vineri, 29 august 2008

Principii si prejudecati...

Fiecare om are principiile lui, principii peste care nu poate sa treaca. Dar ce se intampla atunci cand principiile unuia intervin peste principiile altuia?Se naste un conflict, un conflict atat de mare incat se poate ajunge la lucruri pe care ulterior le poti regreta.Cele mai multe certuri se nasc din acest lucru. Poate ca daca toti am sta si am gandi, daca am incerca sa renuntam la principiile noastre, daca am face un compromis, cat de mic, probabil ca am trai intr-o lume mult mai buna si mai fericita. Dar lucrul acesta nu se poate. Nu poti renunta la principii.Ele fac parte din noi, din ceea ce suntem...pentru a renunta la ele ar trebui sa renuntam la noi si lucrul acesta iese din discutii.Orgoliul este un subiect sensibil pentru marea majoritate. Nimeni nu o sa accepte niciodata ca este orgolios, si daca o va face, va fi numai pentru ca ar simti ca este apreciat pentru asta. Am intalnit oameni care spuneau: „Foarte bine, domne, e orgolioasa, imi place de ea, isi mentine punctul de vedere”. Dar nu este adevarat, sa fii orgolios nu inseamna sa iti mentii punctul de vedere, orgolios presupune o doza suficienta de incapatanare care de multe ori nu este in favoarea ta. Da, este bine sa lupti pentru principiile tale, dar trebuie sa o faci cu cap, trebuie sa ai un fond foarte bine construit, o temelie solida si o pleiada de argumente care sa-l reprofileze si pe Toma Necredinciosul. Orgoliile pot fi luate uneori drept dovezi de gandire limitata. In viata trebuie sa tii la principiile tale dar nu trebuie sa le lasi sa te acapareze definitiv. O persoana maleabila si flexibila va fii intotdeauna mai apreciata si respectata decat o persoana orgolioasa, cu principii si prejudecati.

Ar fi multe lucruri...


Ar fi multe lucruri ce ar trebui sa le luam in considerare .....Hai sa nu lasam MAGIA ca sa treaca pe langa noi...alteori suntem atat de lasi incat ne e frica sa privim in urma... De ce fugim fara sa lasam macar un semn in urma...? Oare picatura de ploaie poate oprii focul nebun de cunoastere din interiorul nostru....? Nu cred, ce bine e totusi ca speram la mai bine ...

Aripi sa zbori...


Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi, ca poti zbura. Si atunci incepi sa visezi, vise pe care ti le hraneste. Si-apoi, deodata, fara nici un motiv aparent iti frange aripile...si te izbesti de pamant...de realitate. Ciudat e ca nu stii daca acum visezi, daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi, sau daca atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visari.Si incepi sa speri ca , poate, inca mai ai aripi.Ca nu le-ai pierdut definitiv. Si-ncepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute, neavand siguranta ca vrei sa le mai gasesti. Poate, atunci, iarasi are sa ti le franga cineva. Se spune ca drumul e mai frumos decat posibilul loc in care ai ajunge. Atunci sa fie oare mai frumoasa cautarea insasi decat zborul in sine? Tind sa cred ca nu. Si, de fapt, ce inseamna, in ultima instanta acest zbor?
Aceeasi zi trista amara si grea. Norii par sa urle, infometati sau insetati de neliniste isi revarsa lacrimile asupra orasului. Inima imi bate cu o viteza nebanuita, simt ca traiesc intens , se scurge prin vene incertitudinea. Nesiguranta se naste din ascunderea adevarului , as vrea sa am un duh caruia sa ii cer sa imi indeplineasca 3 dorinte. Mi-ar ajunge sa fiu fericita pentru ca stiu cum sa imi alimentez bucuria , dar nu reusesc sa o gasesc.O caut de ceva timp intr-un intuneric ciudat, din cand in cand se mai aprinde o luminita, dar se stinge repede caci increderea dispare. Viata perfecta e undeva departe, o pipai cu gandul si visez. Traiesc in doua lumi, fericirea se naste in mine- creste cu repeziciune- se sinucite insa cand se izbeste de adevarul din lumea aceasta. Sunt trista si ganditoare, un mod de a suferi. Nu stiu pentru cat timp, nu stiu daca aceasta este solutia cea mai buna, dar alta nu am.Fericirea exista...Dar totusi imi las ratiunea sa se imbete cu visuri. De ce?

Nedreptate


Daca este ceva in lumea asta ce nu suport este nedreptatea,si multi dintre voi stiu ca sunteti la fel ca mine.Cand vezi nedreptati primul lucru la care te gandesti esti tu si te intrebi:oare eu am comis nedreptati?Dar bineinteles ca nu realizezi pe moment si nu vrei decat sa te razbuni,vine imediat gandul solutiilor,si le intorci si la sucesti avand speranta solutiei si apoi....pici in abisul profund al NEPUTINTEI.Incerci in zadar sa faci cv si vezi ca pe langa tine a trecut fara sa vrei viata ta in incercarea de a te razbuna si ...nu ai reusit nimic.Nimic care sa te bucure,doar suferinta c te macina in adancul sufletului si spera....sa incetezi si sa vrei...sa fii fericit....inconjurata de lumea ta pe care vrei sa o creezi dar ea exista undeva intiparit in mintea ta si totusi....ea e acolo si te vei lovi mereu de aceeasi intrebare:OARE EU AM FACUT NEDREPTATI?

Fluturele


Sunt o faptura mica

Intr-o lume si mai mica

Cu multe daruri si minuni

Cu adevaruri si minciuni

Zbor peste holde si ogoare

In cautare de-adevar

Dau peste oameni buni si rai

Ce vor numai polen

Cu niste ochi mari bulbucati

M-analizeaza-n deajuns

Eu cred ca reusesc sa scap

Si dau din aripi foarte mult

In lumea lor ce-a infinita

Cad prada celor rai

Ce vor sa faca-o poza mica

Ca sa apara la televizor

Nu vreau sa fiu un obiect

Purtat din palma-n palma

Ci vreau sa fiu un fluturas

Mereu plin de viata.

