Ati observat cat ne este de usor sa ii ranim pe cei la care tinem cu adevarat?Pe cei pentru care am renunta chiar la propriile convingeri sau chiar idealuri,vise?
Cum de reusim sa actionam in moduri imprevizibile sau care nu ne sunt caracteristice chiar atunci cand vine vorba de situatii ce presupun o gandire rationala, stapanire de sine si mai ales logica elocventa?
Cred ca o explicatie care poate fi adaptata situatiei se refera,in primul rand,la sentimente.Ne permitem sa ranim cu sau fara limite, voit sau nu ,doar pentru ca avem certitudinea unei noi sanse,ca vom fi iertati si acceptati.Egoismul nostru va fi pus pe seama unor cauze generate de situatii complexe,nefaste ,sau chiar pe baza propriilor defecte,iar conflictul isi gaseste tacit o solutie.
Si atunci?Continuam sa facem greseli.Pentru ca o greseala devine un alt fel de a rezolva lucrurile.Pentru ca suntem oameni ,si (clasicul cliseu) "a gresi este omeneste". Totusi... doar prin asta putem oferi dovada omeniei noastre?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit in nebunia mea virtuala, intesata de ganduri personale, opinii despre lucruri frumoase sau triste depinde de prognoza sufletului meu sau de piticii mei de pe creier din ziua respectiva- zambete descrise in cuvinte si priviri sincere creionate in litere.
Daca vreti sa ma trageti de urechi,sunt deschisa la feedback-urile voastre, negative sau pozitive, ajutandu-ma in acest fel sa-mi slefuiesc mai bine dexteritatea in a scrie.
Si la final, multumesc celor care aveti mereu un comentariu despre o anumita insemnare, apreciez sinceritatea gandurilor voastre!