timpul

"Deşi tema timpului, care a fascinat atîţia gînditori şi creatori a dat naştere la multiple teorii, diferite şi divergente, totuşi cred că toţi putem fi de acord cel puţin cu această simplă deosebire: există un timp cronologic şi un altul, psihologic. Primul există obiectiv, independent de subiectivitatea noastră, şi este cel pe care îl măsurăm după mişcarea astrelor în spaţiu şi după diversele poziţii ocupate între ele de planete, acel timp ce roade din noi de cum ne naştem pe lume pînă cînd dispărem şi stăpîneşte curba fatidică a vieţii tuturor existenţelor.
Dar mai este şi un timp psihologic, de care sîntem conştienţi în funcţie de ce facem sau nu facem şi care gravitează într-un fel foarte diferit în emoţiile noastre. Acest timp trece repede cînd ne bucurăm de ceva şi ne cufundăm în experienţe intense şi exaltante, care ne farmecă, ne distrag şi ne absorb. Dimpotrivă, se amplifică nemăsurat şi pare nesfîrşit — secundele trec ca minutele, iar acestea ca orele — cînd aşteptăm şi suferim, cînd împrejurarea sau situaţia noastră anume (singurătatea, aşteptarea, catastrofa care ne înconjoară, expectativa a ceva ce trebuie ori nu să se întîmple) ne dă o conştiinţă acută a acestei scurgeri care, tocmai fiindcă am dori să se iuţească, pare a se încetini, a se împotmoli, a se opri."
(fragment din "Scrisori către un tînăr romancier", capitolul VI - "Timpul"; autor Mario Vargas Llosa)

alb negru

In ultima perioada, asa cum ati sesizat, sunt foarte meditativa. Vad viata mea ca un film alb negru la un televizor uitat de lume, prafuit de timp, desi actiunea filmului e cat se poate de interesanta. Incerc din rasputeri, sa pun culoare, sa schimb ceva, dar in loc ca imaginea sa se clarifice apar tot mai multi purici pe ecran. Am doar un gust amar... pentru ca mi-am dat seama ca ma incapatanez sa vad si revad filmul vietii mele alb negru la un televizor antic in loc sa il arunc pe fereastra. Imi dau seama ca as putea da culoare vietii mele daca as renunta sa imi deschid atat de usor sufletul unor persoane care profita de acest lucru. As putea spune ca mi-o fac cu mana mea, am o tendinta de a incerca sa ajut lumea, chiar si pe cea care nu se vrea ajutata, de a incerca NU sa schimb, ci de a le da o alta perspectiva asupra lucrurilor. De multe ori, si nu generalizez, rasplata vine printr-o lectie dura de viata. De data asta sper sa fii invatat ceva pentru a nu mai imi pierde timpul, energia si resursele cu persoane care nu stiu aprecia "oferta mea" si sa ma dedic celor care ma pretuiesc cu adevarat. Actiunea filmului meu alb negru era interesanta, era vorba despre acceptarea neconditionata a celuilalt, despre impartasirea unor vise comune, despre daruire, intelegere si mai ales sinceritate. Inceputul a fost interesant, inceput in care s-au jucat multe roluri. Sfarsitul a fost insa revelatoriu. Se spune ca minciuna are picioare scurte... ca te minti pe tine sau pe altii totul se descopera exact la momentul potrivit. Din pacate filmul meu alb negru nu are un happy end... ci mai degraba un final despre care ai zice ca nu are logica, poate ca si acest articol al meu. Un film poate prost, pe care il poti intelege doar daca ai ceva de invatat. Mesajul transmis nu e pentru oricine. Lectia mea din acest film este sa nu ma mai pierd pe mine, sa nu ma mai deschid unor oameni care pot profita de generozitatea mea, sa nu mai fiu atat de toleranta si oarba in a crede ca toti oamenii au de fapt un fond bun care trebuie doar descoperit. Sa nu ma mai pierd in vanatoare de suflete pierdute cand eu insami sunt inca un suflet pierdut care cauta raspunsuri. Am invatat ca uneori nu poti descoperi adevarate comori in sufletul omului, cum mi-ar place mie sa cred, ci poti descoperi adevarati monstri care te pot inghiti si pe tine. Va trebui sa ma salvez! O voi face aruncand pe geam si din inima tot ce m-a dezamagit si cautand "sa fiu" intr-un alt film, poate color la un televizor performant.