Omul e trecator!


Omul e trecator. Asta o stim cu totii.. e atat de trecator incat ar trebui sa pretuiasca fiecare clipa din viata lui. Ar trebui sa gaseasca “frumos” si “bun” in fiecare lucru marunt din jurul lui. Sa traiasca exact asa cum o cere faptul ca se duce. Asta am invatat de la mama mea, asta am realizat pe parcursul anilor, asta s-a impietrit in mintea mea de ceva vreme.Cu totii facem alegeri… uneori cu mintea, alteori cu inima.. dar ambele variante pot fi gresite. Pt ca suntem oameni si ne sta in fire sa gresim.Am trait mereu pe principiul ca trebuie sa fac ce-mi spune inima. Dar si inima face greseli.. Greseli care ne definesc. Se aduna si ne reprezinta ca indivizi. Important este sa nu ramanem mereu in acelasi stadiu … si sa facem aceleasi greseli. Ar trebui sa invatam din fiecare pas pe care-l facem in viata. Desi asa ar trebui, se pare ca de multe ori repetam cu desavarsire si la nesfarsit exact aceleasi chestii eronate. Ne incapatanam sa credem in anumite lucruri care de fapt nu exista si o duzina de alte evenimente anterioare ne demonstreaza asta.. e firea omului sa aiba fixatii ! sa spere la chestii pe care nu le poate avea. Sau daca le poate avea ii lipsesc altele. E ca intr-un carusel ruginit care inca se mai invarte si scartaie demonstrandu-ti printr-un sunet obosit ca tu NU poti fi pe doi caluti odata. Desi e evident acest lucru omul va incerca mereu sa obtina imposibilul. Va demonta caruselul si va pune doi caluti unul langa celalalt pt a putea calari doi deodata. Si in straduinta lui nu-si va da seama ca ceea ce a facut el strica intreg farmecul caruselului. Va picta calutii in culori vii si proaspete fara sa realizeze ca izul lor vechi este de fapt parte din perfectiunea sinistra a unul carusel ruginit. Stiu ca aberez si multi se intreaba ce vreau sa spun… Em am sa raspund nu stiu … dar scriu… ultimele evenimente din viata mea au fost ca o spalatura matinala a fetei. O trezire brusca din visul acela pe care am eu obiceiul sa-l traiesc cat nu dorm…

Centrul atentiei...


De ce oare simtim nevoia de a ne afla mereu in centrul atentiei?.Ce vrem sa dovedim?Faptul ca suntem deosebiti de ceilalti?Ar fi absurd sa ma gandesc la asta.Plang la fel ca voi,rad in acelasi mod.Fac aceleasi greseli...Ptr mine centrul atentiei este doar un mod de a scapa de mine insumi.Citesc uneori unele bloguri si sincer,uneori ma simt dezamagita..Cu toate ca ma repet tot am impresia ca traim la granita dintre iluzie si realitate.Iar uneori nu mai reusim sa le deosebim,si nu mai stim unde ne aflam.De multe ori copiem ceea ce au scris alti si ajung la concluzia ca noi nu mai putem gandi si suntem doar copi a altora(sper sa nu va supar si sa nu mi-o luati in nume de rau,dar asta e realitatea) de ce oare nu putem fi noi insine,cu bucuriile noastre cu tristetile noastre,asa cum suntem de fapt,sa ne spunem ce ne supara ce ne face fericiti fara sa recurgem la ce a spus vreun filozof.De ce de fiecare data trebuie sa ne ascundem in spatele unei masti.Oare ptr ca lumea noatra e doar un vis?Si ca acest vis ne reprezinta.E ciudat sa spun asta dar suntem aproape 90% doar vise,restul doar o iluzie a propriei existente.Poate ca pare bizar ce spun,dar oare in afara viselor noastre si a sperantelor ce avem.NIMIC.Suntem un gol imens pe care nimeni nu-l poate umple,doar o umbra a propriei noastre fiinte.Poate ca multi vor spune ca sunt dusa.Ca ei au o viata.Traiesc si sunt fericiti.Oare cine poate defini fericirea?.Intotdeauna suntem fericiti,dar de multe ori(si cred ca a-ti simtit-o si voi),parca lipseste ceva ptr a ne completa.Parca tot asteptam sa se intample o minune,devenim nelinistiti,ne agitam.De fapt ce asteptam?Oare ce ne nemultumeste?Multi vor spune ca au totul si nu-si mai doresc nimic?Dar oare acel totul nu e tot o iluzie a minti noastre?.O fantasma creata sa ne protejeze de noi insine?OARE????

Hai hui printre vise si sperante...


