Constatare

Din carti am invatat tot ce stiu si prin poezie am trait tot ce au trait altii.
Iar viata mea e doar hartie pe care se scriu teatru si muzica pentru cei ce vor trai prin paginile mele...

Alb liliac de munte -de Veronica Porumbacu

Alb liliac de munte, am înflorit tîrziu,
dar nu-mi apun ca-n vale, miresmele devreme.
Asa am fost, asa as vrea sa fiu:
imaculatul crîng de noi poeme.



Alb liliac de munte …
Pe drum sa rupi un ram,
sa-l amirosi la tine în odaie -
ca seara, înc-o vreme, lînga geam,
sa mai doresti tîrzia mea vapaie

Literatura nu e fictiune

Am un obicei - deloc o toană - ca, din când în când, să citesc un autor pas cu pas, pentru ca să văd evoluţia scrisului său, particularităţi, crezurile sale diverse, constantele sale, adică, dacă îşi este fidel în declaraţii sau una spune astăzi iar mâine o schimbă ca la Ploieşti.
Nu contează dacă e viu sau mort autorul pe care îl citesc...
Ultimul citit cu nesaţ a fost d-l Nicolae Manolescu - acum sunt la revista România literară pe 2001 - ale cărui articole mi-au plăcut, mai întotdeauna, prin începutul lor, de multe ori prin substanţa lor, dar, mai deloc, prin finalul lor. Finalul articolelor domnului Manolescu sunt ca filmul românesc: când te aştepţi să continue…atunci se termină.
În nr. 16 al revistei citate, din aprilie 2001, am înţeles însă în mod fundamental, din cuvintele dumnealui, de ce nu pot recenza o carte ca domnul Manolescu: pentru că, pentru dumnealui, literatura este “exclusiv ficţiune” iar pentru mine, întotdeauna, literatura e o confesiune, o panoramare a interiorului.
Autorul, că vrea sau că nu vrea, dă din casă dacă scrie ceva anume. Pentru că, pentru mine, literatura este o exprimare a bunelor şi a relelor autorului şi o citesc sub cheia adâncii moralităţi şi veridicităţi pe care o conţine.
Domnul Manolescu nu caută adevărul în literatură ci numai povestea, adică modul/ universul, ficţional sau nu, în care cineva încearcă să te transpună. Eu caut în literatură, în artă, în ştiinţă, în civilizaţia sau non-civilizaţia umană - nu mai spun în spaţiul credinţei Bisericii, că se înţelege de la sine - adevărul profund de sub pojghiţa subţire a măştilor şi a limbajelor culturale sau ştiinţifice.
Ca şi dumnealui nu mă interesează forma artistică sub care se spun adevăruri, ci mă interesează ce fel de adevăruri se spun, din ce motive şi spre ce te conduce demersul artistic. Pentru că, cel mai adesea, demersul artistic te duce la patimile din tine, de cele mai multe ori grosiere şi bădărane şi, mai puţin la forţa unor sentimente şi stări de spirit pozitive, spuse în forţă, cu tărie sau cu har.
Literatura nu e niciodată ficţiune pentru că omul care o scrie nu e niciodată o neexistenţă. Scriitorul e o existenţă, uneori, atât de tuşantă, încât se năpusteşte la tine ba din televizor, ba din computer, ba din filele cine ştie cărei funcţii primadonice în societate.
Literatura are întotdeauna, dar întotdeauna morală, chiar şi când o neagă cu obstinaţie. Pe domnul Manolescu nu îl interesează morala scrierilor literare, însă, tocmai ea este sursa plăcerii, a hedonismului minţii, fiindcă mintea caută să se bucure de adevăruri esenţiale, de sentimente profunde, clare, bine prinse în cuvinte, care te elevează.
Tocmai de aceea, într-un alt articol, din martie 2001, despre prostul gust, autorul nostru pleda pentru moralitatea gesturilor, cum e normal, pentru că, în lipsa moralităţii şi a veridicităţii vieţii şi a gesturilor noastre, literatura şi viaţa socială nu mai ne înalţă ci ne aţâţă doar la lucruri ce ne sub-umanizează.
Sunt convinsa că enunţul plin de adevăr: “literatura nu e niciodată ficţiune” e recunoscut de către toţi în forul lor interior. De ce? Pentru că atunci când se vorbeşte despre literatură, literaţi sau intelectuali, deodată, fiecare dintre noi, receptăm atât literatura / scrisul gazetăresc cât şi pe cei care le produc drept exponenţii unor intenţii şi adepţii unui partizanat anume.
Literatura spune lucruri mai mult sau mai puţin fundamentale despre Dumnezeu, om, lume, chiar dacă mai mult sau mai puţin voalat. Cei trei termeni- Dumnezeu, om, lume - conţin în ei toată desfăşurarea falduroasă [ cu multe falduri] a literaturii.
Literatura genială e literatura care conţine cea mai profundă şi coerentă explicaţie şi definire a omului în relaţia sa cu Dumnezeu şi cu lumea, bineînţeles, şi cu sine. Nu trebuie să Îl introduci pe Dumnezeu într-un roman ca să vedem că scrii împotriva Lui şi nici nu trebuie să ne spui cum arăţi şi ce simţi faţă de anumite lucruri, dacă personajele sau poezia ta emană, din plin, propria ta decadenţă.
Dacă îl citim pe Mircea Cărtărescu înţelegem imediat că avem de-a face cu un literat care îşi fantasmagorizează existenţa şi experienţa dar nu cu un om de spirit profund.
Plonjeul în fantasmagoric, în ferocitate sau în continua altercaţie cu Dumnezeu, ca la Nietzsche sau Gide, fac din literatură un spaţiu al deversărilor reziduale interioare.
Literatura nu e poveste, după cum patimile şi dracii nu sunt ficţiuni teologice. Am dori noi să fie, dar nu sunt! Explozia exterioară şi interioară de pornografie şi violenţă a postmodernităţii ne arată că suntem nişte oameni stăpâniţi de pulsiuni incontrolabile, pentru că nu le mai tăiem capul ca la şarpe ci ne hrănim şerpii la sân.
Critica literară se ocupă cu înţelegerea şi inventarierea personajelor literare…ca şi cum ar fi entităţi reale. Nu le consideră ficţiuni…după cum nici domnul Manolescu nu le consideră, cu adevărat, ficţiuni.
Nimic nu e ficţional…pentru că ficţionalul e un real deformat. Nu poţi să îţi imaginezi lucruri pe care nu le-ai văzut niciodată, de care nu ai habar. Glosezi pe lucruri deja ştiute, postmodernizezi realitatea, gândurile, visul, sentimente majore şi minore ale persoanei umane…dar nu inventezi din nimic.
Numai Dumnezeu creează lucruri şi existenţe care nu fuseseră niciodată mai înainte. Artistul foloseşte materia lui Dumnezeu, cuvântul, pe om şi îl prezintă în frumuseţea sau în urâţenia lui. Teologia ortodoxă vorbeşte de demonizarea omului cât şi de transfigurarea lui reală, printr-un mod de viaţă ales liber. Omul se satanizează pentru că se afundă în rău, după cum, tot atât de uşor poate să se transfigureze, prin harul lui Dumnezeu, ca să fie făptură nouă.
După 80 şi ceva de cărţi de literatură, după ce am pictat şi sculptat…am renunţat la artă tocmai datorită faptului că am înţeles, că în adevărata artă- în mod duhovnicesc înţeles cuvântul artă - omul e chemat să se zidească pe sine ca făptură nouă, şi, prin sine, să îi lumineze, să îi schimbe şi pe alţii.
Omul e cel care trebuie să se înfrumuseţeze cu lumina veşnică a Treimii în primul rând şi apoi poate să îndumnezeiască şi mediul din jurul lui şi pe cei care îl ascultă şi intră în contact cu el.
Însă, după cum aţi văzut, după ceva timp, am reînceput să scriu literatură la nivel online, o altfel de literatură, în care îmi dozez, în mod deliberat, adevărurile pentru ca ele să fie percutante…ne mai lăsându-mă afundat deplin în vâscozitatea unor sentimente negative. Le sugerez dar nu mai petrec în ele.
Problema e că literatura, de obicei, se scrie din mijlocul acestei vâscozităţi telurice, pe care oamenii care se curăţesc de patimi nu o mai suportă. De aceea nu mă mai simt… un literat, pentru că nu mai cred că trebuie să îmi pierd timpul cu nararea depravării umane în roman, teatru, nuvelă, poezie . Am fost un literat…însă acum mă simt din ce în ce mai mult un teolog ortodox, care destructurează din interior literatura făcând-o predică.
Domnul Manolescu spune că e un cititor “care nu s-a maturizat şi iubeşte basmele”. Renunţarea mea la literatura care narează interiorul omului pătimaş, mai degrabă decât pe al celui înduhovnicit a însemnat trezirea mea…din basme.
Şi mie mi-au plăcut şi îmi plac basmele, povestirile cu acţiuni fantastice ca multor copii sau ca tuturor copiilor mici şi mari. Însă îmi plac pentru adevărul din ficţiunea lor, pentru morala lor…şi nu le confund niciodată cu ce nu sunt. Nu cred că filmul, jocul pe calculator, fantezia din carte sunt altceva decât sunt…tocmai de aceea le tratez ca atare…şi nu mă las îmbrobodit de falsitatea lor.
Însă ştiu că în mijlocul fanteziei e un miez de realitate…şi tocmai de aceea citesc fantezia pentru ca să găsesc realitatea autorului ei sau a conţinutului ei.
Nu îmi imaginez că un critic literar ca academicianul Manolescu se pierde în irealitate, pentru că nu ar mai fi atât de atent cu cei pe care îi recenzează. Spre exemplu, se duce la teatru şi observă prestaţia grupului de actori care au pus în scenă Cadavrul viu al lui Tolstoi…şi desfiinţează în câteva fraze toată prestaţia actorilor.
“Spectacolul a sfârşit prin a mă obosi”.Tot ce stă în faţa noastră e de aprofundat şi de înţeles. Totul e de citit şi de înţeles.

