Mi-am tot pus intrebarea asta de-a lungul existentei mele. Raspunsul a fost cel putin in cazul meu ca de multe ori nu am stiut sa ma bucur suficient de ceea ce mi s-a intamplat sau de viata pe care o duc.
O intamplare m-a marcat acum cateva saptamani: am vazut o fata pe strada care era ajutata sa mearga, a luat-o tatal ei in brate pentru a ajunge intr-un magazin. Am aflat mai tarziu povestea acestei fete(e acum la facultate din ce am inteles)Aceasta fata traieste o drama intrucat muschii ei se osifica. Dar este o luptatoare, asa cum multi dintre noi nu suntem sau uitam sa fim. Aceasta fata a mers la scoala in mod normal desi nu putea sa scrie dar retinea ce povesteau profesorii, mama ei era in fiecare pauza la scoala sa o duca la toaleta sau unde are nevoie, sa ii dea sa manance, etc. Ganditi-va pentru o clipa cum ar fi sa nu puteti manca singuri fiind deja la liceu. Parintii ii ofera tot ce pot iar ea zambeste si i-a spus medicului care are grija de ea ca vrea traiasca cat se poate de mult - frumos. Aceasta fata ar trebui sa fie un exemplu pentru fiecare dintre noi si ar trebui sa invatam sa ne bucuram de lucruri simple, de lucruri pe care nu realizam sa le pretuim decat in momentul cand nu le mai avem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit in nebunia mea virtuala, intesata de ganduri personale, opinii despre lucruri frumoase sau triste depinde de prognoza sufletului meu sau de piticii mei de pe creier din ziua respectiva- zambete descrise in cuvinte si priviri sincere creionate in litere.
Daca vreti sa ma trageti de urechi,sunt deschisa la feedback-urile voastre, negative sau pozitive, ajutandu-ma in acest fel sa-mi slefuiesc mai bine dexteritatea in a scrie.
Si la final, multumesc celor care aveti mereu un comentariu despre o anumita insemnare, apreciez sinceritatea gandurilor voastre!