radiaza zilnic

Voi incepe cu un citat:
"Ce deceptie traiesc unii artisti tineri, vazandu-se uitati si inlocuiti cu altii, dupa ce au fost adulati un moment de multime! Si chiar daca ei se macina, isi spun ca nu este drept, asa stau lucrurile: publicul nu are mila, el cauta noutatea, si cei pe care i-a aplaudat intr-un moment sunt inlocuiti repede de altii noi, iar cei noi de altii si mai noi. …Numai CA ei cunosc un secret: acela de a fi capabili sa-si reinnoiasca viata in ei insisi.Daca stiti sa radiati zilnic o viata noua, o viata care este iubire, lumina, puritate, nu va exista niciodata dorinta de a fi inlocuiti, chiar daca aveti trei sute de ani! Soarele nu este inlocuit, sunt inlocuite tot felul de lucruri si oameni, dar nu s-a reusit inca niciodata inlocuirea soarelui. Sotii isi schimba sotiile, sotiile pe soti din tot felul de motive. Dar adevaratul motiv, este ca si unii si ceilalti au lasat viata lor sa stagneze. Nimeni nu doreste sa inlocuiasca fiintele care radiaza viata, fiindca de viata avem cel mai mult nevoie." Omraam Mikhaël Aďvanhov

Ce frumos e spus... sa radiem in fiecare zi o viata noua, sa luam fiecare zi ca pe un nou inceput, sa descoperim in noi, in primul rand, ceva nou, apoi sa ii surprindem zi de zi pe cei din jur, sa fim atenti si plini de viata. Stim bine ca noi cautam compania oamenilor veseli, optimisti pentru ca ne dau si noua ceva din perspectiva lor de viata. NU preferam compania celor pesimisti, celor care se plang pentru ca ei ne fac sa fim si noi negativisti, ne "obliga" sa ne impunem limite.Uita-te atunci cand ai o initiativa, o idee noua, cum esti intampinat?!O persoana pozitiva te va incuraja, iti va spune ca ai resursele necesare sa reusesti, chiar daca nu va fi usor, va fi alaturi de tine etc. O persoana pesimista iti va da o LISTA intreaga de motive pentru care NU vei reusi, iti va spune toate riscurile posibile si imposibile "pentru binele tau".Cu ce fel de persoana preferi sa tii legatura?Nu spun ceva nou aici... dar oare cum sa facem sa radiem permanent o viata noua, cum sa facem sa descoperim ceva nou in noi si sa daruim si celorlalti?Raspunsul ar fi: flexibilitatea/adaptabilitatea, lispa unor asteptari nerealiste.Daca vrei sa incepi ceva nou, cauta resursele necesare si ai sa reusesti, daca vrei sa te copilaresti fa asta, daca vrei sa schimbi ceva in atitudinea ta incearca si as putea continua.

pete de soare

Lumina reflectata de blocul din fata apartamentului meu mi s-a strecurat printre gene si m-a trezit. Mi se parea ca e tarziu, poate chiar amiaza. Lumina aurie.E cald,soare,pete de lumina, cer albastru imaculat,vant primavaratic (la inceput de iarna!)Vreo patru caini albi stau tolaniti la soare; unul se rasfata cu labele-n sus.Frumoase zile de iarna!

Ceata...

Ceata acopera orasul ca o plapuma groasa si ma sufoca.Ceata mi-a invadat sufletul,creierul, corpul...inima...Privesc in fata dar ceata este la un metru distanta,atunci ma intorc cu speranta ca drumul pe care am venit este mai luminat,dar m-am inselat...ceata a coborat si a format in spatele meu un zid ce cu greu il pot darama.Decat ceata si frig,prefer ninsoare si inghet,caci ninsoarea ne invata pe toti sa fim copii.

Instinctul sau credinta?

Oamenii isi fac cruce, dar privesc in gol.Aceasta este concluzia mea.Am observat ca unii din cei care mai au credinta in Dumnezeu si isi fac cruce cand trec pe langa o biserica,isi fac din instinct.Merg mult cu autobuzul, si multi calatori, fiind concentrati si prinsi intr-o discutie aprinsa cu vreo alta persoana, nu intrerup discutia pentru a se inchina 5 secunde, ci fac semnul cruciii dar gandind altceva si vorbind altceva...ca si cum ar privi in gol.