1 Mai –Ziua internationala a muncii

In Romania, ziua de 1 Mai se celebreaza din 1890, de regula, sub forma unor petreceri campenesti.
Ziua dedicata zeului vegetatiei, protector al vitelor, cailor, holdelor, viilor si livezilor se numeste Armindeni in popor si este celebrata in fiecare an pe 1 mai. Numita si Ziua pelinului, 1 Mai semnifica, in traditia populara, inceputul verii. Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia din calendarul crestin. Armindenii se serbeaza pentru odihna pamantului, pentru ca acesta sa dea roade bune si, mai ales, pentru sanatatea vitelor. Mai exista inca traditia petrecerilor la iarba verde, a serbarilor campenesti, stropite din belsug cu vin pelin.
Armindeniul este, de fapt, o ramura verde sau un pom curatat de crengi pana aproape de varf si impodobit cu flori si spice de grau, simbolizand un vechi zeu al vegetatiei, care proteja recoltele si animalele. Ramura sau pomul este adus din padure cu o zi inainte, iar de 1 Mai se pune in fata casei, unde se lasa pana la seceris. Din lemnul Armindeniului se face foc atunci cand se coace prima paine facuta din faina graului nou.
De Armindeni, exista obiceiul impodobirii cu ramuri verzi a stalpilor portilor si caselor, a intrarilor in adaposturile vitelor si in alte anexe ale gospodariei. De Armindeni, femeile nu framanta paine, ca altfel mucezeste, si merg pe camp sa caute ierburi de leac. In popor, pelinul adunat de 1 Mai era un leac apreciat in tratarea malariei, durerilor de stomac, umflaturilor si bolilor de ochi. Oamenii nu muncesc, spunand ca nici randunelele nu-si lipesc cuibul in aceasta zi.

Daca v-ati planificat o minivacanta sau un program de relaxare in mijlocul naturii cu ocazia zilei de 1 Mai, va doresc drum bun, sa aveti parte de vreme frumoasa si spirit voios!

Furie

Furia de a nu-ţi găsi cuvintele...
Furia de a nu-ţi recunoaşte gândurile.
Furia de a avea prea multe gânduri pentru un creier atât de mic.
Furia de a nu putea elibera gândurile pe monitorul ce te priveşte mut, râzându-ţi în faţă.
Furia că monitorul nu este o foaie de hârtie pe care s-o mototoleşti plin de ură, având impresia că ai rezolvat o mare problemă răzbunându-te pe ea.
Furia de a orbecăi în întuneric căutând ceea ce nu poate fi găsit.
Furia de a fi spectator la propria-ţi viaţă.
Furia de a nu înţelege de ce spectacolul e atât de prost deşi nimeni nu te-a împiedicat să scrii un scenariu mai bun.
Furia de a-ţi atinge limitele.
Furia de a şti că undeva dincolo de zidul neputinţei te aşteaptă tărâmul făgăduinţei.
Furie pentru că îţi doreşti să păşeşti dincolo de zid, deşi tot ceea ce faci este să înalţi zidul în fiecare zi.
Furie pentru că ştii că cel care pune limitele eşti chiar tu.
Furie pentru ca eşti aşa cum eşti iar cei din jurul tău sunt aşa cum sunt.
Furie pentru că toţi prietenii tăi par să te înţeleagă deşi tu nu înţelegi ce se întâmplă.
Furia de a fi prea calm pentru a te exterioriza.
Furie pentru că ştii că furia e inutilă.
Furie...totul nu e decât deşartă furie.

Ce e real şi ce e închipuit?