Astazi am sa deschid larg portile unui intreg univers imaginar.Care are coordonatele in visele mele.Voi calatorii alaturi de voi in lumea minunata a viselor,prin timp si intr-un spatiu astral iar calatoria noastra va avea drept scop descoperirea unei lumi imaginare.Haide-ti la drum poftiti in vagoane spre o lume a imaginatiei si fantasticului.In lumea mea vreau ca toata lumea sa rada...sa se bucure....ochii sa le sclipeasca de atata fericire.Vreau sa ne bucuram de fiecare zi,sa fim liberi si dezbracati de prejudecati.In lumea aceasta cat mai perfecta nu vreau sa intalnim la tot pasul ura,invidie,rautate.Oriunde am fi in aceasta lume vreu sa intalnim doar zambet flori si iubire,multa iubire.Dincolo de usa acestei lumi perfecte cu siguranta se gasesc monstrii,animale imense cu colti mari gata sa devoreze.Aici in tarmul de poveste doar iubire...In randurile ce urmeaza despre iubire o sa vorbim.Cuvintele pe care le caut pentru a-ti spune povestea ce urmeaza stau cuminti in dictionare groase ,pe care uneori le deschid si le sterg de praful uitarii.Atunci cuvintele mici si strengare alearga zburdalnice spre lume dornice sa spuna tuturor povesti frumoase.Astazi ploua,picaturile de ploaie cad repede si zgomotoase parca satule de cer.Adanc lipita de un copac ma imbat cu parfumul ploii si prind radacini adanci pentru a bea din stropii ce acopera pamantul.O pala de vant imi aduce un miros puternic de alge si scoici,simt valurile albe ce se sparg nehotarate de tarm.Valurile se joaca si jocul e vechi de cand lumea ,e jocul timid al apei si al nisipului.E o noapte furtunoasa,ploua mult,ploua tare,ploua cu vant.O perdea de apa ce cade din cer spre pamant Ploua cu tunete si fulgere repetate.Ploua rece,stropii mari si grei lovesc acoperisul cu putere ,zgomotul pare un dans nebun de iele.Intr-o astfel de vreme gandurile mele ma duc spre o lume mai trista,si ma gandesc ca uneori nu as fi vrut sa ma nasc,sa iau o forma,sa iau un nume.Poate ar fi fost mai bine daca as fi fost o idee,un gand,sau o adiere de vant cu miros de trandafiri ce imbata doi indragostiti intr-o zi calda de vara.Dar nu creatorul a dorit ca eu sa fiu EU.Sa visam,dar ce ar mai fi de visat?Am nevoie de aer,trebuie sa deschid larg geamul si sa simt aerul rece cum imi loveste fara mila obrazul.Apoi ma retrag si in linistea camerei am sa citesc o carte,am sa beau o cafea.Cerul e negru si miroase a ploaie.M-am saturat sa-mi fie dor!Am pierdut multe lucruri,deja am pierdut prea mult.Am nevoie de aer,de spatiu,de timp,de mult timp.Am uneori nevoie sa-mi fie frig foarte frig,si poate asa am sa simt ceva nou.Pentru mine timpul trece ,trece asa de repede.Scriu aceste randuri cu teama!Am citit undeva ca oamenii fericiti nu pot scrie despre sentimentele lor!?...Eu ,da eu care sar de la o stare la alta cu usurinta unei pisici pot si am sa scriu despre cat de tristi mi se par mie oamenii care nu pot si nu stiu sa-si exprime dragostea.poate ca ei nu iubesc cu adevarat.Cei care pot intelege ce se petrece in sufletul lor au sentimente constructivesi au logica.Eu una nu cred in iubirile fara logica dupa mine aceste iubiri sunt devastatoare si lasa urme adanci in suflete.Oamenii care iubesc fara logica sunt cei prinsi intre doua lumi sunt cei care se zbat intre iubire si ura.Astfel de iubiri sunt scurte si lasa suflete ciuntite,oameni nauciti .Iubirile fara logica sunt iubiri fara sens-iar cel parasit va intelege pana la urma ca el iubea si daruia totul si nu primea nimic inapoi,doar iluzii.Ce simpla ar fi viata noastra daca pe fiecare treapta a existentei noastre ar exista instructiuni si sageti indicatoare spre fericire si reusita.Ce simpla ar fi viata noastra daca in fata momentelor de rascruce ar fi indicatoare care sa -ti indrume pasii uneori prea grabiti.Ce simpla si usoara ar fi viata noastra daca noi toti am respecta regulile jocului.Dar nu noua ne place neprevazutul,finalul necunoscut .Si ne aruncam cu toata fiinta in viata haotica ,strabatand zile si saptamani stresante,isterice ,ne luptam sa mai trecem peste o zi victoriosi.Cuvinte ce nu lipsesc din nici un vocabular:nervi,stres,ochi obositi,familie,criza,animale,cafea,soare,ganduri,haos,planuri,trecut,prezent,lumanari,nimicuri,imbratisari,minciuna,ura,noapte,oboseala,bani,suflet.Eu sunt un fir de iarba ,intr-o mare de praf.Traiesc intr-o lume gri ,uneori simt nevoia de liniste si atunci,in lumea mea ma afund si scriu.Povestile mele sunt o insiruire de cuvinte dulci-amarui a relatiilor interumane.
Pitici,zmei,vrajitori,cosanzene,feti frumosi.Ma intreb unde oare traiesc toti acestia,unde s-au ascuns ?Si ma mai intreb daca acum si ei au altfel de viata.Povestile vechi nu mai pot fi la fel.Nimeni nu mai crede in lupta dintre bine si rau si nimeni nu mai spera ca binele sa triumfe.Eu una m-am cam saturat.Nu-mi gasesc locul,cheful,mintea de pe urma...si caut si caut si nu gasesc.Ce naiba ma tot plang atata?Parca nici nu mai sunt in stare sa gandesc.Uneori am strania impresie ca am alunecat printr-o gaura imensa a timpului intr-o alta lume,si ma gasesc intr-un loc si o perioada pe care nu le inteleg si nu le cunosc.Cu toate acestea odata ajunsa incerc sa-mi vad de viata mea pana intr-o zi cand satula caut sa evadez,caut sa deschid un portal spre lumea mea ,spre lumea din vis pe care o iubesc.Atunci in disperare deschid larg fereastra si strig :Doamne de ce doamne de ce?Vecinii revoltati de indrazneala mea ,vor arunca cu resturi in mine.Voi ridica stingher din umeri,ma sterg si constat ca nu mai am nici o scapare ,sunt prizonierul unei lumi reci si ostile.Inchizi ochii ,te rogi si speri sa-ti treaca acest sentiment idiot de neapartenenta.Te culci si vrei ca maine sa faci ceva in aceasta privinta.Da ,da maine am sa ma dau destept,cult,citit,un mic geniu neinteles,si poate asa voi iesi cu bine din toata poveste asta.Auzi feti frumosi si cosanzene,si pitici si vrajitoare Cine mai crede in asa ceva.HA HA HA....Stai linistit si dormi in pace draga omule....Intr-o zi vei vedea ca toate au sa intre pe un drum mai drept mai bun.Atunci vei pute privi inapoi si vei zambii amintindu-ti de toate acestea.da omule vei afla cat de tare esti,si ce multe ai putut duce in lungul tau drum.Anotimpurile vietii noastre au coborat rand pe rand peste noi,trupurile au tresarit fericite de fiecare data la atingerea blinda a vietii.Trenul a ajuns pufaind din greu in ultina statie a vietii,coborati din vagoane va rugam .A nu nu mai vreau sa merg inca o statie doua,nu vreu sa cobor,abia m-am obisnuit....