un moment special

Oare cum arata o zi frumoasa,de iarna...? E acea zi in care privesti cum fulgii in dasul lor frenetic ating pamantul?Ce viata scurta au...cateva secunde pana isi dau duhul pe asfaltul banal sau pe mana inghetata a vreunui trecator grabit,care nu are rabdare sa priveasca frumusetea ce se stinge pe trupul sau.Bucatele de gheata ce cad din cer ni se prind de haine si par ,facandu-ne cimitire ambulante, purtand pe viata vina mortii lor.E corect?Nu...Ce e corect in viata?Nimic.Fluturii vietati colorate,mor dupa ce incanda ochii egoisti ai "orbilor".Toti plecam intr-o zi in calatoria fara cale de intoarcere si unii trec atat de usor peste micile detalii care fac existenta frumoasa .Cat de placut e un zambet atunci cand crezi ca ai pierdut tot, cat de incurajatoare e o stangere de mana in momente dificile,cat de pretios este un cuvant spus atunci cand e nevoie.Daca am sta sa privim macar o floare cum se deschide si cum lasa frumusetea sa explodeze intr-o orgie de culori, ce viata am avea.Daca am privi fiecare lucru marunt , am trai de zece ori mai intens orice sentiment,iar viata nu ar mai fi un carnaval unde fiecare incearca sa se ascunda cat mai bine in spatele unei masti,pentru a nu i se vedea nepasarea pe chipul absurd de normal.

Dezintegrare

Disparem prea usor de pe acest pamant dupa ce traim atatia ani. Ne ducem in negru si ramanem acolo, dupa ce am trait toata viata.Si suntem uitati pentru ca timpul sterge tot, iar ceea ce mai ramane e creatia noastra. Care si ea va fi uitata...Ne nastem, ne implicam in creatie, murim si...gata.Simplu.

(Am ales o mana in loc de alta parte a corpului ca sa exprime tot ce am scris eu aici pentru ca de la maini porneste totul. Mainile creeaza afectiune, mainile creeaza o mangaiere, mainile creeaza arta...)

Drumul

Iesisem pe usa veche de esenta tare in varful picioarelor. Nu ma intrebasem niciodata unde da misterioasa usa .Imi imaginam in fiecare noapte ca scartaitul ei ademenitor e o chemare . Noapte de noapte imi pregateam visul minutios,ca pe un preludiu al marii deschideri.Era scris in zatul cafelei de dimineata ca drumul meu sa treaca pe acolo,prin usa ferecata. Dar nu oricum,ci pe furis,ca o parere, ca un fior de dor,ca un pas ratacit...Iar in ziua in care cafeaua a fost mai neagra si mai amara decat in oricare alta zi, a fost de-ajuns sa ma apropii si usa s-a deschis larg.Necunoscut, dulce, amar, zambet,lacrima ,mangaiere si....mireasma de cafea ce intra pe gaura cheii imbiandu-mi pasii spre inapoi.Poveste fara sfarsit...

am iesit din joc

Am ajuns undeva intr-un punct in care parerile mele sunt foarte diferite de ale lor.E normal sa gandesti si sa actionezi in stilul tau, dar intr-un grup sau ceea ce vrea sa para un grup e normal Sa existe chestii dragute care sa te faca sa ramai, chestii pe care pionii grupului sa le aiba in comun.Eu sunt undeva la cativa milimetri de iesire.Ideile mele nu mai corespund cu ale lor si micutelor sau marilor mele eforturi nu li s-a dat vreun raspuns vreodata.

Momente...

Contrast intens intre culori...

Si diferente intre nori

Batai adanci de aripa

Si zgomot de furnica

Clipociri de ploaie

Si zumzet in odaie

Miros de iarba uda

Si frunza verde cruda

Tresariri inocente.....

Si toate-s doar momente...

decembrie...doar ganduri

Decembrie...zile friguroase si intunecate..nopti lungi si pustii..spatiu de visare si rememore a copilariei. Decembrie...perioada propice evadarii din cotidian, acest univers ostil ce ne delimiteaza orizonturile si ne impinge spre inchidere.Caut refugiu intr-o alta dimensiune...caut consolare in vise apuse...caut mangaiere in trecut...ma ascund in mine si reaprind cenusa copilariei ce mocnea in adancul meu. Acolo gasesc amintiri ce pastreaza inca vie inocenta...amintiri ce uneori ma intristeaza dar care au puterea de a-mi trezi simturile si a ma indemna sa privesc spre viitor. Poate ca nu am suficient curaj sa privesc cu ochi maturi ceea ce numim viata sau poate ca am ales sa nu fiu ca majoritatea persoanelor care-si complica viata disecand si amanuntind la extrem fiecare aspect al existentei noastre.Ma pierd pe taramuri de mult uitate, descopar dorinte stinse ...ma lovesc de dezamagiri...oftez...zambesc si ma incarc cu o doza de rabdare si optimism. Imi pun intrebari..caut raspunsuri..incerc sa ies din ceata in care ma aflu...incerc sa ma descopar.Mi-e dor sa nu-mi pese,mi-e dor de simplitate,mi-e teama sa nu ma afund in propriile convingeri.

