vineri, 29 octombrie 2010

Stare de suflet

Noaptea, un calendar de vise si cosmaruri, iar ziua o neincetata prelungire de agonie ingrozitoare.
Am simtit mereu ca imi lipseste ceva, si nu-ti inchipui de cate ori am batut drumul gandurilor pentu a-l gasi...
Esti aici, ma privesti dar nu poti patrunde, te strig din nou si iar din nou, dar se pare ca nici ecoul nu mai aude.

Si raman doar Eu si un Ecou asurzitor al sufletului!

luni, 25 octombrie 2010

Rautate


Rautatea oamenilor ma inconjoara, cu cat incerc sa fug de ea, cu atat parca vine spre mine cu o viteza nebuna. Ma prinde intr-un vartej, din care cu greu evadez, sunt prinsa in el.
Mereu vor exista persoane rau-intentionate care imi vor da tarcoale. Dar acest lucru este inevitabil.
M-a ajutat mult sa reflectez asupra unor lucruri, convorbirea cu cineva drag sufletului meu, in dupa-amiaza aceasta. Mi-am dat seama cat de mult ma aseman cu respectiva persoana, parca imi completeaza gandurile. Maturitate, intelepciune, grija, atentie, sfaturi, multumesc pentru toate. Imi deschide anumite orizonturi, e incredibil cat de deschisa este aceasta persoana in diverse teme. Mi-a inspirat curajul de a nu-mi mai pasa de nimeni, de a nu mai pune la suflet toate lucrurile. Si pentru asta va voi fi recunoscatoare...

joi, 21 octombrie 2010

Ma gandeam astazi cat de mult mi-ar place sa merg la Strasbourg, as uita de Romania, de monotonie, de problemele cotidiene. Sunt pregatita pentru a uita de timpul alocat pentru mine, si de a lucra la un proiect de dragul a trei zile in Franta. Nu stiu daca se merita, insa acum mai mult ca oricand am o disponibilitate nebuna si o motivatie acerba. Muncesc visand si visez muncind sper sa nu fie in zadar...

vineri, 15 octombrie 2010

Imi pare rau, dar hotararea va apartine...


Poate veti citii printre randuri, poate nu veti ajunge niciodata pe aceasta pagina a mea. Oricum nu va voi spune nimic, poate la final sau poate niciodata. Voi fi un spectator al orei dumneavoastra... Imi pare rau pentru hotararea luata, dar nu pot face nimic doamna. Stiti prea bine ce aveti de facut, ca doar aveti cam 20 de ani de experienta. Este de apreciat ca v-ati gandit sa lucrati mult cu elevii slabi pregatiti- in jur de 10 si sa ii ridicati de la nota 4 la 6, pentru a trece onorabil de bac. Insa cu mine si cu ceilalti ce veti face? Vom fi spectatori cu sau fara voia noastra. Eu imi vad de treaba mea, insa simt ca ma veti pierde in scurt timp cu metoda aceasta novativa.
Ar fi trebuit sa nu coborati nivelul, dar ati facut-o si nu mai am ce face. Sper ca la final sa aveti macar satisfactia sa va vedeti elevii admisi daca asta urmariti.
Eu caut o performanta, o depasire a propriului nivel si in niciun caz o coborare a acestuia.

Astazi

Astazi am poate mai mult ca oricand sentimentul ca nu stiu ce vreau, ca nu ma pot decide. Nu ca n-ar fi asa mereu dar astazi parca ar fi mai adevarat ca niciodata acest sentiment.
As avea atatea de spus... Si cu toate astea cuvintele mi se incapataneaza sa ramana ascunse undeva, pierdute in mine...
Astazi stau si ma intreb, din nou, cum o fi sa stii atat de bine ce vrei incat sa te ghidezi in viata dupa acest principiu? Sa nu te abati de la el si sa-ti si placa acest mod de viata. Sa-ti traiesti viata dupa nebunia sufletului tau si sa te bucuri de clipele traite astfel. Sa-ti traiesti viata asa cum vrei pentru ca asa vrei, fara sa-ti pese ca ai putea dezamagi oamenii din jur, ci doar de libertatea ta sufleteasca de gandire sau de orice fel ar fi ea. Sa nu ascunzi de ceea ce esti si simti in spatele tuturor lucrurilor pe care le faci zi de zi. Pentru a nu mai simti si a nu mai fi. Bine cred ca este macar sufleteste daca nu altfel.
Astazi, mai mult ca oricand, aş vrea sa stiu cum e sa traiesti asa. Macar cinci minute... Macar unul...

Azi m-am trezit cu o dorinta inzecit mai mare de a inchide ochii pentru a visa si de a scrie despre astazi!

luni, 11 octombrie 2010

Lasa lumea sa zica ce vrea...


Eu gandesc ca exista lumea altora si lumea mea, in care permit accesul cui merita, si in care mai resimt. Este vorba de o lume ideatica, presarata cu gandurile, trairile, visurile, sperantele mele, iararhia mea valorica. Nu trebuie sa te raportezi la parerea oricui sau sa-ti fie frica de polemici. Daca tu asa crezi, simti, frica e inutila, frica imi este doar de Dumnezeu, nu de trimisii lui pe pamant. E mult spus frica, e vorba de respect neconditionat. Lasa lumea sa zica ce vrea...

Ajuta-ti sau nu sufletul...

Intr-o lume care uneori se sprijina intr-un scut de complezenta, eu raman tot sincera. Nu astept sa-mi ridice nimeni statuie pentru asta, insa nici sa ma judece, pentru ca reactionez.