Pentru voi...

Uneori ma intreb de unde am atata putere de intelegere,.nu pot fi egoista si nici irationala. Nu-mi place ca am puterea de a accepta realitatea (poate asta inseamna maturitate) mereu i am iertat pe cei care mi-au gresit. In ultimul timp mi s-au intamplat cateva lucruri care mi-au lasat un gust amar. Sunt dezgustata de falsitatea pe care am intalnit-o in drumul meu de cateva luni de zile. Nu conteaza persoanele, situatia,ci, faptul ca oamenii falsi exista .Totusi, nu sunt suparata pe nimeni, nu urasc pe nimeni. Nu sunt capabila de ura, e un sentiment prea urat ca sa-l las sa-mi invadeze viata. Prefer sa-mi concentrez atentia asupra lucrurilor frumoase din viata mea. Insa, nu pot ramane indiferenta la falsitatea oamenilor.In ultimele luni am invatat mai multe despre oameni decat am invatat in toti anii din urma.Suntem atat de grabiti , atat de disperati in goana noastra dupa succes, dupa castiguri materiale incat de multe ori uitam de lucrurile esentiale. In viata fiecaruia dintre noi este binevenit intodeauna un prieten nou. Dar, sa dechideti ochii mai bine inainte sa acceptati o noua persoana in inima, casa voastra dragi prieteni de pe acest site. Minciuna, falsitatea, tradarea exista!!!!!

Demisie oficiala


Subsemnata Cristina M., va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.Vreau sa fiu mandra de trotineta mea cea rosie, fara sa ma intereseze cat costa asigurarea pe anul viitor.Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-Tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.Vreau sa stau intinsa la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand NU imi era foame.Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificari etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi povesti frumoase.Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericita!Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varuluiCristi si citind Robinson Crusoe, ascunsa in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentrumasini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.Va asigur ca nu o sa fiu pusa in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebata: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu
COPIL.Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi deavioane.Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe sidinti de portelan.Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buniFiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MICA!

Prietenie


Prietenia se masoara doar in amintiri,voie buna,liniste si iubire...prietenia inseamna iubirea suprema, cel mai valoros lucru, cea mai deschisa comunicare...adevarul cel mai sever,cel mai sincer sfat si cea mai mare comuniune de ganduri de care sunt capabili femeile si barbatii.Nu exista iubire mai mare si mai puternica decat cea pe care o exprima prietenia... un lucru bun devine mai bun si mai frumos daca poti sa-l imparti cu prietenii. Prietenii au ceva ce iti lipseste...de pilda optimismul.Ei te fac sa simti ca totul va fi bine in lume cat timp iti vor sta in preajma.Kilometri obositori trec repede si ii parcurgi mai vesel, mai usor...Si lumea-ntreaga pare mai senina cand ai un prieten drept insotitor... Prietenii cei mai apropiati sunt cei care inteleg cel mai bine ce e cu viata noastra, carora le pasa de noi la fel ca si noua,care ne sunt alaturi la succese si la esecuri, sunt cei care rup farmecele asupra singuratatilor noastre.Prietenii trainici sunt cu adevarat una dintre bogatiile vietii.Avutia ta este acolo unde sunt prietenii tai.Temelia adevaratei prietenii este incredere !!!Edificiul ei-respectul.....Prieteni, tovarasi de drum,iubiti, ne sunt cei care ne acorda increderea lor deplina.. Un prieten este alaturi de tine atunci cand nu mai e nimeni altcineva...Tot ce pot face pentrul prietenul meu este sa-i fiu pur si simplu prieten..Nu am averi cu care sa-l rasplatesc..Daca el stie ca prietenia lui ma face fericit,nu va dori o alta recompensa.In asta consta maretia prieteniei. .....Tin la tine pt ca stii sa ignori slabiciunile si ratacirile mele si ma sustii cu fermitate sa dau ce-i mai bun din mine.Un prieten te accepta asa cum eshti...dar spera la ceea ce ai putea sa fii....... Pt a-ti face un prieten trebuie sa mai inchizi cate un ochi.Pt a-l pastra insa pe amandoi. Un prieten este cineva care te stie pe dinafara si inca-i mai place ce vede. Fericirea pare a fi fost data pt a fi impartasita.... Cand prietenii sunt cei adevarati, ei reprezinta cel mai sigur lucru din lume.

friendship



"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem: cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate. Bem prea mult, fumam prea mult, Cheltuim prea nesabuit, Râdem prea putin, Conducem prea repede, Ne enervam prea tare, Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, Case mai frumoase, dar camine destramate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri. Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate. Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine. Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic. Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine. ai. timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai." Octavian Paler

Avem timp pentru toate...

"Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi în stânga, să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine, avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu. Avem timp pentru ambiţii şi boli, să învinovăţim destinul şi amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim."
Octavian Paler

Am invatat ca...