De ce?

De ce nu vrei sa te integrezi intr-o societate degradata moral?De ce nu te lasa indiferent atitudinea persoanelor din jur?De ce sa te implici?De ce sa spui adevarul intr-o lume ce traieste din minciuna?De ce sa crezi in prietenii?De ce spui ce gandesti in fata?De ce sa incerci sa faci lumea mai buna?De ce sa-ti pese?De ce nu te lasa indiferent atitudinea persoanelor din jur?Pentru ca asa suntem noi,adolescentii.Nu vrem sa acceptam lumea asa cum e,o vrem mai buna!Stiu,sunt doar vise...macar noi le avem,nu le putem pune in aplicare,pentru ca voi taiati aripi!

Inceputuri

Am o grămadă de începuturi
Şi nici un sfârşit...
La ce te-oi fi gândit Doamne,
Când m-ai făcut om?
Lumea e prea mare ca să îmi încapă
Toată în suflet.
Puteai să mă faci fir de iarbă,
O insectă sub o talpă de papuc,
Pasăre sub un soare cât de mic,
Orice altceva!
Dar Tu, nu!
Şi pretutindeni unde privesc,
Văd doar începuturi:
Un început de om – neterminat,
Un început de trup,
Un început de viaţa,
Un început de întrebare,
Unul de răspuns...
Toată sunt doar începuturi,
Tu m-ai făcut om...
Dar ce să fac, eu, Doamne,

Cu atâtea începuturi şi niciun sfârşit?

Nu totdeauna minunile ni se refuza

Cand pun intrebari, la unele nu primesc raspuns.Dar este o tacere cu un inteles anume.Nu e o usa inchisa.

Plumb - George Bacovia

" Dormeau adanc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vesmant -

Stam singur in cavou ... si era vant ...

Si scartaiau coroanele de plumb.

Dormea intors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig -

Stam singur langa mort ... si era frig ...

Si-i atarnau aripile de plumb."

testament

Atunci, cand voi pleca departe,

Nu-mi plange zambetul ce-apune,

Cand voi intra in noapte

Sa-mi pui la capatai un nume.

Sa-mi lasi si-o lumanare alba,

Sa-mi vad drumul cu lumina

Nu plange-n pieptul rece al meu

Soarta ne-a schimbat mereu.

Justificari nejustificate

"Vine o vreme cand obosesti sa te justifici. Mai ales ca asta nu serveste la nimic. Problema nu e daca ai avut sau nu dreptate. Trebuie sa-ti sapi gradina pana la capat, chiar daca nu infloreste nimic in ea. Si spun asta fara emfaza. Doar cu o mica parere de rau." (O.Paler-"Aventuri solitare")
Intotdeauna, randurile simple, dar totusi pline de esenta ale lui Octavian Paler au venit in sprijinul meu. Mereu, daca vroiam sa caut si o secunda vorba buna, veneam si citeam fragmente din ceea ce a scris.
Asa este si exemplul de mai sus, in care parca vrea sa fie accentuata ideea ca viata omului este construita in jurul unei multimi de justificari, atunci cand tu, ca si persoana, observi ca organizarea timpului, activitatile pe care trebuia sa le faci la timp sunt doar de domeniul trecutului si raman doar in planurile nescrise. Stim doar sa gasim pretexte, atunci cand ceva nu merge bine, pretexte care irosesc o buna parte din viata noastra. Abia dupa nenumarate trairi si vise naruite, constientizam cu adevarat ca trebuia sa preluam initiativa in acele momente si sa luptam, pana sa ducem la capat ceea ce ne propusesem.
Uneori, tind sa cred ca suntem creati doar pentru a ne insirui noua insine, in primul rand, o serie de motive stupide, fara o baza solida, care sa ne scoata din mocirla vinovatiei.
Azi pierzi un lucru din vedere, maine altul, incat atunci cand faci suma finala a ceea ce ai fi vrut sa duci la bun sfarsit, observi ca nici macar jumatate din acele lucruri nu sunt facute, sau daca sunt facute, ele au iesit destul de prost.
Pana si insemnarea asta este o justificare nedreapta la adresa mea, incat incerc sa sterg orice pretext stupid cu vointa de care dispun si sa trec la treaba.