Acum o să vorbesc puţin despre microuniversuri. Termenul nu trebuie să te sperie, fiindcă nu o mă refer la cine ştie ce teorie ştiinţifică, sau la vreun formalism matematic multi-dimenisonal, ci la perspectivele pe care le au diverşi oameni când vine vorba despre lumea şi lucrurile care îi înconjoară. Un microunivers va reprezenta, în rândurile de mai jos, prisma sau ”pâlnia” virtuală, folosită de orice om pentru a privi, într-un mod clar delimitat şi de sine stabilit, către un întreg mult mai vast (al lumii înconjurătoare).
În general, am observat căteva reguli de limitare a realităţii care sunt folosite cu regularitate şi nonşalanţă de mulţi dintre cei care, vezi Doamne, sunt cu picioarele pe pământ, nişte eroi ai încrederii în sine şi ai determinării, cu o clară imagine asupra lucrurilor care le doresc de la viaţă.
Prima regulă care ajută la clădirea oricărui astfel de microunivers este regula excluziunii selective. Ce ar însemna asta... nu cred că sunt mulţi oameni care acceptă şi integrează cu bună ştiinţă în perspectiva care o au asupra lumii şi lucruri care îi incomodează sau îi deranjează. Excluderea factorilor mai puţin plăcuţi şi păstrarea celora care corespund unei idei proprii de ”bine” şi ”acceptabil” reprezintă primul filtru care este pus în faţa unei realităţi deseori dure. Pe scurt: amăgire idilică auto-impusă -> fericire artificială.
Cea de-a doua regulă o reprezintă regula interesului sau a factorilor concentraţi. Există multe persoane cu un comportament de natură mai mult sau mai puţin obsesivă care se axează de-a lungul existenţei lor pe nişte ţeluri clare, auto-impuse sau împrumutate din surse de inspiraţie externă, care servesc drept un mini-scop de viaţă pe durata respectivă de timp în care sunt active.
Nu este o formă exagerată de ”divide et impera”, te asigur, ci o robotizare a perspectivei asupra vieţii, care ajunge să fie redusă la probleme, paşi de rezolvare şi planificări care cauzează stres, anxietate, nervozitate şi alte stări extreme, cu foarte mici variaţii sau momente de linişte în rest. Planuri în planuri sau o lipsă totală de planuri. Şi a trăi de pe o zi pe alta este, până la urmă, un plan.
Adaptabilitatea unui astfel de microunivers este minimă, dacă nu inexistentă. Oamenii care îl întreţin nu sunt flexibili sau dechişi la nou, au preconcepţii, prejudecăţi, idei fixe şi bătute în cuie până în vecii vecilor... şi nimic sau nimeni nu poate schimba asta, decât poate o minune. Pe scurt: anumiţi oameni văd doar ceea ce vor să vadă, când vor să vadă, nimic mai mult -> inerţie cerebrală, încăpăţânare şi ignoranţă.
A treia regulă, şi poate cea mai des întâlnită, este regula sinelui sau a egocentrismului. ”Eu sunt centrul universului. Alte perspective, alţi oameni, alte idei, alte vise, alte trăiri? Poate există, dar toate se învârt în jurul meu şi le pot manipula după plac, dacă doresc, sau le pot ignora/respinge cu desăvârşire atunci când utilitatea lor expiră.” Asemenea filtru dă naştere celor mai mari ignoranţi şi celor mai ”devastatori” oameni de pe planetă, aş spune.
Fiind poate doar în urma dictatorilor manipulativi cu vise de dominaţie globală, aceşti mini-controlatori aduc doar nefericire, instabilitate şi conflict în jurul lor, chit că o realizează sau nu, chit că o fac în mod conştient sau nu. Un factor important în ecuaţia acestui microunivers este şi mândria nejustificată, combinată cu un ego exacerbat, care nu lasă loc de compromisuri sau schimbări în privinţa atitudinii personale. Pe scurt: Sunt mulţi oameni care cred că, indiferent de situaţie, nimic nu e mai presus de ”numero uno”, propria persoană -> adoraţie de sine şi vanitate + ipocrizie (egoismul este deja subînţeles, fiind boala secolului, alături de prostie).
Aşa cum am încercat să arât, filtrele care pot fi impuse realităţii au foarte multe neajunsuri în ceea ce priveşte modul în care limitează sau altereză perspectiva unui om asupra universului înconjurător. Deşi le folosim uneori şi fără să vrem... pentru a scăpa de probleme sau pentru a ne permite momente de linişte şi fericire, adevărul este că realitatea merită privită în forma ei brută, fără filtre, cu o minte deschisă şi receptivă la nou. E singurul mod în care poţi spune că trăieşti cu adevărat liber, fără a fi prizonierul propriei tale iluzii, sau a unei iluzii impuse de alte persoane sau de către alţi factori constrângători.
Problema e că renunţarea la aceste filtre după o folosire îndelungată este foarte, foarte dificilă, deseori chiar imposibilă. Multora le e frică, sau sunt prea comozi să schimbe ceva în viaţa lor, oricât de mic, orice lucru care le-ar putea perturba planurile şi falsul sentiment de siguranţă pe care îl urmează prin viaţă de parcă ar fi lumina unui far în plină întunecime.
”Singura constantă e schimbarea”, spunea Śākyamuni (Buddha), iar faptul că viaţa e plină de incertidudini indiferent de maniera în care alegi să o priveşti este un lucru pe care ar trebui să îl fi realizat deja.
Anumite concluzii merită trase după o analiză îndelungată, anumite lucruri merită trăite înainte de a fi clasificate, iar anumite aspecte ale realităţii necesită multă înţelegere şi mult tact.
Ţine de tine să nu treci prin viaţă ca o gâscă prin apă şi să ai curajul, curiozitatea şi deschiderea necesară pentru a îţi descoperi propria umanitate şi nenumăratele lucruri care derivă din aceasta.
Încearcă. Uneori e tot ce trebuie să faci pentru a reuşi.

Încearcă. Întreabă-te. Realizează. Adaptează.

Geniile se nasc sau se formeaza?

