marți, 30 noiembrie 2010

Imi plac oamenii persuasivi

Ador oamenii persuasivi, acele persoane care incerca prin niste argumente solide si bine gandite sa te convinga, fara a te forta. Care rad impreuna cu tine, bucurosi ca au reusit sa te convinga.
Insasi persuasiunea se bazeaza pe discutii si pe atractivitatea prezentarii in locul folosirii mijloacelor de forta. Eu consider persoanele convingatoare, atata timp cat prezinta credibilitate. Aceasta se dobandeste cu ajutorul urmatoarelor calitati: esti expert in ceea ce faci, ai dinamism, veridicitate, si etica.
Astazi m-am lasat convinsa de un anumit lucru, dar nu regret, desi o sa-mi mai limiteze timpul...


Andrei, Andreea si toti cei care purtati numele Sf. Andrei. Va doresc din inima un sincer la multi ani si sa fiti fericiti.

vineri, 26 noiembrie 2010

Chemarea sufletului

V-ati uitat vreodata in ochii cuiva si sa intelegeti tot fara sa va spuna vreun cuvant? Ati patruns vreodata atat de adanc in sufletul cuiva? Timpul se opreste in loc cand refuzi sa te mai uiti la ceas...
Ati fost vreodata atenti la mireasma unei raze de soare? Ati mangaiat vreodata scoarta copacilor? Ati putut vreodata sa denumiti textura ei? Ati inteles vreodata cat de simpla e? Ati stat vreodata cu ochii inchisi, privind doar cu ochii sufletului? Ati cautat vreodata sa intelegeti o roca imbratisata de lumina? Ati aflat vreodata cata poezie ascunde in rigiditatea ei? Ati vorbit vreodata cu o floare? V-ati intristat vreodata vazand-o cum se ofileste? Ati simtit vreodata cum o parte din sufletul vostru moare si cum alta se naste? Ati ascultat vreodata cum isi spun buna dimineata frunzele, dar cum se foiesc pe crengi cand vantul nu le da voie sa-si gaseasca locul seara, pentru somn? Ati incercat vreodata sa depasiti granitele auzului? Ati incercat vreodata sa ignorati sunetele comune, atat de banale? Ati ascultat vreodata Soarele? Ati auzit vreodata sunetul pe care razele care se deprind din el il fac atunci cand se despart in mii de fascicule de lumina? Ati ascultat vreodata clinchetul culorilor cand creaza nuante? Ati incercat vreodata sa gasiti un raspuns la intrebarea: “De ce verdele se cheama verde?”. Puteti gasi explicatii frumoase fara sa aiba vreo legatura cu stiinta? Puteti crea o legatura logica intre doua lucruri care nu au nici un punct comun? Ati putut analiza vreodata fundalul si nu doar ceea ce apare in prim plan?

Orice miscare are o melodie, orice peisaj e cheia care descuie un sentiment, fiecare vorba vine din cel mai adanc loc-sufletul, fiecare privire porneste din ochi- o mare vasta, adanca, neexplorata, pe care doar cel care iubeste o poate stii pe de rost; sufletul vorbeste prin ochi, revarsa bucurie...
Uneori trebuie sa uitam de probleme, de colegii invidiosi, de jigniri. Uneori altceva este mai important decat toate acestea, si stiti de ce? Pentru ca toate acestea mai pot astepta, dar un curcubeu, o raza, o frunza, sunt trecatoare si dezvaluie mistere (pe care noi credem ca deja le cunoastem), cand nu ne asteptam.

joi, 18 noiembrie 2010

Pentru un suflet sensibil...


Ieri mi s-a frant inima cand am vazut-o plangand...
O stiam puternica, dar orice om puternic are irascibilitatea lui. A pus prea mult suflet in sculptarea noastra, a destinelor, a inimilor. Ce a primit in schimb? Reprosuri si judecata unor persoane rau intentionate. Privirea ii era pierduta in regrete, invinovatindu-se singura de propria implicare.
De doua-trei saptamani am observat multe schimbari in atitudinea sa, in caldura glasului, in sclipirea ochilor. Nu mai este aceeasi persoana sigura pe ceea ce face, ezita lasandu-se coplesita de cuvinte. Cuvintele care o data ii dadeau aripi in discursurile sale, acum parca o ranesc.
Pune prea mult suflet in ceea ce face si asta se vede. Insa uneori nu mai conteaza sa-ti pui sufletul pe tava in fata nimanui. Traim intr-o lume inconjurata de suflete reci, care au incetat sa le pese. Arunca cu noroi in cei din jur... Un suflet cald nu-si va gasi niciodata locul intre aceste fiare, oricat de mult ar incerca.
Pentru ca un suflet bun nu poate sa se transforme intr-unul rau, pentru ca nu merita ca nimic sa se termine aici, pentru ca razbunarea te poate termina ca om, dar si pentru ca aceasta situatie nu este placuta si devine insuportabila... Un singur lucru merita facut. Sa privesti rolul tau ca o piesa de teatru in care tu esti actorul, trebuie sa fi un om puternic iar daca nu esti, faci tot posibilul sa disimulezi. Trebuie sa trecem peste toate incercarile vietii...