Am invatat ca vorbele spuse cu ajutorul unor cuvinte elaborate nu vor face mai usoara o discutie cu ceilalti.. ..am invatat ca oamenii nu trebuie tratati in functie de prima impresie.. ..am invatat ca oamenii sunt animale mai periculoase decat orice animal.. ..am invatat ca fiecare trebuie sa dispuna de un anumit procent de creativitate.. ..am invatat ca profesorii nu te fac mai inteligent; te fac mai intuitiv, mai rau , mai tupeist, mai dezamagit, mai plictisit, mai nonconformist, mai pesimist.. ..am invatat ca scoala te face intr-adevar mai destept numai daca nu iei in seama profii tampiti, daca inveti ceea ce-ti place si esti eficient...am invatat ca daca esti prea bun, prea generos si prea maleabil, esti luat de prost.. ..am invatat ca sfaturile primite trebuie sintetizate si reformulate, spre a nu-ti ramane niste idei intiparite in minte si sa observi mai tarziu ca sunt total gresite.. ..am invatat ca deseori iti vine sa pierzi timpul stand degeaba. dar de cele mai multe ori nu rezisti sa stai fara sa faci nimica decat aproximativ un minut. Asa ca pierzi vremea facand ceva totusi.. ..am invatat ca tot ce exista pe lumea asta poate fi modificat cu ajutorul creierului propriu. Mai exact, depinde din ce unghi privesti lucrurile. O chestiune dificila ti se va parea relativ usoara daca stai cateva minute, inainte de a o face, si iti impui ( iti inchipui) ca este un lucru usor pentru tine.. ..am invatzat si m-am folosit de teoria relativitaii ;).. ..am invatat ca unii barbati sunt sensibili si vulnerabili, de aceea isi creaza un " scut de protectie" . Daca reusesti sa intri in sufletul lor, acesta se va deschide mai usor decat iti poti tu inchipui.. ..am invatat ca unor barbati le e frica sa ramana singuri. Trebuie sa aiba in permanenta un prieten. Tocmai atunci devin ei disperati si sunt o prada usoara pentru cele care nu le merita.. ..am invatat ca daca nu imi caut prietenii, ma cauta ei exact cand nu am nevoie ..am invatat ca poti sa fii centrul pamantului la fel cum poti sa fii si o piesa de lego.. ..am invatat ca desi cateodata simti ca nu ai nimica in cap, nu inseamna ca te-ai prostit. e doar o depresie minora iar cunostintele sunt tot acolo.. ..am invatzat ca subconstientul e o fortza inestimabila.. ..am invatat ca e distractiv sa te joci cu focul, atata timp cat stii ce faci.. ..am invatat ca singuratatea de durata apare atunci cand nu vrei sa fii singur; am invatat ca atunci cand vrei sa fii singur, esti "invadat" de ceilalti.. ..am invatat ca a fi sociabil nu inseamna a vorbi mult.. ..am invatat reactiile corpului, limbajul non-verbal, sunt niste arme pe care le poti folosi dar care pot fi folosite si impotriva ta.. ..am invatzat ca rabdarea si asteptarea sunt lucruri bune.. ..am invatat ca a fi hotarat inseamna mult si unii oamenii care pretind ca sunt hotarati se inseala enorm.. ..am invatzat ca o relatie inseamna o echilibrare a balantei pe ale carei talere sunt asezate fericirea si dezamagirea.. ..am invatat ca, credinta este o putere a sinelui. Credintza intr-o putere superioara ( divinitate) te face mai puternic dar are doua taisuri.. ..am invatat ca natura te iubeste de aceea iti ofera o stare de bine.. ..am invatat ca e bine sa n-ai dusmani.. ..am invatat ca e bine sa fii echilibrat din toate punctele de vedere, in relatiile cu ceilalti.. ..am invatat ca modestia, rabdarea, pasiunea, creativitatea, cumpatarea, increderea, dorinta, frica, curajul, capacitatea de a iubi, intelegerea, hotararea, seninatatea, promptitudinea, reactia de moment, imaginatia, sunt niste virtuti ce trebuie dobandite macar intr-o viata de om.. ..am invatat ca dusmania, indiferenta fata de tine insuti, egoismul, prostia, grandomania, ingamfarea, nerespectarea interlocutorului, neseriozitatea (cand aceasta este dorita), ipocrizia si altele, sunt elemente pe care EU nu as vrea sa le "exercit".. ..am invatat ca talentul trebuie fructificat.. ..am invatat ca oamenii mor.. ..am invatat ca pesimismult si dezamagirea te pot omori.. ..am invatat ca fiecare zi poate fi fericita, trebuie doar sa crezi ca este. din pacate iti trebuie antrenament pana reusesti.. ..am invatat ca un om este fooarte imprevizibil, orice ai crede despre el.. ..am invatat ca muzica,pozele, scrisul, pe langa faptul ca iti dezvolta imaginatia, iti infrumuseteaza viatza.. ..am invatzat ca exista si curve :)).. ..am invatzat ca nu trebuie sa ti faci o autocritica prea puternica.. ..am invatzat ca o vorba iti poate modifica viata, iti poate schimba modul de a gandi, iti poate intoarce viata cu susul in jos.. ..am invatat ca cea mai usoara cale de a deveni bogat este sa nu "practici" "efectul de turma".. ..am invatat ca un caracter propriu trebuie format de la o varsta frageda.. ..am invatat ca instinctele vechi. animalice, ale omului, sunt tot mai frecvente.. ..am invatat ca daca te stresezi ca esti slab, slabesti iar daca te stresezi ca esti gras, te ingrasi.. ..am invatat ca omul de cand e mic are tendinta de a fi in concurenta cu ceilaltzi.. ..am invatat ca trebuie sa mananci ceva dimineata, inainte de a bea cafeaua si a fuma tigara.. ..am invatat ca poti sa bei 10 beri si sa nu te imbeti sau la fel de bine poti sa bei 3 si sa fii in cap.. ..am invatat ca binele si raul sunt creatii ale omului.. ..am invatat sa nu-mi placa poetzii.. ..am invatat ca am intuitie.. ..am invatat ca daca asculti melodia preferata vreo doua trei ore, pana la urma devine insuportabila.. ..am invatat ca sanatatea este dirijata de starea de spirit.. ..am invatat ca un film valoreaza mai mult decat o carte. Chiar daca cei cu conceptii vechi nu sunt de-acord.. ..am invatzt ca discutiile despre scoala ma indispun.. ..am invatat ca nu mai trebuie sa traiesc sentimentele altora sau sa ma pun in locul lor. E destul de stresant.. ..am invatat ca pozele facute de mine ii impresioneaza pe ceilalti.. ..am invatat ca am talente nedezvoltate.. ..am invatat ca barbatii misteriosi si rezervati ma atrag pentru ca inseamna o provocare pentru mine.. ..am invatat ca trezitul de dimineatza te face sa te simti implinit seara, precum si trezitul tarziu te face sa te simti prost.. ..am invatat ca oamenii pot avea moduri similare de a gandi.. ..am invatat ca cei mai multi prieteni iti vor binele. chiar daca multi nu cred asta.. ..am invatat ca daca scriu chestiile astea aici, in jurnalul asta de pe hi5, ma simt mai bine.. ..am invatat ca unii oameni nu trebuie bagati in seama.. ..am invatat ca nu e bine sa ti bati joc de sufletele altora fiindca sufletele altora isi vor bate joc de tine :).. ..am invatat ca o secunda de incredere in tine te poate face sa infaptuiesti ceea ce nu ai realizat niciodata.. ..am invatat ca un lucru nesemnificativ te trage in jos; te coboara pana la nivelul de unde foarte greu te ridici.. ..am invatat ca daca citesti o pagina de carte cu voce tare si cat poti tu de repede, tot restul zilei/ saptamanii te vei exprima mai usor.. ..am invatzat ca un animal nu trebuie subapreciat.. ..am invatat ca exercitiile fizice ridica moralul.. ..am invatat ca, cu cat dormi mai mult noaptea cu atat te trezesti mai greu.. ..am invatat ca daca faci un lucru deosebit, lumea crede ca te-ai inspirat de undeva.. ..am invatat ca frigul te face mai receptiv, te trezeste la viata.. ... .... am invatat ca n-am invatat destule..