Ma simt singura de fiecare data cand vad in jurul meu fiinte vii care sunt moarte de dinainte de a se fi nascut, oameni care traiesc degeaba, care nu o sa inteleaga niciodata ce e viata din simplul motiv ca nu o traiesc.
Indiferenta celor din jur ma lasa rece, am de mult timp colti de fildes si turn de clestar din care imi trag seva. Iar bucuriile marunte imi alina sufletul si ma mentin vie.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

In departare...


Astazi, mi-as dori sa fiu departe, simt nevoia sa evadez. Sa mi se piarda urma, sa nu mai stie nimeni, nimic despre mine.
Frigul parca mi-a schimbat gandurile si dispozitia.
As vrea ca vantul sa ma poarte in departari...

joi, 7 octombrie 2010

Intre aparente si adevarata esenta...

Pareti uniti, dar voi stiti ca nu sunteti. E pacat ca noi, elevii suntem la mijloc. Au fost zilele liceului, prilej de a colabora intre noi si de a ne implica mai mult. Sa dam mai mult decat parem ca dam...

Suntem diferiti, este atat de greu de inteles?

Stiti ce ma deranjeaza? Fiecare om are ceva bun in el, ceva unic. Dar nu inteleg de unde nevoia de uniformizare? Unii sunt mai buni decat altii, unii sunt mai sensibili, altii sunt mai destepti, unii mai pragmatici, altii mai poeti. Nu suntem la fel. Suntem diferiti si pentru ca nu suntem in stare sa ne acceptam, atunci incercam sa ne aducem la acelasi numitor comun.

Ce crezi despre?

1. Persoanele care iti forteaza mana

Niciodata nu mi-a placut sa fiu constransa de cineva si mai ales sa mi se impuna ceva. Daca incerci sa ma determini sa fac ceva, este foarte importanta abordarea. Daca nu ai stiut cum sa te comporti, ai pierdut in fata mea...

2 Categorisirea si etichetarea cuiva

Sa te lasi purtat de aparente, sa nu te intereseze persoana din fata ta sa o cunosti mai bine, sa te grabesti sa o cataloghezi dupa bunul tau plac, dupa o imprejurare, mi se pare ca ne este teama sa ne cunoastem cu adevarat. Vedem in oameni ce vrem sa vedem, nu ceea ce sunt ei cu adevarat.

3. Cuvintele dure, fara pic de tact... reprosuri

Un om care nu stie sa fie diplomat are de pierdut enorm. Un cuvant poate sa schimbe instantaneu pe cineva. Reprosurile nu sunt bine venite pentru nimeni. Ce rezolvi folosindu-le? Esti foarte direct si evaziv... in rest? Ranesti persoanele din jurul tau cu sau fara voie.

Tu ce crezi?

marți, 5 octombrie 2010

Zile si zile, stari si stari


Astazi, m-am simtit invaluita de emotii, m-au trecut caldurile si tot odata ma luase si frigurile. Simteam ca nici cuvintele nu mai aveau acelasi sens in mintea mea. Nici cand nu m-am mai simtit atat de ciudat. Nu stiu, am simtit o nesiguranta, probabil pentru ca nu eram foarte multumita de ceea ce prezentam.
Ti s-a intamplat sa ai o astfel de senzatie?

duminică, 3 octombrie 2010

Confruntarea cu mine...


O mie de laude si aprecieri nu reusesc sa-mi impace sufletul. Mereu am fost critica cu mine, m-am judecat mai aspru decat au facut-o ceilalti. Posibil sa-mi fi exagerat anumite greseli, dupa spusele unora.
Ma pun in situatia oamenilor din viata mea si ma intreb daca eu in anumite situatii as proceda la fel. Cu siguranta nu, imi pierd cu usurinta increderea in oameni, nu le pot ingaduii mult pentru ca nici mie nu imi permit aceasta sansa.
Recunosc, am senzatia ca nu fac lucrurile asa cum trebuie, ca pot sa le fac de 10 ori mai bine, insa cand realizez ca cei din jurul meu o fac de 10 ori mai prost, imi pare rau ca am fost asa de dura cu mine. Este posibil sa am pretentii foarte mari de la persoanele din jurul meu, de aceea nu prea o sa auda din partea mea prea multe aprecieri. Nu sunt capabila sa le spun asta...
Privesc, cu atentie persoanele de varsta mea 18-19 ani, incercand sa le analizez. Mi se par atat de neimplicati, atat de imaturi, cu un orizont ingust. Parca sunt atat de nehotarati, asteapta ceva dar nu stiu ce anume.

vineri, 1 octombrie 2010

Cursa neincrederii


Cuvintele isi pierdeau sirul, penita lasa in urma urme de lacrimi diluate, ochii i se intunecau. Trecusera ani de cand a scris prima data, de cand si-a vazut primul gand, prima ura, prima temere, prima incercare, primul esec, luand forma.
Isi pierduse zambetul, sensibilitatea degetelor, auzul in prea multe tonuri monotone, vazul in adancimea prea multor ochi goi. Nu se mai stia pe sine, si nu mai dorea cunaostere a ceea ce i se oferea. Dorea sa-si nege talentul, iar si iar.
Se saturase de cautat si inglobat simboluri in spatele fiecarui cuvant, de analziat orice pierdere, orice nimic, obosise de atata cautat si atata lupta. Toate visate de mult acum i se pareau obosite si naive. Acum nu mai avea nici puterea de a lupta pentru ele, nici resemnarea de a trai cu ele. Se gasea iar in vesnica balanta a suferintei. Un pariu facut cu lumea si cu el insusi, pe care de mult nu mai credea ca il poate castiga, decat distrugandu-si orice sansa de a se simti relaxat.