca aceasta cautare ne poate aduce epuizare. De multe ori gasim salvarea atunci cand ne-am pierdut speranta. Ceea ce cautăm poate fi mai aproape decat ne-am gandit. Si lucrurile mai simple decat le-am visat.
Pe mine lucrurile simple ma sperie. Mie umi plac solutiile complicate. Asa ca, daca sunt simple de multe ori le complic eu.
Uneori viata poate fi vesela. Si oamenii buni. Buni, pur si simplu. Asta ma surprinde cateodata. Cand intalnesc oameni buni. Cu suflet frumos.
Imi vine sa strig: AM GASIT UN OM! AM INTALNIT UN OM! MAI EXISTA OAMENI!

Nu pot...

Sunt sigura ca niciodata nu voi putea sa-i multumesc pe toti oricat de mult voi incerca. Eu raman aceeasi, antipatica pentru unii si pe placul altora. Nu ma va schimba nimeni.
Nu imi pasa de critica unor oameni care pentru mine sunt lipsiti de orice valoare...
Astazi mi-am dat seama de acest lucru, caruia nu i-am acordat nicio importanta ani in sir...

Un gand calduros pentru zile friguroase

Am inteles ca in timp, zbaterea nebuna in care ne traim viata, ne ucide sau ne amorteste speranta si vise. Luptam in permanenta sa fim mai buni, nu ne impacam cu un loc doi, care de fapt, poate nici nu e chiar al doilea.
Apoi sunt sentimentele pe care nu reusim sa le transmitem asa cum am dori, asa cum le simtim. Cuvintele care se rostesc in suflet altfel, mult mai inalt, mult mai curat decat atunci cand le dam drumul in lume. Repetam si despartim in silabe, cuvinte care-si pierd astlfel aripile. Totusi, cata importanta au cuvintele? Cat de importanta e senzatia tactila? Dar olfactiva?
E iarna, e frig. Mainile imi ingheata si acum... Casa sufletului mi-am imbracat-o, intr-o vara sublima...
Si am cazut pe ganduri...

Ceata in propriile ganduri

Vremea de afara imi influenteaza starea de spirit, desi incerc sa fac abstractie de ea.
Priveam in trecut si parca nu mai am energia respectiva sa scriu mult, sa heperbolizez sentimentele, sa descriu in ansamblu si sa gasesc o usurinta in toate acestea.
Acum lucrurile parca merg pe un drum drept, stiu ce simt, ce imi doresc si scriu ceea ce imi este greu sa spun in cuvinte.
Am descoperit ca ma pot ascunde usor in spatele unor cuvinte, ca timpul ne arata foarte multe fete ale oamenilor si ca oricat de mult ne dorim sa credem ca ne cunoastem pe noi insine, adevarul nu este deloc acesta.

Las timpul sa treaca, sa dispara aceasta patura de ceata si sa aduca zambete de undeva din suflet.

Retrospectiva

Chiar daca a picurat si vremea a fost perfecta pentru stat in casa, eu m-am hotarat sa fac contrar a ceea ce se face in mod normal, asa ca m-am imbracat corespunzator si am plecat.
Priveam pierduta pe fereastra, ascultam franturi de povesti, dar parca gandurile mele erau mai puternice si ma chemau necontenit sa fiu atenta la ele.
Am fost toata un zambet, motivatia pe care am regasit-o ma face sa radiez. Nu stiu cati oameni m-ar intelege daca le-as spune despre ceea ce este vorba, dar eu stiu ca pentru mine inseamna o comoara acest sentiment.
In anii precedenti, aceasta seara reprezenta pentru mine venirea Mosului Nicolae, insa in acest an am luat hotararea ca trebuie sa pastram finantele pentru lucruri mai serioase.
Adevarul este ca in ultimele luni, primesc cadouri fara sa fie o zi speciala - asa ca surprizele pot sa apara in orice zi.
Imi pare rau ca nu am putut sa le aduc un zambet celorlalti, dar fac o promisiune pentru anul ce urmeaza : o sa cumpar o atentie tuturor celor dragi si nu ma refer la cuvinte, ci la lucruri simbolice.