Ce inseamna a fi monden?


In primul rand si cel mai important pentru a fi moden trebuie sa iti placa viata de societate.Sa te invarti in cercurile inalte ale societatii burgheze.In timp vei capata un prestigiu in ochii celorlalti.Referitor la imbracaminte trebuie sa fie de firma si cat mai in tendinte.Trebuie sa ai in buzunar cat mai multi bani. Este necesar sa acorzi multi bani ingrijirii personale pentru a arata cat mai bine.Cu siguranta locuinta ta nu poate fi una oarecare.O vila impunatoare, cu o piscina s-ar incadra de minune stilului tau de viata enumerat mai sus.Aici mai putem adauga si un garaj in care poate sta doua-trei masini scumpe.Ti-ai dorii sa fi monden?

joi, 28 august 2008

Eu si doar eu


Acest articol nu va fi despre nimic altceva decat despre mine. De cele mai multe ori in viata sunt lucruri mult mai importante decat fiinta mea: munca, studii, mancare, curatenie, filme, carti, bani, alti oameni, etc. Mereu ma las pe mine pe mai tarziu, doar am tot timpul sa fiu cu mine, nu-i asa ? Mereu las tot ceea ce imi face placere pe mai tarziu, sperand ca voi avea un timp in care sa ma bucur in mod real...De foarte multe ori fac bucurii celorlalti pentru ca ma gandesc ca acestea ma vor bucura si pe mine.De foarte putine ori fac lucruri care conteaza intr-adevar pentru mine... Stii cum le recunosc? Sunt cele pe care le fac cel mai bine. Stiu ca nu sunt singura care simte acest lucru. Mereu facem ceva pentru ca trebuie. Dar se intampla foarte rar sa realizam ceea ce ne multumeste cu adevarat si la care participa intreaga noastra fiinta. Ai o flacara in tine. Urmareste-o. Ea te va duce la cea care esti cu adevarat.

Timpul


Astazi inainte sa cred ca mor mi-am dat seama de un lucru pe care il spunea un mare filozof:ne omoram timpul,iar el ne omoara pe noi,in concluzie suntem doi asasini prieteni.Sfatul meu e sa schimbati totul,sa-l petreceti cu folos si sa profitati de el.

Forta gandirii pozitive-sfaturi






*Aveti incredere in propiile forte!
*Bazati-va pe aptitudinile voastre!
*Nu puteti dobandi nici succesul,nici fericirea ravnita fara o doza modesta,dar legitima,de incredere in capacitatea de care dispuneti.
*Nu puteti reusi decat dovedind o incredere reala in voi insiva.
*Puterea de care aveti nevoie isi are izvorul in pacea sufletului si a mintii.
*Daca veti anticipa victoria cu siguranta o veti obtine.
*Nu credeti in infrangeri.Ele sunt pentru oamenii slabi.Gandindu-va la infrangeri veti fi infrant.
*Trebuie sa va debarasati de grijiAceasta e o deprindere mentala nesanatoasa si distrugatoare.
*Gasiti-va puterea de a va rezolva problemele personale.
*Infuzia de ganduri noi va poate transforma intr-un om nou.
*Deveniti agrabili in ochii celorlalti.
*Credinta joaca si ea alaturi de cele enumerate mai sus un rol important.

Un suflet ratacit




Fiecare dintre noi e doar un suflet trecator,ce rataceste anevoios pe drumul abrupt al vietii.
Intr-o lume imensa plina de piedici si obstacole suntem doar niste muritori,ce se chimuie sa-si depasesca propiile limite.Unii reusesc altii nu. Unii se furiseaza pe sub obstacolele intalnite.Altii mai puternici sar deasupra.Calea de mijloc lipseste.
Suntem doar un suflet intr-o multime.Un suflet puternic sau slab!Fiecare este si va fi unic prin sufletul sau!

