Picaturi de ploaie

Stau in genunchi in fata ferestrei deschise si simt cum ploaia loveste cararile nestiute ale sufletului. Stropii imi ating parul, intr-o valtoare a gandurilor. Cerul este gri, asemenea penelor porumbeilor ce se infoaie sub teiul impunator din dreptul balconului. Norii par as fi dat intalnire intr-un colt de lume, necunoscut noua, muritorilor. Picaturi din seva frunzelor par a-mi atinge genele, purtandu-ma in miasma lunii august, ascultand simfonia vesnicilor stropi, ce mor loviti intre ramurile copacilor.
Inchid ochii plutind imbatata in aceasta atmosfera.
Deschid ochii dupa un moment, ploaia s-a oprit...

Astept un zambet sa rasara in sufletul meu.