Problema principala ridicata de ideea ca noi suntem produsul genelor si nimic mai mult este faptul ca noi nu ne nastem pentru a trai in izolare intr-un balon de cristal pentru tot restul vietii. Ca si fiinte umane ne nastem cu un bagaj genetic de supravietuire dar crestem si ne dezvoltam intr-un proces de interactiune continua cu mediul. Este oare natura cea care ne hotaraste viitorul?
Ce s-ar intampla cu dezvoltarea intelectului daca nu am avea nici un contact social din momentul in care ne nastem? Au existat cazuri de copiii ce au interactionat foarte putin cu societatea iar dezvoltarea creierului in care se includ limbajul si vorbirea a fost serios afectata. Daca oferim copiilor un mediu social interactiv, placut va fi benefic nu numai pentru dezvoltarea emotionala dar va crea in copil stima pentru propria persoana, va imbunatati functionarea cognitiva a creierului si dezvoltarea intelectuala. Sunt oare genele cu care ne nastem cele care formeaza un geniu? Mediul nu poate fi ignorat in dezvoltarea umana deoarece genele mostenite sunt finite insa abilitatea creierului de a dezvolta miliarde de conexiuni intre celule este infinita. Educatia, cunoasterea, invatarea si experienta, toate acestea vor influenta numarul de conexiuni noi pe care le va face creierul nostru pe parcursul vietii.
In trecut ni se spunea ca ne-am nascut cu un anumit numar de celule nervoase si daca nu le folosim le vom pierde. Oamenii de stiinta au descoperit recent ca creierul nostru dezvolta celule nervoase sau neuroni noi tot timpul dar trebuie stimulti pentru a preveni moartea acestora. Aceasta poate parea o descoperire banala dar in realitate are implicatii uriase. Schimba totul. Conteaza cu ce ne nastem dar conteaza mult mai mult ce facem cu ce avem.
Exista oare creiere de genii? Nu cunoastem inca raspunsul la aceasta intrebare. Nu exista multe creiere de genii pe care oamenii de stiinta sa le poata studia.
Einstein si-a lasat creierul stiintei si unul din cele mai notabile lucruri despre creierul lui Einstein este reteaua densa de conexiuni in comparatie cu creierul altor persoane de varsta lui. Cu alte cuvinte, creierul sau a fost exploatat la maxim. Dar nu stim daca Einstein s-a nascut cu un astfel de creier sau a fost dezvoltat in timp prin interactiunea sa cu mediul, avand o viata plina de cercetare si continua invatare. Nu cunoastem raspunsul pentru ca nu stim cum arata creierul sau cand s-a nascut.
Cand dai la o parte tot misterul din jurul unui geniu ramai cu un singur lucru. Toate geniile cunoscute si-au inceput calatoria in aceasta lume cu un creier si un organism ahtiat dupa dezvoltare. Daca inca te mai intrebi cu privire la calitatile de geniu ale copilului tau, poti inclina balanta in avantajul sau adoptand dezvoltarea acestuia inca din copilarie. Copilul tau poate citi si invata matematica de la o varsta frageda. Aceste calitati dezvoltate vor imbunatati abilitatea copilului de invatare pe parcursul vietii.

Transa cititorului

M-am apucat sa rasfoiesc o revista si m-am trezit dupa cateva minute ca au aparut emotii noi pe care nu le aveam cand am inceput lectura. Mi-am dat seama ca am pierdut notiunea timpului si am petrecut mai mult timp rasfoind uneori cu agitatie paginile in cautarea unei alte stari sau alteori ramanand cateva minute privind usor contemplativ la o imagine. Intr-un final am terminat lectura dar eu inca am ramas in alt univers. Un univers hipnotic al emotiilor intense si al senzatiilor pure.

Trecut, prezent, viitor - ce alegem?

"The best thing about the future is that it only comes one day at a time." - Abraham Lincoln
"Cel mai bun lucru referitor la viitor este ca vine in doze de cate o zi." - Abraham Lincoln

Mi-au cazut ochii pe citatul lui Abraham Lincoln si mi-am lasat gandurile sa zburde libere. Mi-au venit in minte diverse intamplari si imagini.
M-am imaginat pe mine cu un picior in trecut si cu celalalt in viitor, incercand prin aceasta echilibristica nenaturala sa evit prezentul...Nu am reusit sa stau prea mult in pozitia asta si am revenit cu ambele picioare in prezent, singurul pe care il pot atinge, vedea, simti, auzi si mirosi chiar acum.
Si mi-am dat seama ca totul este un mare calendar de birou din care trecutul lipseste cu desavarsire,foile respective au fost deja rupte si poate chiar si arse. Prezentul este precum un semn de carte care indica pagina la care am ajuns. Iar multimea de foi ramase sunt viitorul care, la un moment dat, va deveni prezent.

Si am inteles ca, simtindu-mi corpul, revin cu toate simturile in prezent, locul in care nu exista nimic din durerea trecutului sau din spaima viitorului.

Cinematograful vietii

Viata este ca un film...Privita de multi,aplaudata,apreciata dar si criticata...Un film ce are si publicitate ce ne intrerupe sirul viselor la care ne gandim in cele mai frumoase momente.O sala in care doar eu sunt singurul privitor al filmului derulat in fata ,mea mort imi reprivesc viata.Nu platesc biletul la intrare in cinema,l-am platit pe parcursul vietii.Actiunea imi este cunoscuta ,scoasa parca din realitatea traita ,dar visele parca nu erau asa,proiectia alb negru a gandului meu privita prin prisma unui videoproiector ce imi afiseaza clipele ce le-am ratat,clipe de iubire de dezamagire.Poate ca cele mai mari regrete sunt cele ca nu am pretuit tot ce am vazut,revad filmul ce m-a marcat o viata intreaga si dau vina pe regizor.Dar cine e regizorul...Noi oamenii ce nu pretuim fiecare clipa,omul ce lasa fiecare secunda sa se scurga fara a sti sa seducem clipele abandonate,clipele ce ne-au ridicat candva si le-am uitat imediat cum am iesit din sala de cinema.
Ies cu privirea in jos si privesc covorul rosu pe care am pasit pentru ultima data si ma uit la casa de bilete unde este o coada interminabila,ma uit in ochii celor ce vor sa vizioneze acest film si imi dau seama ca toti vor realiza acelas lucru ca si mine...Ca uneori filmele sunt realitate si scenariile sunt vorbele ce le rostim zi de zi,nu exista recuzita,dubla sau actori,existam noi....

Cinematograf al mintii mele
Privesc uimit catre stele
Si vreau si eu sa fiu
O stea pe cerul fumuriu
Sa fiu aplaudata candva
De publicul ce ma va aprecia
Si regret acum la final
Cu gandul meu moral
Ce ma face a ma gandi
Ca intr-o zi si eu voi clipi
Si voi uita de filmul meu
Actor in viata raman mereu

Sa ascultam vocea sufletului...

Există multe voci de care putem asculta in momentele de cumpana ale vietii noastre.
Una e vocea îndoielii, care pune totul sub semnul întrebării şi iţi subminează cele mai dragi vise.
Alta e vocea fricii, care te trezeşte în noapte cu transpiraţii reci. Mai e vocea autorităţii, care iţi dă reguli de urmat. E vocea părintească, ea te învaţă cum să te protejezi. E vocea prietenului, care iţi spune ce ar face în situaţia ta. E vocea raţiunii, care analizează opţiunile, arătându-ţi o cale logică. Şi mai pot fi vocile îngerilor şi ale ghizilor tăi spirituali, care iţi oferă sfaturi înţelepte.
Dintre toate aceste voci, una singură contează: vocea propriului tău adevăr intrinsec. În interiorul fiinţei tale există o cunoaştere care nu are nevoie de cuvinte. Poate fi un sentiment interior care se exprimă în orice mod, a cărui prezenţă o recunoşti. Aceasta prezenţă este sinele tău înalt, infinit mai înţelept şi mai iubitor, care vede cea mai bună alegere pe care o poţi face chiar acum.
Retrage-te într-un loc liniştit şi descoperă-l acolo. E liniştea de dincolo de zgomotul fricii, e sentimentul de siguranţă de sub toată tulburarea neliniştii. E adevărul care rezonează în trupul tău când el e liniştit şi nemişcat. Nu întreba de ce lucrurile sunt aşa cum sunt.
Nu intreba ce se va întâmpla în secunda următoare. Întreabă „Ce fac acum?”. Întreabă „Cum pot aborda situaţia asta?”. Acestea sunt întrebările la care intuiţia iţi răspunde prompt şi adevărat. Uneori te sfătuieşte la linişte şi aşteptare, la o răbdare adâncă, doar la atenţie şi observaţie. Şi apoi, brusc, te îndeamnă la acţiune rapidă şi curajoasă.
Învaţă să fii atent la această voce. Învaţă să asculţi acel sentiment interior. El e răspunsul. Fii profund relaxat şi, totuşi, profund conştient. Îmi doresc să ne auzim propriul adevăr cu claritate şi să-l urmăm.
Vom greşi mai puţin.