Braila,orasul meu natal











Cu ce sa incep?Este un oras mediu ca marime cu obiective turistice putine,insa eu m-am obisnuit cu acesta.Braila nu prea iti ofera oportunitati.Este un orasel monoton, unde trecerea timpului l-a mai schimbat putin,dar nu si suficient. Sunt mandra insa de orasul meu caci aici s-au nascut renumiti scriitori ca: Perpessicius-Dumitru S. Panaitescu, Panait Istrati,Gabriel Dimisanu,Fanus Neagu si lista poate continua cu multi altii(valori brailene).Nu voi intra in capitolul atractii turistice.Va voi lasa in suspans poate veti fi curiosi sa le aflati.Pot sa va spun ca in doua zile le-ati termina de vizitat caci nu sunt multe!Va invit cu drag in orasul meu!

miercuri, 27 august 2008

Muzica

Muzica te face sa visezi e un mod de a trai de a-ti petrece fiecare clipa cu muzica.Muzica te relaxeaza devenind chiar un limbaj de comunicare.Muzica pe care o asculti poate spune totul despre tine,aratandu-ti adevarata personalitate.Fiecare are dreptul de a decide ce muzica ii place si nu ar trebuii sa apara prejudecati pe aceasta tema!

Invitatie la dialog-In scopul prevenirii aparitiei conflictului


MANAGEMENTUL CONFLICTULUI:
"conflictus"(lat.)=a se lovi unul de altul
*componenta indispensabila vietii noastre si relatiilor noastre cu ceilalti;
*neintelegerile dintre doua sau mai multe persoane
*apare atunci cand atitudinea,comportamentele si actiunile unor persoane impiedica,distrag sau afecteaza o persoana care doreste sa-si implineasca dorintele/scopurile
*se amplifica pe fondul unei comunicari ineficiente
"CONFLICTUL POATE DEVENI O SANSA PENTRU MATURIZARE SI PENTRU INVATARE."


CONDITIILE DE APARITIE A UNUI CONFLICT
Un conflict apare cand:
*nu mai exista timp pentru clarificarea valorilor celuilalt.
*exista o lipsa de interes in conversatie,
*apar certuri ca urmare a implicarii excesive,
*nu se discuta problema,
*crearea de clici,bisericute,
*accent pe patima:pierdere sau castig cu orice pret,
*dispret,invidie,lupta pentru putere,
*centrare pe castig personal si nu pe beneficiul grupului.



CAUZELE CONFLICTULUI:
*deficite de invatare(nu stim sa ne comportam in diferite situatii)
*frustrarile(lupta pentru satisfacerea unor trebuinte neimplinite.)
*incompatibilitate intre:obiective-trebuinte-interese-norme-valori
*superstitii,generalizari,prejudecati(rigiditati de rapoarte la unele situatii)
*delicte de comunicare(la nivel personal,interpersonal sau grupal)
Avem nevoie de conflicte?
DA!Ele pot redefini o problema,ajuta la cunoasterea de sine,creeaza schimbari, energii noi,dezvolta creativitate.
*conflictul nu este un spectacol.El doar exista.Noi putem alege daca il transformam in spectacol sau NU.



Stiluri personale de abordare a conflictelor(Faire S.,Cornelius H.,1996)
*Circumspect:evita confruntarea,ignora cearta sau da inapoi;
*Adaptativ:comportament amabil,cooperativ,chiar daca este impotriva scopurilor sale(compromisul);
*Castig/pierd:se confrunta si e agresiv,doreste sa castige cu orice pret,vrea sa arate ca el e cel mai bun;
*Compromis:important este ca fiecare sa-si atinga scopurile de baza si sa mentina relatiile bune;
*Rezolvarea de problema sau castig/pierd:ambele parti sunt legitime si importante,acorda respect pentru sprijin reciproc si este dispus la cooperare



Managementul conflictului sau cum se poate rezolva un conflict
*Focalizarea si mentinerea unei relatii pozitive pe perioada conflictului(ascultarea activa,utilizarea intrebarilor deschise pentru clarificarea mesajelor)
*Clarificarea diferentelor dintre evenimente,comportament si interpretarea lor, evaluarea diferitelor optiuni.Cele mai multe conflicte apar din cauza interpretarilor.
*Focalizarea pe problema si nu pe persoana-utilizarea unui limbaj adecvat, ex."a aparut o problema" si nu "tu ai creat o problema."
*Utilizarea comunicarii asertive;
*Identificarea barierelor in rezolvarea conflictului(judecarea persoanei si nu evaluarea mesajului,cautarea de contraargumente,reactia prematura,ascultarea pentru identificarea greselilor);
*Utilizarea deprinderilor de rezolvare a problemei.
ACUM UN MESAJ IMPORTANT PENTRU TINE!
Ia un pix si o coala alba!Impatureste coala in patru sau trage o linie orizontala in mijlocul colii de la un cap la altul si o linie verticala tot de la un cap la altul.Acum in coltul din stanga sus scrie:Cu ce am generat Eu conflictul?In coltul din dreapta sus scrie:Cu ce a generat Celelalt conflictul?Apoi in coltul din stanga jos:Ce am facut Eu ca sa se rezolve conflictul,iar in coltul ramas din dreapta jos scrie: Ce a facut Celalalt ca sa se rezolve conflictul?Acesta experienta se numeste Fereastra conflictului si va v-a ajuta sa va rezolvati disputa.Multa bafta si fie ca conflictul vostru sa se rezolve cat mai repede!

Proza sufletului meu-"Papusa de carpa"-Gabriel Garcia Marquez



"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata,probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc,insa in mod categoric as gandii tot ceea ce zic.As da valoare lucrurilor,dar nu pentru ce valoreaza,ci pentru ce semnifica.As dormi mai putin dar as visa mai mult,intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii,pierdem saizeci de secunde de lumina.As merge cand ceilalti se opresc,m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si m-as bucura de o inghetata cu ciocolata.

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata,m-as imbraca foarte modest,m-as intinde la soare,lasand la vedere tuturor nu numai corpul,ci si sufletul meu.Doamne Dumnezeul meu,daca as avea inima,as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare.Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc,nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!Unui copil i-as da aripi,dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea ci cu uitarea.Atatea lucruri am invatat de la voi oamenii...Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui,insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida prin felul de a-l escalada.Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul,doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice.Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi,dar nu cred ca mi-ar servi,deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acestei cutii,inseamna ca in mod nefericit o sa mor.

