Cristina, Fereastra pe care o am în minte nu este cea a casei în care locuiesc. Este și ea, într-un fel, dar nu definitoriu. Când spun „fereastra mea” , îmi vine imediat în minte dreptunghiul împărțit în două al luminii dinspre grădinița cu flori a copilăriei. Casa părintească! Acolo am văzut-o deschizându=se către prima dimineață de adolescentă îndrăgostită. Acolo mi-am citit primele scrisori. Și poemul pe care îl păstrez și astăzi, învechit, dar parfumat! „Ceasornic„ spui? da, mă gândesc la ceasul mare, cu o umbrelă deasupra. Era pe masa bunicului dinspre mama. Ceas de ceferist! Cu el , am învățat mersul timpului. Și clipa. Cu el s-a dus copilăria. Copacul? Este mesteacănul de dincolo de fereastră. Cu el îmi mângâi primăverile, și verile, și culorile toamnelor , și albul zăpezii. Fereastră, copac, ceasornic- un univers, viața însăși. Iată comunicarea, dragă Cristina!! Trăim printre obiecte, le dăruim mult/puțin din sufletul nostru, luăm de la el eternitatea clipei!
@Incertitudini: Au fost niste cuvinte ce mi-au venit in minte intr-o clipita, mai ales ca patul il am langa fereastra, pe noptiera am un ceas vechi. Iar fereastra e pe trei sferturi acoperita de un tei batran. Fereastra, copacul, ceasornicul sfetnicii mei in tot acest rastimp... Foarte frumoasa istoria acestor obiecte, data de nostalgia anilor sub spectrul descris de dumneavoastra!
2 comentarii:
Cristina,
Fereastra pe care o am în minte nu este cea a casei în care locuiesc. Este și ea, într-un fel, dar nu definitoriu.
Când spun „fereastra mea” , îmi vine imediat în minte dreptunghiul împărțit în două al luminii dinspre grădinița cu flori a copilăriei. Casa părintească!
Acolo am văzut-o deschizându=se către prima dimineață de adolescentă îndrăgostită.
Acolo mi-am citit primele scrisori. Și poemul pe care îl păstrez și astăzi, învechit, dar parfumat!
„Ceasornic„ spui? da, mă gândesc la ceasul mare, cu o umbrelă deasupra. Era pe masa bunicului dinspre mama. Ceas de ceferist! Cu el , am învățat mersul timpului. Și clipa.
Cu el s-a dus copilăria.
Copacul?
Este mesteacănul de dincolo de fereastră.
Cu el îmi mângâi primăverile, și verile, și culorile toamnelor , și albul zăpezii.
Fereastră, copac, ceasornic- un univers, viața însăși.
Iată comunicarea, dragă Cristina!!
Trăim printre obiecte, le dăruim mult/puțin din sufletul nostru, luăm de la el eternitatea clipei!
@Incertitudini: Au fost niste cuvinte ce mi-au venit in minte intr-o clipita, mai ales ca patul il am langa fereastra, pe noptiera am un ceas vechi. Iar fereastra e pe trei sferturi acoperita de un tei batran.
Fereastra, copacul, ceasornicul sfetnicii mei in tot acest rastimp...
Foarte frumoasa istoria acestor obiecte, data de nostalgia anilor sub spectrul descris de dumneavoastra!
Trimiteți un comentariu