"Am lăsat în urmă atâtea mări şi greşeli
încât mă întreb, de ce trebuiau toate acestea?
De ce trebuiau remuşcări pentru a învăţa să iubim?
De ce trebuiau toate acestea, de ce?
Da, trebuiau.
Trebuiau, poate.
Trebuia poate să fim mai întâi vinovaţi
pentru a învăţa să iubim.
Trebuia să greşim
pentru a cunoaşte sfârşitul greşelii
şi poate numai cei ce-au fost la Troia au dreptul să spună
că ştiu totul despre iubire şi ţărm.
Nimeni nu va cunoaşte vreodată mai bine ca noi
ce înseamnă iubirea, pentru că nimeni
n-a pierdut-o şi n-a visat-o ca noi Pentru că
nimeni n-a trebuit să tacă mai dureros decât noi
cu speranţa că-ntr-o zi vom striga: iată ţărmul! Pentru că
nimeni n-a privit ca noi steaua prăfuită a singurătăţii
luminându-ne mâinile
în vreme ce ne-acopeream ochii ca să ne-aducem aminte mai bine.
Şi iarăşi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
şi mă întreb, poate, pentru ultima oară.
De ce trebuiau toate acestea, pe care nu le mai pot răscumpăra
decât iubind şi mai mult ţărmul
pe care stau şi visez că voi ajunge într-o zi?
Şi mai ales de ce suntem noi vinovaţi că toate acestea au fost?
Când eu n-am vrut decât să rămân credincios.
Când noi n-am vrut decât să fim asemenea păsărilor
cărora nu le pasă nici de zei, nici de timp."

Octavian PALER - "Cei care-am fost in Troia"

Stiti ce fiinta vegetala sunteti?

Verdele proaspat si viu care acopera parcurile orasului si palcurile amenajate intre blocuri m-a inspirat hotarator si m-a determinat sa aleg pentru astazi o tema mai relaxanta, ca o invitatie la deconectare si reverie, dar si pentru a ne reaminti ce seve si ce energii circula prin interiorul fapturilor noastre, sa vedem cu ce intrupare din lumea minunata a copacilor ne asemanam si ne infratim...
Ce copac ti se potriveste in functie de data nasterii? Care este personalitatea ta in functie de acest copac?

>23 decembrie - 1 ianuarie ? MAR

>2 ianuarie - 11 ianuarie ? BRAD

>12 ianuarie - 24 ianuarie ? ULM

>25 ianuarie - 3 februarie ? CHIPAROS

>4 februarie - 8 februarie ? PLOP

>9 februarie - 18 februarie ? CURMAL

>19 februarie - 29 februarie ? PIN

>1 martie - 10 martie ? SALCIE

>11 martie - 20 martie ? TEI

>21 martie - STEJAR

>22 martie - 31 martie ? ALUN

>1 aprilie - 10 aprilie ? SCORUS

>11 aprilie - 20 aprilie ? ARTAR

>21 aprilie - 30 aprilie ? NUC

>1 mai - 14 mai ? PLOP

>15 mai - 24 mai ? CASTAN

>25 mai - 3 iunie ? FRASIN

>4 iunie - 13 iunie ? CARPEN

>14 iunie - 23 iunie ? SMOCHIN

>24 iunie - MESTEACAN

>25 iunie - 4 iulie ? MAR

>5 iulie - 14 iulie ? BRAD

>15 iulie - 25 iulie ? ULM

>26 iulie - 4 august ? CHIPAROS

>5 august - 13 august ? PLOP

>14 august - 23 august ? CURMAL

>24 august - 2 septembrie ? PIN

>3 septembrie - 12 septembrie ? SALCIE

>13 septembrie - 22 septembrie ? TEI

>23 septembrie - MASLIN

>24 septembrie - 3 octombrie ? ALUN

>4 octombrie - 13 octombrie ? SCORUS

>14 octombrie - 23 octombrie ? ARTAR

>24 octombrie - 11 noiembrie ? NUC

>12 noiembrie - 21 noiembrie ? CASTAN

>22 noiembrie - 1 decemrbie ? FRASIN

>2 decembrie - 11 decembrie ? CARPEN

>12 decembrie - 21 decembrie ? SMOCHIN

>22 decembrie - FAG

ALUN ? intr-un cuvant, esti o persoana extraordinara. Esti plina de sarm, de umor. Stii cum sa lasi o impresie placuta. Lupti pentru cauze sociale sau politice. Esti un pic cam schimbatoare, dar esti onesta, perfectionista. Iti doresti ca si ceilalti sa fie corecti cu tine.

ARTAR - cuvantul care te defineste este independenta spiritului. Nu esti o persoana comuna. Esti plina de imaginatie si treci drept o persoana originala. Esti rezervata, dar ai incredere in tine. Iti plac experientele noi. Ai o memorie foarte buna si inveti foarte usor. Ai o viata sentimentala complicata si iti doresti sa ii impresionezi pe ceilalti.

BRAD - cuvantul care te defineste este misterul. Te descurci foarte bine in situatii de stres, admiri frumosul, tii foarte mult la cei apropiati si ai face orice pentru ei. Esti foarte sociabila si iti place sa lenevesti dupa ce muncesti mult. Esti relativ modesta, nu esti egoista. Nu prea ai incredere in ceilalti, desi iti place sa ai cat mai multi prieteni. Uneori esti incapatanata. Esti o persoana de incredere.

CARPEN - cuvantul care te defineste este bunul gust. Ai o frumusete rece, te preocupa aspectul exterior si vrei sa fii mereu in forma. Iti doresti o viata cat mai confortabila, cat mai disciplinata. Partenerul tau trebuie sa aiba un suflet bun si sa fie sensibil. Visezi la parteneri neobisnuiti, dar arareori ramai alaturi de unul nonconformist. Nu ai incredere in oameni, esti nesigura pe tine.