Daca as stii ca ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind,te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fie pazitorul sufletului tau.Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa ti-as da o imbratisare,un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta,as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la asfintit.Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea,as spune"te iubesc" si nu mi-as asuma,in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data o alta oportunitate pentru a face lucrurile bine,dar daca cumva gresesc,si ziua de azi este tot ceea ce ne ramane,mi-ar face placere sa-ti spun ca te iubesc ca niciodata nu te voi uita.

Ziua de maine nu ii este asigurata nimanui,tanar sau batran.Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti.De aceea nu mai astepta,fa-o azi intrucat,daca ziua de maine nu va ajunge niciodata,in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras,o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat sa le conferi o ultima dorinta.Sa-i menti pe cei pe care ii iubesti alaturi de tine,spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei,iubeste-i si trateaza-i bine,ia-ti timp sa le spui "imi pare rau","iarta-ma","te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le mai stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.

Demonstreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine!"

Acest text este unul din preferatele mele,caci spune atat de multe in putine cuvinte.Acum va invit sa va spuneti parerea referitor la acest text.Sper sa va placa la fel de mult ca mine!

Lupta...


Cand marea te loveste
Tu sti sa te ridici,
Cand lumea te uraste
Tu nimic nu le zici!
Cand binele il ai,
In rau el se schimba
Iar lumea ce ti-o inchipuiai,
Devine acum naluca.
Cand totul mergea prost,
Si nimic nu m-ai aveai
Cand viata nu avea niciun rost,
Tu sperai si te inaltai.
Cand e in haos viata ta,
Cand toti te parasesc,
Cand lumea te va uita
Sa speri nu inceta!
Cand totul se termina
Cand nu mai detii nimic
Cand viata iti e potrivnica
Nu renunta zadarnic!
Cand viata ta e-ntunecata,
Si deprimat mereu esti,
Cand speranta iti e zdrobita,
Nu refuza sa traiesti!
Cand disperarea te cuprinde,
Si-nlantuit mereu te simti,
Niciodata increderea nu ti-o pierde!
Luptand cu totii o sa invingeti!

Arta de a invinge

Sa ai curajul sa spui DA,
Sa ai curajul sa spui NU,
Si-n fiecare clipa grea,
Sa fi mereu acelasi TU,
Sa poti sa crezi cand unii te insala,
Sa te ridici cand altii de doboara,
Sa poti pastra ce altii vor s-alunge,
Sa razi chiar daca sufletul tau plange
Si cald tu sa ramai chiar dac-afara ninge.
ACEASTA ESTE ARTA DE A INVINGE!

In cautarea unui drum...



Sunt atat de aproape si totusi atat de departe spre a-mi cladi un drum.Principiile mele se definesc din ce in ce mai bine.Consider ca am capatat destula experienta de viata la o varsta frageda.Oportunitatile iti sar in fata insa trebuie sa ai grija la eventualele riscuri ce ti le ofera acestea.Uneori ma simt atat de departe de aceea cale,dezechilibrandu-ma cu usurinta de idealurile mele deja stabilite.Mai e ceva pana la rolul principal din scena vietii mele.O scena mult prea abrupta,unde toata lumea se calca in picioare,uitandu-i pe cei din jur.O cena nemarginita de idealuri,ganduri insotite de multa nepasare.Pana voi ajunge si eu in rolul principal,voi astepta,aplecandu-mi atentia la greselile principalilor pioni!Numai destinul va decide!Pana atunci voi avea curajul si ma voi aseza in calea sa.

De ce sunt ceea ce sunt?


De ce sunt ceea ce sunt?Care este adevarata mea identitate?Oare putem iesi din ritmul lent,previzibil al realitatii si a ne transpune in fortareata fictiunii?Cu multa imaginatie am putea reusi!Astfel vom capata raspuns la incertitudinile noastre.Sa intra pentru putin timp in lumea fictiunii.Ce s-ar intampla daca intr-o zi oarecare v-ati intalni cu o dublura a voastra,fizic va seamana izbitor,insa gandirea sa este in contradictie cu a voastra.Va veti putea identifica cu acesta doar fizic,moral,insa nu.Vazandu-va atat de asemanatori si totusi atat de diferiti in mintea voastra se va naste o intrebare:"de ce sunt ceea ce sunt?"Raspunsul il vom dezlega din continuarea povestii gemenilor.Deci sa continuam.Amandoi se vor imprieteni si va cunoaste stilulul de viata a celuilalt!Unul bogat fiind,va cunoaste saracia iar cel sarac va afla cu adevarat ce inseamna sa fi bogat.Acestia,dorind sa schimbe ceva in viata lor vor face schimb de vieti pentru un an.In cele din urma ei isi vor da seama ca sunt fericiti cu propria lor identitate.Si saracia si bogatia au avantajele si dezavantajele lor!In final cei doi si-au inteles menirea pe lume si,si-au raspuns singuri la intrebarea:"De ce sunt ceea ce sunt?"
Acum am inteles si eu de ce sunt ceea ce sunt!

Cuvant inainte...


Sper ca sa va placa blogg-ul meu. Am pus si voi pune in continuare mult suflet. Voi lucra zi de zi la acesta. Mi-am propus sa lucrez 3 ani...De ce 3 ani pentru ca peste 3 ani voi termina liceul, si totodata se voi trece catre alta etapa al realizarii mele. Pana atunci va invit sa vizitati blogg-ul si va spuneti parerea sincera. Nu cred ca mai este nevoia sa spun ca toate articolele sunt creatii proprii cu mici exceptii unde este precizat sursa(aici ma refer la citate celebre din diferiti scriitori). Ceea ce voi cititi in 10 minute mie probabil mi-a luat un timp considerabil,dar am facut-o din placere. Va astept cu drag!


Cu respect,
Cristina