Ploaie in decembrie

Ploaia se ineaca in larma serii de decembrie.
Din noapte se aud pasii picaturilor de ploaie cum vin sa bata la ferestre...
Prea mult zgomot se frange in linistea cea oarba a noptii.
Ploaia s-a transformat in ninsoare pe parcursul noptii, asa ca de acum incolo o sa alerg desculta prin zapada!

Va las aici cu niste melodii dragute. O sa revin cu cateva posturi speciale de Craciun.

Imi plac oamenii persuasivi

Ador oamenii persuasivi, acele persoane care incerca prin niste argumente solide si bine gandite sa te convinga, fara a te forta. Care rad impreuna cu tine, bucurosi ca au reusit sa te convinga.
Insasi persuasiunea se bazeaza pe discutii si pe atractivitatea prezentarii in locul folosirii mijloacelor de forta. Eu consider persoanele convingatoare, atata timp cat prezinta credibilitate. Aceasta se dobandeste cu ajutorul urmatoarelor calitati: esti expert in ceea ce faci, ai dinamism, veridicitate, si etica.
Astazi m-am lasat convinsa de un anumit lucru, dar nu regret, desi o sa-mi mai limiteze timpul...


Andrei, Andreea si toti cei care purtati numele Sf. Andrei. Va doresc din inima un sincer la multi ani si sa fiti fericiti.

Chemarea sufletului

V-ati uitat vreodata in ochii cuiva si sa intelegeti tot fara sa va spuna vreun cuvant? Ati patruns vreodata atat de adanc in sufletul cuiva? Timpul se opreste in loc cand refuzi sa te mai uiti la ceas...
Ati fost vreodata atenti la mireasma unei raze de soare? Ati mangaiat vreodata scoarta copacilor? Ati putut vreodata sa denumiti textura ei? Ati inteles vreodata cat de simpla e? Ati stat vreodata cu ochii inchisi, privind doar cu ochii sufletului? Ati cautat vreodata sa intelegeti o roca imbratisata de lumina? Ati aflat vreodata cata poezie ascunde in rigiditatea ei? Ati vorbit vreodata cu o floare? V-ati intristat vreodata vazand-o cum se ofileste? Ati simtit vreodata cum o parte din sufletul vostru moare si cum alta se naste? Ati ascultat vreodata cum isi spun buna dimineata frunzele, dar cum se foiesc pe crengi cand vantul nu le da voie sa-si gaseasca locul seara, pentru somn? Ati incercat vreodata sa depasiti granitele auzului? Ati incercat vreodata sa ignorati sunetele comune, atat de banale? Ati ascultat vreodata Soarele? Ati auzit vreodata sunetul pe care razele care se deprind din el il fac atunci cand se despart in mii de fascicule de lumina? Ati ascultat vreodata clinchetul culorilor cand creaza nuante? Ati incercat vreodata sa gasiti un raspuns la intrebarea: “De ce verdele se cheama verde?”. Puteti gasi explicatii frumoase fara sa aiba vreo legatura cu stiinta? Puteti crea o legatura logica intre doua lucruri care nu au nici un punct comun? Ati putut analiza vreodata fundalul si nu doar ceea ce apare in prim plan?

Orice miscare are o melodie, orice peisaj e cheia care descuie un sentiment, fiecare vorba vine din cel mai adanc loc-sufletul, fiecare privire porneste din ochi- o mare vasta, adanca, neexplorata, pe care doar cel care iubeste o poate stii pe de rost; sufletul vorbeste prin ochi, revarsa bucurie...
Uneori trebuie sa uitam de probleme, de colegii invidiosi, de jigniri. Uneori altceva este mai important decat toate acestea, si stiti de ce? Pentru ca toate acestea mai pot astepta, dar un curcubeu, o raza, o frunza, sunt trecatoare si dezvaluie mistere (pe care noi credem ca deja le cunoastem), cand nu ne asteptam.