CASTAN - cuvantul care te defineste este onestitatea. Esti o prezenta impunatoare. Ti-ai dori sa se faca dreptate intotdeauna. Esti un diplomat innascut, iti place sa lucrezi mult, uneori dai impresia de superioritate. Esti sensibila la dorintele si nevoile celorlalti, esti o prezenta foarte placuta. Uneori, simti ca nu te intelege nimeni. Tii foarte mult la familie, esti fidela in iubire si ceri acelasi lucru din partea partenerului.

CHIPAROS ? cuvintele cheie sunt credinta, loialitatea. Esti puternica, te adaptezi foarte usor. Profiti de viata la maxim, chiar daca anumite aspecte nu iti plac sau nu esti de acord cu ele. Te straduiesti sa fii multumita de tine. Esti optimista si este foarte important pentru tine sa fii independenta financiar. Iti doresti foarte mult sa fii iubita, urasti singuratatea, esti foarte pasionala, dar gasesti foarte greu un partener care sa te multumeasca. Ai tendinta de a fi neglijenta, vrei sa inveti cat mai multe. Ai nevoie ca persoanele din jurul tau sa aiba nevoie de tine.

CURMAL ? cuvantul care te defineste este increderea. Esti o persoana puternica, stii cum sa te adaptezi in orice situatie. Ai o sanatate buna si ai multa incredere in tine. Nu esti deloc timida si esti un foarte bun orator. Multi considera ca adopti un aer de superioritate. Esti convinsa ca nu exista decat o singura mare iubire. Esti capabila sa iei decizii rapid.

FAG - cuvantul care te defineste este creativitatea. Ai mult bun gust, te preocupa aspectul tau exterior, ai o viata foarte bine organizata, esti chibzuita. Esti un bun lider, nu iti asumi riscuri prea des, esti rationala. Iti place sa fii mereu in forma.

FRASIN ? cuvantul care te defineste este ambitia. Esti foarte atractiva, plina de viata, impulsiva. Nu pui criticile la suflet, esti foarte inteligenta, ambitioasa. Iti place sa te joci cu focul, dar esti o persoana de incredere. Ai nevoie sa fii in centrul atentiei, motiv pentru care uneori esti considerata egoista. Ai nevoie de multa iubire si sprijin emotional.

MAR ? cuvantul care te defineste este iubirea. Esti linistita si timida uneori. In schimb, esti seducatoare, sensibila, esti fidela, ai nevoie sa iubesti si sa fii iubita. Ai numeroase talente, iubesti copiii, esti foarte generoasa si ai nevoie de un partener foarte afectuos si tandru.

MASLIN ? - cuvantul care te defineste este intelepciunea. Iti place soarele, caldura. Esti rationala, echilibrata. Eviti violenta si agresiunea de orice fel. Esti o adevarata justitiara, esti sensibila, empatica, nu esti geloasa. Iti place sa citesti. Cauti compania oamenilor sofisticati.

MESTEACAN ? cuvantul care te defineste este inspiratia. Esti o prezenta eleganta, plina de viata, atractiva, prietenoasa. Nu esti pretentioasa, ci esti chiar modesta. Nu iti pla lucrurile in exces, iti place viata in natura. Ai o imaginatie bogata, dar stai prost la capitolul ambitie. Lasi impresia unei persoane extrem de calme.

NUC - cuvantul care te defineste este pasiunea. Esti nelinistita, ai o fire formata din numeroase contraste. Uneori esti egoista. Ai o ambitie fantastica, dar nu esti foarte flexibila. Esti un partener dificil. Esti un foarte bun strateg. Esti foarte geloasa si pasionala. Nu accepti compromisuri.

PIN - cuvantul care te defineste este pacea. Iti doresti pace si armonie in toate aspectele vietii. Iti place sa ii ajuti pe ceilalti, nu esti pasionata de moda, ci preferi sa iti creezi propriul stil. Esti prietena tuturor. Esti plina de compasiune. Iubesti din tot sufletul, faci orice pentru dragoste, dar inchei relatia imediat ce afli ca sentimentele ti-au fost tradate. Ai nevoie de afectiune si de sprijin moral, pentru ca nu stai bine al capitolul incredere in sine.

PLOP - cuvantul care te defineste este incertitudinea. Esti foarte talentata, dar nu ai foarte mare incredere in tine. Poti fi extrem de curajoasa daca este nevoie. Esti o fire singuratica, iti place filosofia. Esti o persoana de incredere si foarte serioasa.

SALCIE - cuvantul care te defineste este melancolia. Nu te descurci bine in situatii de stres, iti place viata in sanul familiei. Esti o fire visatoare si esti plina de speranta. Esti empatica, admiri frumosul, iti place sa calatoresti. Uneori esti capricioasa. Te caracterizeaza onestitatea si esti usor influentabila. Ceri foarte mult din partea celor din jur. Ai o intuitie buna si ai tendinta de a suferi in dragoste pana iti intalnesti alesul. Iti place sa ii faci pe ceilalti sa zambeasca.

SCORUS - cuvantul care te defineste este sensibilitatea. Esti plina de sarm si esti o fire vesela, altruista. Iti place sa fii in centrul atentiei, esti nelinistita. Esti dependenta si independenta in acelasi timp. Esti pasionala, ai o fire artistica si esti foarte foarte sensibila. Nu ii ierti pe cei care ti-au gresit. Ceilalti iti cauta compania.

SMOCHIN - cuvantul care te defineste este ratiunea. Esti foarte puternica, ai multa vointa, esti onesta, loiala, independenta, nu iti plac polemicile. Poti sa lucrezi pana la epuizare daca iti doresti ceva din tot sufletul. Iti place viata si iti place sa fii inconjurata de prieteni. Iti plac copiii si animalele. Esti o iubita foarte pasionala. Ai un simt al umorului dezvoltat, ai o fire artistica si esti foarte inteligenta.

STEJAR - cuvantul care te defineste este curajul. Esti robusta, curajoasa, puternica, rationala. Nu iti plac schimbarile, ai picioarele bine infipte in pamant si esti o persoana de actiune.

TEI - cuvantul care te defineste este neincrederea. Esti inteligenta, iti place sa muncesti. Acccepti ce iti ofera viata, dar mai intai incerci sa transformi problemele in ocazii favorabile. Nu te descurci prea bine fata stresului, iti plac vacantele departe de casa. Uneori pari a fi de neclintit, dar in realitate esti foarte sensibila. Ai sacrifica totul pentru familie si prieteni. Ai multe talente, dar nu prea te folosesti de ele. Poti fi un lider bun. Esti geloasa uneori, dar extrem de loiala.

ULM - cuvantul care te defineste este nobletea. Te imbraci mereu cu mult bun gust. Nu prea ii ierti pe cei care ti-au gresit. Esti modesta, vesela, iti place sa conduci si urasti sa fii obedienta. Iti place sa iei decizii in locul altora, esti generoasa, esti inzestrata cu simtul umorului.

Exista viata de dupa blogg?

