Uneori am impresia ca pasesc pe un drum dinainte marcat, cu urme prestabilite in care trebuie doar sa calc, fara macar a privi in jos, cu privirea atintita la previzibila cale. Si ma plictisesc teribil. Acelasi peisaj monoton ma conduce si parca aceiasi copaci trasi la indigo imi fac cu mana si-mi zambesc din cand in cand. Fals si fortat. Totul se succede intr-un ritm monoton si singurul meu tel pare a fi sa inaintez. Incotro? Pai unde duce drumul. Lasa ca stiu cei ce-au trecut inaintea mea; de ce mi-as mai bate capul? Pasesc apasat pentru a lasa urme adanci. Pentru cei ce vor veni.
Urasc rutina, urasc monotonia. Urasc lipsa vointei si a dorintei de schimbare. Urasc starea de letargie in care ne complacem uneori pentru ca e caldut si bine. Ma opresc din drum si iau o decizie: pasesc intr-o parte si-ncep sa creez zeci si sute de carari; inguste, nebatatorite de alti pasi. Iar bucuria descoperirii e unica. Pana si copacii arata altfel dintr-o parte. Si cerul si norii. Si mirosul e altul: miroase a proaspat, a vointa si a exaltare.
Candva spunea cineva ca daca nu stii sa umbli invata sa dansezi. M-am saturat sa umblu. Vreau sa dansez! Muzica, maestro!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit in nebunia mea virtuala, intesata de ganduri personale, opinii despre lucruri frumoase sau triste depinde de prognoza sufletului meu sau de piticii mei de pe creier din ziua respectiva- zambete descrise in cuvinte si priviri sincere creionate in litere.
Daca vreti sa ma trageti de urechi,sunt deschisa la feedback-urile voastre, negative sau pozitive, ajutandu-ma in acest fel sa-mi slefuiesc mai bine dexteritatea in a scrie.
Si la final, multumesc celor care aveti mereu un comentariu despre o anumita insemnare, apreciez sinceritatea gandurilor voastre!