duminică, 14 noiembrie 2010

O altfel de literatura


Sa te increzi in inteligenta celuilalt, a celui care te citeste. Sa-i daruiesti prin ceea ce scrii, cateva aluzii presarate in scriitura, pe care sa le dezvaluie singur. Sa-i oferi un amestec de elemente din care sa-si aleaga ceea ce vrea el sa inteleaga sau sa simta. Pentru ca literatura trebuie impregnata cu gandire, mai precis trebuie sa dea de gandit, trebuie sa-l incite pe cititor sa construiasca el insusi alte si alte configuratii ale textului. Pentru ca literatura nu este decat substanta amorfa din care trebuie sa izbucneasca vuietul gandirii.
Caci ea nu ne propune decat cel mai simplu lucru cu putinta, sa ne gasim pe noi insine. Daca un om se misca, vorbeste, interactioneaza cu alt individ, pune mana pe un obiect care declanseaza in el un val de emotii, amintiri sau regrete, putem spune ca avem de-a face cu o povestire desavarsita, ca cel care ne spune aceasta poveste e un individ deosebit, inzestrat cu un uimitor talent scriitoricesc.
Dar daca parcurgem naratiunea cu urechea incantata la auzul vocii povestitorului, atunci din noi insine nu mai ramane decat un zid de care sunetele se sparg, o oglinda care reflecta spusele altcuiva fara a ne mai lasa sa valorificam necesitatea de a ne gandi pe noi insine si nu doar aceea de a ne regasi in viata fictiva imaginata de un narator, nu doar aceea de a ne identifica cu un personaj sau altul.
Literatura, în ziua de azi, are nevoie de aceasta intensificare a necesitatii de a gandi.
Am face bine, asadar, sa incercam sa realizam pe deplin obligatia de a scrie, si, mai mult, de a gandi scriind. Sa incercam sa ne repliem asupra noastra si sa constientizam pe deplin necesitatea absoluta a punerii gandului in litera. Nu va fi usor. Vom avea multe obstacole de trecut...

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Atatea zile de luni...

- Esti trista si nu inteleg de ce. E luni si sapte rasarituri de soare ne asteapta la orizont...
- In viata mea au fost nenumarate zile de luni si miercuri, cateva de sambata, dar nu am trait niciodata o duminica...

vineri, 12 noiembrie 2010

Implinirea sufletului

Daca ajut un prieten, o fac pentru ca imi este prieten si nu astept nimic in schimb. Ma bucur ca pot sa il ajut, o simt in suflet, simt inclusiv bucuria lui ca isi vede o parte din probleme rezolvate. Doar pentru faptul ca a ajuta pe cineva nu costa nimic ci doar imi ofera bucuria de a face un bine. Viata si sufletul mi-a oferit puterea de a vedea si simtii lucruri, ce lumea, pare sa le fi uitat. Ma simt obosita dar implinita si asta imi este deajuns. Si probail mi se va putea reprosa ca implinirea nu va tine de foame, dar azi, maine ma voi descurca, voi merge inainte caci in zadar as putea avea stomacul plin astazi daca in suflet simt un gol... Sufletul meu e inca acolo...

Persoanele cele mai frumoase pe care le stiu sunt cei care au cunoscut înfrângerea, au cunoscut suferinta,au cunoscut pierderea,dar au gasit drumul de iesire din adincurile durerii.Acesti oameni stiu sa aprecieze si sa întelega viata pe care o umplu cu compasiune si cu profunda grija si iubire.~ROY NICHOLS~

luni, 8 noiembrie 2010

Omul potrivit in locul potrivit


Astazi m-am plimbat prin ploaia frunzelor uscate. A fost o zi frumoasa si destul de importanta, astazi m-am hotarat ce facultate voi alege. Se pare ca mi-am dat seama unde imi este cel mai bine, unde sufletul meu se va regasi... Asta simt acum, asta am simtit din totdeauna dar parca nu am auzit vocea sufletului pana acum. Imi dau seama tot mai mult de ceea ce imi place, ceea ce as fi dispusa sa fac o viata si nu m-as satura. Cum imi zicea cineva nu exista slujba ideala exista doar omul potrivit in locul potrivit.

duminică, 7 noiembrie 2010

Cenaclul in cer


Acum, la momentul despărţirii, dezbaterea pro şi contra asupra lui Adrian Păunescu nu o văd oportună. Nici să ne afirmăm cu toţii, post-mortem, drept admiratori ai personalităţii lui nu cred că este cel mai potrivit. Poate că mai important este să recunoaştem că poetul Adrian Păunescu a fost un talent de geniu şi să ne amintim de opera sa artistică şi literară.

Şi ultimele versuri tulburătoare, transmise de pe patul de spital:
"Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei
Spitalul de Urgenţă implorându-l.
(...)
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate!"

Pentru nenumaratele clipe de fericire pe care mi le-a adus, pentru multe din poeziile lui care, chiar ascultate de o mie de ori, tot imi aduc lacrimi, pentru emotiile pe care le-am trait in serile in care ii rasfoiam volumele grele, pentru tot ce a daruit si tot ce va ramane bun in urma lui, nu pot decat sa ma inclin azi in fata Poetului care s-a stins si sa ridic ochii spre cer, unde cu siguranta o stea noua s-a nascut, sa-i fie casa sufletului mare care si-a inceput calatoria spre inalturi.

Adrian Paunescu odihneste-te in pace...

marți, 2 noiembrie 2010

Imi pare rau ca ma implic atat de mult...


Mi-as dori sa nu mai pun nimic la suflet, sa fiu distanta fata de tot. Sincer incerc dar nu pot, nu reusesc.
Mereu ma gandesc in detaliu la fiecare lucru, imi calculez orice miscare, uneori merg atat de departe, insa prevad si intuiesc bine lucrurile.
Astazi am dat inapoi, am vazut ca nu pot merge inainte... imi pare rau ca mi-am luat cuvantul inapoi, probabil voi regreta. Nu mai este cale de intoarcere...