Pentru un suflet sensibil...

Ieri mi s-a frant inima cand am vazut-o plangand...
O stiam puternica, dar orice om puternic are irascibilitatea lui. A pus prea mult suflet in sculptarea noastra, a destinelor, a inimilor. Ce a primit in schimb? Reprosuri si judecata unor persoane rau intentionate. Privirea ii era pierduta in regrete, invinovatindu-se singura de propria implicare.
De doua-trei saptamani am observat multe schimbari in atitudinea sa, in caldura glasului, in sclipirea ochilor. Nu mai este aceeasi persoana sigura pe ceea ce face, ezita lasandu-se coplesita de cuvinte. Cuvintele care o data ii dadeau aripi in discursurile sale, acum parca o ranesc.
Pune prea mult suflet in ceea ce face si asta se vede. Insa uneori nu mai conteaza sa-ti pui sufletul pe tava in fata nimanui. Traim intr-o lume inconjurata de suflete reci, care au incetat sa le pese. Arunca cu noroi in cei din jur... Un suflet cald nu-si va gasi niciodata locul intre aceste fiare, oricat de mult ar incerca.
Pentru ca un suflet bun nu poate sa se transforme intr-unul rau, pentru ca nu merita ca nimic sa se termine aici, pentru ca razbunarea te poate termina ca om, dar si pentru ca aceasta situatie nu este placuta si devine insuportabila... Un singur lucru merita facut. Sa privesti rolul tau ca o piesa de teatru in care tu esti actorul, trebuie sa fi un om puternic iar daca nu esti, faci tot posibilul sa disimulezi. Trebuie sa trecem peste toate incercarile vietii...

O altfel de literatura

Sa te increzi in inteligenta celuilalt, a celui care te citeste. Sa-i daruiesti prin ceea ce scrii, cateva aluzii presarate in scriitura, pe care sa le dezvaluie singur. Sa-i oferi un amestec de elemente din care sa-si aleaga ceea ce vrea el sa inteleaga sau sa simta. Pentru ca literatura trebuie impregnata cu gandire, mai precis trebuie sa dea de gandit, trebuie sa-l incite pe cititor sa construiasca el insusi alte si alte configuratii ale textului. Pentru ca literatura nu este decat substanta amorfa din care trebuie sa izbucneasca vuietul gandirii.
Caci ea nu ne propune decat cel mai simplu lucru cu putinta, sa ne gasim pe noi insine. Daca un om se misca, vorbeste, interactioneaza cu alt individ, pune mana pe un obiect care declanseaza in el un val de emotii, amintiri sau regrete, putem spune ca avem de-a face cu o povestire desavarsita, ca cel care ne spune aceasta poveste e un individ deosebit, inzestrat cu un uimitor talent scriitoricesc.
Dar daca parcurgem naratiunea cu urechea incantata la auzul vocii povestitorului, atunci din noi insine nu mai ramane decat un zid de care sunetele se sparg, o oglinda care reflecta spusele altcuiva fara a ne mai lasa sa valorificam necesitatea de a ne gandi pe noi insine si nu doar aceea de a ne regasi in viata fictiva imaginata de un narator, nu doar aceea de a ne identifica cu un personaj sau altul.
Literatura, în ziua de azi, are nevoie de aceasta intensificare a necesitatii de a gandi.
Am face bine, asadar, sa incercam sa realizam pe deplin obligatia de a scrie, si, mai mult, de a gandi scriind. Sa incercam sa ne repliem asupra noastra si sa constientizam pe deplin necesitatea absoluta a punerii gandului in litera. Nu va fi usor. Vom avea multe obstacole de trecut...

