Si-n ultima cetate, in ultima-ncapere,
Respira iarasi monstrul, nastrusnica durere.
Ma uitam zilele trecute pe geam,la orasul in care am crescut si in care vreau sa-mi petrec tot restul vietii de-acum in colo. Un poet englez a spus odata ca, daca te plictisesti de Londra, te plictisesti de viata....
Imi amintesc de plimbarile in Monument unde parca intram intr-o alta lume. Nimic nu mai conta, iarba se clatina in vantul tandru si la tot pasul. Parcul asta a fost mereu locul meu de refugiu, un loc in care puteam sa stau si sa privesc firul vietii. Stateam cu orele pr o banca si urmaream susurul stins al batranilor arbori. Era inimaginabil, era ceva de nedeslusit...
Acum insa Monumentul a adormit, pentru cat timp nu se stie. Vantul, parca te goneste din acest colt uitat de lume. Multimea oarba care bate aleile poleite cu frunze nu-i mai da importanta. Arborele batran se inclina plin de sperante in fata fiecarui trecator, dar numai nostalgicii ca mine ii mai raspund...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit in nebunia mea virtuala, intesata de ganduri personale, opinii despre lucruri frumoase sau triste depinde de prognoza sufletului meu sau de piticii mei de pe creier din ziua respectiva- zambete descrise in cuvinte si priviri sincere creionate in litere.
Daca vreti sa ma trageti de urechi,sunt deschisa la feedback-urile voastre, negative sau pozitive, ajutandu-ma in acest fel sa-mi slefuiesc mai bine dexteritatea in a scrie.
Si la final, multumesc celor care aveti mereu un comentariu despre o anumita insemnare, apreciez sinceritatea gandurilor voastre!