Mi-a retinut atentia un articol vechi dar interesant publicat de revista "Money Express" sub semnatura lui Radu Tataru-Marinescu, intitulat chiar asa, "Exista viata dupa blog ?", ca ecou al aparitiei in " The New York Times" a unui comentariu pe aceasta tema, foarte dezbatut de blogosfera.
Concluzia articolului e aceea ca bloggingul e o meserie care poate ucide. Sau poate ca nu ?
Voi transpune in cele cu urmeaza cateva extrase semnificative din reflectiile si comentariile analistului roman pe marginea acestei problematici.
Teoria lui Matt Richtel, autorul articolului din "The New York Times", e aceea ca bloggingul a devenit un fel de „sweatshop“ al epocii digitale. Richtel pleaca de la trei evenimente nefericite, carora le gaseste o cauza comuna: stresul pe care-l implica bloggingul full-time si care, la un moment dat, are consecinte ireversibile.
BLOGGINGUL SI INIMA. Unul dintre aceste evenimente e moartea, in urma cu trei saptamani, a lui Russel Shaw, un blogger de 60 de ani care scria pe teme tehnologice. Cauza mortii? Atac de cord. Al doilea eveniment e tot un deces: in decembrie, un alt blogger IT – Marc Orchant, in varsta de 50 de ani – a murit din cauza problemelor cu inima. Cel de-al treilea eveniment, desi intregeste, dupa opinia lui Richtel, imaginea unei meserii stresante, care incepe sa faca victime, a avut totusi happy-end: bloggerul Om Malik, in varsta de 41 de ani, a supravietuit unui infarct – iar acesta s-a petrecut tot in decembrie. In plus, scrie Matt Richtel, si alti bloggeri profesionisti se plang de scaderi sau de cresteri in greutate, insomnii, extenuare si alte simptome din aceeasi gama, provocate – se pare – de stresul caruia trebuie sa-i faca fata. Sigur, jurnalistul de la „New York Times“ spune ca nu exista nici un diagnostic oficial de „moarte prin blogging“ si ca „decesul prematur a doi oameni nu se califica drept epidemie“.
Nu exista certitudini, adauga el, nici legate de faptul ca stresul muncii pe care o faceau ar fi contribuit la moartea lor – dar prietenii si familia isi pun totusi problema pericolelor pe care bloggingul le presupune.

STRES DIGITAL. Este intr-adevar o astfel de meserie mai stresanta decat altele? Probabil ca da – Internetul e unul dintre cele mai competitive medii. Daca ar fi sa facem o comparatie cu media traditionale, pentru jurnalistul de ziar unitatea de masura e ziua, iar pentru blogger e minutul sau secunda. Daca esti blogger, intamplarea petrecuta azi nu mai are nici o valoare maine – subiectul va fi fost abordat de zeci, sute sau mii de bloguri intre timp, in functie de anvergura evenimentului. In plus, un blog care nu e actualizat zilnic – uneori de 4-5 ori pe zi – isi pierde cititorii si, in cele din urma, avantajul competitiv. Nu e vorba aici de cei ce au bloguri de placere – mult comentatul articol din „The New York Times“ vorbeste de cei care-si castiga existenta scriind pe blog, fie ca o fac pe cont propriu sau sunt platiti de companii.
Pana la urma, de ce a starnit articolul atatea controverse? Pe de o parte sunt cei care sunt de acord cu Matt Richtel, care confirma teoria ca un blog nu e doar o jucarie interesanta, ci presupune, pentru multi, munca. Iar „bloggingul pana la moarte“ arata ca poate fi o meserie serioasa – la urma urmei, nimic nu e mai serios ca moartea. De cealalta parte se situeaza cei a caror atitudine a fost „sa nu ne luam prea tare in serios“. Jason Lee Miller, de pilda, scrie pe webpronews.com ca nu-si mai aminteste de cand n-a mai citit in „New York Times“ un articol care „sa nu convinga, ei bine, pe nimeni“, pentru ca autorul lui ar fi facut „greseala clasica de a dezvolta o teza si a se tine de ea pana cand gaseste oarece dovezi“. Sfatul lui: o teza buna vine dupa o cercetare, nu inainte.
RISCURILE MESERIEI. Richtel e acuzat in plus ca, desi a vorbit cu multi bloggeri, a omis acele opinii care-i contraziceau ipoteza. „Am fost intervievat (pentru articol – n.r.). Dar cam stiam ca nu voi fi citat in articolul final, deoarece interpretarea mea era diferita de cea a lui Matt Richtel“, scrie Larry Dignan, redactorul-sef al ZDNet si director editorial al TechRepublic. Totusi, ca si Richtel, si Dignan spune ca bloggingul poate fi stresant si innebunitor – dar isi pune o intrebare. E mai greu sa fii blogger decat avocat de corporatie? Sau broker de credite ipotecare? Sau trader la un hedge fund? Sau agent FBI? „Scriem ca sa putem trai, da, toata ziua, dar nu trebuie sa ne imbracam in costum“, adauga Dignan. I se mai reproseaza lui Richtel ca trei evenimente similare nu creeaza totusi un trend. Cazuri extreme se gasesc oriunde: cei care joaca World of Warcraft pot deveni atat de dependenti incat nu mai mananca si nu mai dorm – unii ajung sa moara cu capul pe tastatura. Sa nu mai vorbim de versurile lui Marilyn Manson care i-au facut pe unii fani sa se sinucida. In plus, si oamenii cu alte meserii mor de infarct; iar riscul de afectiuni cardiace creste odata cu varsta.
Se mai spune pe buna dreptate " ca trei evenimente nu fac o tendinta. Nici sase. Ai nevoie de opt decese la mia de bloggeri ca sa te apropii macar de norma."
Faptele din articolul cu pricina pot fi interpretate totusi si in alta cheie. Din zeci, chiar sute de mii de bloggeri, trei au suferit infarcte in ultimele luni: doar doi au murit, cel de-al treilea a supravietuit. Concluzia: bloggingul te poate proteja de afectiuni cardiace.

In ceea ce ma priveste am o viziune optimista legata de implicatiile acestei pasiuni a bloggeritului pentru sanatatea noastra: atata timp cat nu se va face abuz si exces de acest instrument atractiv, pastrand un echilibru dinamic cu celelalte activitati impuse de firescul uman dar si de modernismul din cotidian, consider ca putem tine rational si sub control perfect acest potential risc, transformadu-l cu arta si intelepciune in beneficiu si mijloc de comunicare, instruire si relaxare. Si sper sa nu ma insel.

din mine

Crezi in dorinte?
Nu imi mai este frica de noapte...mi-a daruit prea multe.Dupa 12 incepe visul.Dar nu mai e vis ci realitate pura.N-as vrea sa ma mai trezesc din ea si mi-e frica de se va termina.II sclipesc ochii!De ce nu,daca fiecare atingere dezvaluie alt mister si fiecare parte din mine trece prin el pentru a se preface in fum...si ma inspira nesatul.Desenez orice,oricand...creez din nimic parfumuri si-l port la gat pana cand nu ramane nici urma de el.
Ma-nconjoara doua brate si buzele-mi pecetuiesc cuvantul:mi-e atat de suficient totul. Zambesc pentru ca lacrimile au trecut demult.Sunt ca un copil ce lasa-n urma fluturi imaginari la fiecare pas.Nu vreau sa ma abtin!Muzica suna altfel...e vibranta.Imi strabate corpul si-l lasa dorind.Ma pierd,de cand nu m-am mai pierdut asa...
Nu pot scrie cand sunt fericita.Este singura stare pe care nu o pot transpune in cuvinte.
Miezul noptii si o dorinta,asa a inceput totul...
Eu cred!

