Suflet purtat de versuri...

Dragi cititori va invit la un joc al gandurilor in versuri. Nu conteaza daca ai talent sau nu, in a scrie versuri. Poate adierea vantului iti va aranja cuvintele, sau sufletul tau cald, sau de ce nu propria rasuflare. Versurile pot fi libere sau pot rima, oricum inima le va percepe la adevarata lor valoare.
Ma intereseaza continutul versurilor si nu cantitatea. De vei scrie un distih, o strofa sau un adevarat "Luceafar" vor fi la fel de bine primite. Conteaza doar sa fie creatii personale, astfel voi afla ce este in sufletul tau cititorule si nu ce era in sufletul poetului X.
Eu voi deschide aceasta rubrica cu niste versuri jucause care imi trec prin minte in acest moment:


O nor de soare, o ploaie de stele
Un picur de sperante in visele mele
O zi luminata de ochiul unui mac
O noapte cronometrata de-un ceas...
*
Poetul viseaza, cum viseaza poetii
Flori din alta lume pe cararea vietii
Iar cand la lumina, ochii, a deschis
In vazduh zburase, cerescul sau vis!


Pe masura ce voi mai compune o sa mai revin. Pana atunci astept cu drag versurile voastre!

9 comentarii:

Iolanda S.@ spunea...

Cand moare-o umbra lang-al tau copac
Sadeste o speranta-n varful falnicului fag ...
Si lasa vesteda culoare-a toamnei sa-ti re-nvie
Saruta-ti anotimpul drag, cu-aceeasi gingasie !
Sa-ti fie toamna, rod bogat si cu-mplinire,
Culege-i precum stii splendida poezie !

Cristina spunea...

Mie fa-mi gandurile funda
Si-ncheie-mi nasturii la suflet!
Susura pe mine picaturi
De fericiri...

Cristina spunea...

De ce mi-o fi trebuind lumina,
Cand am cuvinte?
De ce mi-o fi trebuind lumina ,
Cand am aer si vise
De ce trebuie eu sa gandesc cu vederea
Si sa ma doara cand gandesc fara lumina??
Poate... pentru ca lumina imi intra prin privire,
Irisului, imi saruta pupila
Si-mi imbratiseaza albul ochilor.
Asta imi trebuie! ... lumina!... ca sa ma simt iubita!

Anonim spunea...

Prea Multe, Prea Delicate


Eu niciodata nu gasesc raspunsul
Prea delicate intrebari
Prea multe constrangeri
Nu stiu nici sa raspund intrebari
Prea multe oprelisti
Prea delicate-asteptari

Nu stiu ce ar trebui sa gasesc!

Intotdeauna vor fi
Prea multe, prea delicate
Intrebari si Raspunsuri!



Ingenioasa idee. Scrii frumos si sensibil. Din cate inteleg esti in ultimul an de liceu, bafta in tot ce iti propui!

Cristina :)

Cristina M. spunea...

Multumesc!

Cristina M. spunea...

Dupa ce m-am plimbat
prin gandurile mele,
frumos amenajate,
cu alei pietruite,
felinare discrete
si emotii decorative,
m-am aşezat langă o amintire
Aici e intotdeauna mai cald
si mai multa lumina.

Strop de suflet spunea...

Dincolo de tacere
Se afla o lume plina de durere
O lume in intuneric apusa,
Unde visele au incetat sa bata la usa.
Dincolo de tacere,
Eu te astept pe tine
Ca pe o raza aurie,
Ca pe o clipa de speranta
In aceasta lume intunecata,
Sa cobori dintre nori
Sa iubesti printre muritori
Sa fim doar noi doi
Printre mii de flori
Printre mii de vise
Doua suflete inchise.
A apus si ultima raza de soare,
Moartea incearca sa ma doboare
Chiar daca nu mai am speranta,
Dragostea ma tine in viata...
________________________________

Am obosit de nopţi ucise-n gară,
de-un loc rămas pustiu în orice tren,
să tot urăsc străinii ce coboară
sub talpa lor speranţele că-mi cern.

De azi încerc să-nvăţ neaşteptarea
şi voi urca într-un marfar grăbit
să-nlocuiesc destinul de cărare
cu un destin de orizont rănit.

Lăsînd deschisă poarta sîngerîndă
(de-ţi ia-i la următorul tren bilet...)
şi într-un felinar voi sta la pîndă
pitit-ntr-o silabă din cuplet.

În ritmul: tuc-tuc-tuc de roţi pe şine
voi contopi un tren c-un orizont...
Am obosit de zile asasine-
făr-a ta şoaptă mi-e destinul mont.

Cristina M. spunea...

@Strop de suflet: Foarte frumoase ambele poezii! Multumesc si mai astept cu drag si altele!

Cristina M. spunea...

Ontologic

Ma izoleaza cuvintele venite seci de oriunde.
Am fost si sunt din haos cosmic.
Am fost si sunt individuala nota, pusa fortuit pe un portativ.
Nu, eu m-am vrut sa fiu.
Am fost si sunt in lume dorind s-o stiu.
Mai bine n-as fi fost, mi-am spus in zile fara aer, fara rost.
Desi ma pierd, ma risipesc, la viata cum sa nu privesc cu dor.
Oricat am vrut sa dau carcasa de pamant, ca sufletul sa sara,
Sa se duca in vant, ca mintea sa se scuture,
Nu pot sa cad, in loc sa zbor.
Sunt pretiosa pentru ceva sau cineva, sau pentru mine,
Cel putin asta vreau sa cred,
Suntem cu totii pretiosi si suntem dati,
Sa fim copii, femei, barbati...