Atatea zile de luni...

- Esti trista si nu inteleg de ce. E luni si sapte rasarituri de soare ne asteapta la orizont...
- In viata mea au fost nenumarate zile de luni si miercuri, cateva de sambata, dar nu am trait niciodata o duminica...

Implinirea sufletului

Daca ajut un prieten, o fac pentru ca imi este prieten si nu astept nimic in schimb. Ma bucur ca pot sa il ajut, o simt in suflet, simt inclusiv bucuria lui ca isi vede o parte din probleme rezolvate. Doar pentru faptul ca a ajuta pe cineva nu costa nimic ci doar imi ofera bucuria de a face un bine. Viata si sufletul mi-a oferit puterea de a vedea si simtii lucruri, ce lumea, pare sa le fi uitat. Ma simt obosita dar implinita si asta imi este deajuns. Si probail mi se va putea reprosa ca implinirea nu va tine de foame, dar azi, maine ma voi descurca, voi merge inainte caci in zadar as putea avea stomacul plin astazi daca in suflet simt un gol... Sufletul meu e inca acolo...

Persoanele cele mai frumoase pe care le stiu sunt cei care au cunoscut înfrângerea, au cunoscut suferinta,au cunoscut pierderea,dar au gasit drumul de iesire din adincurile durerii.Acesti oameni stiu sa aprecieze si sa întelega viata pe care o umplu cu compasiune si cu profunda grija si iubire.~ROY NICHOLS~

Omul potrivit in locul potrivit

Astazi m-am plimbat prin ploaia frunzelor uscate. A fost o zi frumoasa si destul de importanta, astazi m-am hotarat ce facultate voi alege. Se pare ca mi-am dat seama unde imi este cel mai bine, unde sufletul meu se va regasi... Asta simt acum, asta am simtit din totdeauna dar parca nu am auzit vocea sufletului pana acum. Imi dau seama tot mai mult de ceea ce imi place, ceea ce as fi dispusa sa fac o viata si nu m-as satura. Cum imi zicea cineva nu exista slujba ideala exista doar omul potrivit in locul potrivit.

Cenaclul in cer

Acum, la momentul despărţirii, dezbaterea pro şi contra asupra lui Adrian Păunescu nu o văd oportună. Nici să ne afirmăm cu toţii, post-mortem, drept admiratori ai personalităţii lui nu cred că este cel mai potrivit. Poate că mai important este să recunoaştem că poetul Adrian Păunescu a fost un talent de geniu şi să ne amintim de opera sa artistică şi literară.

Şi ultimele versuri tulburătoare, transmise de pe patul de spital:
"Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei
Spitalul de Urgenţă implorându-l.
(...)
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate!"

Pentru nenumaratele clipe de fericire pe care mi le-a adus, pentru multe din poeziile lui care, chiar ascultate de o mie de ori, tot imi aduc lacrimi, pentru emotiile pe care le-am trait in serile in care ii rasfoiam volumele grele, pentru tot ce a daruit si tot ce va ramane bun in urma lui, nu pot decat sa ma inclin azi in fata Poetului care s-a stins si sa ridic ochii spre cer, unde cu siguranta o stea noua s-a nascut, sa-i fie casa sufletului mare care si-a inceput calatoria spre inalturi.

Adrian Paunescu odihneste-te in pace...

Imi pare rau ca ma implic atat de mult...

Mi-as dori sa nu mai pun nimic la suflet, sa fiu distanta fata de tot. Sincer incerc dar nu pot, nu reusesc.
Mereu ma gandesc in detaliu la fiecare lucru, imi calculez orice miscare, uneori merg atat de departe, insa prevad si intuiesc bine lucrurile.
Astazi am dat inapoi, am vazut ca nu pot merge inainte... imi pare rau ca mi-am luat cuvantul inapoi, probabil voi regreta. Nu mai este cale de intoarcere...