Samuel Morse , inventatorul codului Morse

In 27 aprilie 1791 (†1872) s-a nascut Samuel Morse , inventatorul codului Morse. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 şi a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit şi în prezent.

Alfabetul Morse este o metoda de transmitere a informatiei folosind secvente standardizate de semne sau pulsatii scurte si lungi - cunoscute in mod comun ca “puncte” si “linii” - pentru litere, cifre si caracterele speciale specifice oricarui mesaj.Datorita dezvoltarii ulterioare a comunicatiilor si folosind o gama larga de unde electromagnetice folosind metode mai avansate tehnologic, utilizarea alfabetului Morse a devenit in zilele noastre, intr-un fel, desueta si aproape uitata.

Totusi, exista domenii de utilizare, asa cum ar fi navigarea maritima si aeriana, precum si comunicarea radioamatoare (ce foloseste unde electromagnetice continue), in care folosirea inventiei americanului Morse este de neinlocuit. De fapt, codificarea Morse este singura modalitate digitala de modulare si transmitere a informatiei care poate fi folosita eficient si citita usor de catre oameni, fara a necesita existenta unui computer, fapt care permite transmiterea digitala a informatiei pe canale de comunicare destinate transmiterii sunetelor si deci a vocii umane.

Exista un alfabet Morse international, care este compus din sase elemente diferite:

1. semn scurt, denumit punct sau dit (•);
2. semn lung, denumit linie, dash sau dah (–);
3. un spatiu liber intre caractere (intre puncte si linii);
4. spatiu scurt (intre litere);
5. spatiu mediu (intre cuvinte);
6. spatiu lung (intre propozitii).

Imperfect dar ideal…

Inchid ochii si parasind cotidianul, evadez intr-o lume individuala, in irealitatea mea. Intr-un cadru lipsit de finitate unde optimismul este realist si personificarea ambiantului nu este pur fictiva.
Sa ma plimb pe un deal inverzit si sa las ploaia de vara sa-mi spele cu stropii ei mari toate gandurile ingrijorate si toate intrebarile fara raspuns. Sa nu-mi pese ce va fii, sa nu vad ce a fost.
Sa ma opresc, apoi, odata cu ploaia si sa privesc la orizont zarind un curcubeu ce nu profetizeaza speranta ci frumusetea naturala, aici nu ai nevoie de speranta.
Sa raman profund uimita privind cu ochii care vad dincolo de materie, armonia intregului si sa radiez de incantare realizand ca fac parte din el.
Sa ma arunc apoi in iarba deasa, uda si rece, de un verde aprins ce se asorteaza cu senzatia racoritoare oferita de ploaie… si atingand pamantul inca incins sa raman nemiscata bucurandu-ma de cel mai revigorant decor pasnic.
In cele din urma, impacata cu sinele sa ma las cucerita de literele unei carti ce-mi ridica sufletul deasupra curcubeului care ma vegheaza langa soare, si sa ma indragostesc de ea, pagina cu pagina, intr-un decor perfect, decupat de la marginea irealitatii ce confera calmul si caldura primitoare a unei biblioteci care geme de cunoastere.
Sa iubesc razele soarelui cu siguranta ca nici un nor nu-l poate acoperii, sa dainuiesc lenesa printre copaci ce nu se vestejesc si nu obosesc, flori ce nu se ofilesc, intr-o lume a nemuririi unde lenevia dezmierdatoare este starea sublima, doar din ea, cu ea, poti atinge apogeul fanteziei.
Apoi ma trezesc si realizez blasfemia. de ce as vrea o lume perfecta? Perfectionismul meu devine brusc un defect in lumea asta minunat de imperfecta. Imperfectiunea e tot ce avem si tot ce ne trebuie, mereu deosebita si niciodata indeajuns de evoluata…
Avem nevoie de ignoranti, de griji, de cauzele care ne infierbanta sangele, de amagiri care in timp ne dau taria pietrelor de rau, de asaltul durerilor coplesitoare ce ne aduc aminte ca suntem, pana la urma...oameni.

Cutremur...

Un cutremur de pamant cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs sambata, 25 aprilie 2009 ora 20:18, in Vrancea, la adancimea de 96 km. Seismul s-a simtit puternic in Bucuresti, Focsani, Iasi si Constanta. De asemenea, miscarile seismice s-au simtit si in Chisinau (Republica Moldova) si in Varna (Bulgaria).Voi ati simtit cutremurul?Ce faceati in acel moment?

Poezia scrisa de Adrian Paunescu la scurt timp dupa cutremurul de la ora 20.25

Cutremur în direct
de Adrian PĂUNESCU

Deodată, prin cutremur, se reaşează toate
Valorile umane le redescoperim,
Simţind că-n fiinţa noastră sporeşte-un ţintirim
Şi inima mai tare şi mai spăimoasă bate

Aşa-i că-i dusă dracu’ oricare vanitate?
Aşa-i că rangul însuşi e-un amănunt infim?
Deodată, prin cutremur, trăim, cum şi murim
Şi ochii în orbite se-nvârt pe deşălate.


Averile enorme, puterea fără saţiu,
Orgoliile înseşi, cu tot veninul lor,
Se prăbuşesc în sine şi conturile mor,
Noi înşine pornind-o nesprijiniţi prin spaţiu.


Cutremurul în două deodată ne desparte,
Nici pregătiţi de viaţă, nici pregătiţi de moarte.

Fir de viata

Am aflat, intr-o zi de ce fluturii traiesc doar o zi. Nu mi-a spus nimeni... raspunsul a venit din mine, pur si simplu am rostit: "pentru ca iubesc"
Cei ce au noroc,isi petrec scurta viata dansand dansul iubirii si fac asta cu intensitatea si viata lor pare o vesnicie pe langa lunga si trista noastra viata o viata fara nimic intens..
Intr-o zi apre sfarsitul primaverii am gasit in gradina un fluture,avea aripa franta,dar traia, am intins degetul spre el si s-a urcat in palma mea. Nu stiam ca un fluture se poate apropia asa de un om. S-a lipit intr-un mod ciudat de mine. Poate pentru ca intr-un fel eram la fel singuri cu aripile frante obositi asteptand o ultima clipa...
L-am lasat in gradina, printre flori, intr-o dupa-amiaza de mai, invaluit in aroma florilor, un fluture alb, fara fir de culoare...