Parte fireasca a scurgerii timpului, dizolvarea scufunda toate cele cu sfarsit in liniste. Moartea traieste, ascunsa in umbra fiecarui fir de iarba, dar acest lucru nu e rau – pamantul se innoieste cu carnea frunzei si a ierbii, dar si cu oasele vietatilor care stapanesc taramul, intr-un cerc ce reda vietii inca o clipa de speranta.
Cimitirul e in adancul marii: cele mai multe treceri spre alte tacere se petrec pe pamantul care isi adaposteste, la fel de tacut, mortii lui.
In ritmul comfortabil al nemuririi, viata se hraneste, firesc, din ea insasi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit in nebunia mea virtuala, intesata de ganduri personale, opinii despre lucruri frumoase sau triste depinde de prognoza sufletului meu sau de piticii mei de pe creier din ziua respectiva- zambete descrise in cuvinte si priviri sincere creionate in litere.
Daca vreti sa ma trageti de urechi,sunt deschisa la feedback-urile voastre, negative sau pozitive, ajutandu-ma in acest fel sa-mi slefuiesc mai bine dexteritatea in a scrie.
Si la final, multumesc celor care aveti mereu un comentariu despre o anumita insemnare, apreciez sinceritatea gandurilor voastre!