miercuri, 31 decembrie 2008

Sfarsit...doar un nou inceput!


Sfarsit de an.Inceput ce poate fi complet nou, complet diferit, asa cum ne-am dorit.
Inca o sansa.Si maine vine iar...

Sufletul tau sa vibreze in armonie si pace, iubirea sa te primeasca in bratele-i pline de caldura si duiosie, iar norocul sa te urmeze oriunde...
Anul ce a venit sa te ajute sa descoperi minunea unei vieti implinite...
LA MULTI ANI!

luni, 29 decembrie 2008

Ego


Eu...în text absurd şi fantastic
M-am transformat într-un uriaş astfel încât am prins Pămantul în mâini, am luat o pensulă, l-am pictat în culorile curcubeului, l-am transformat într-un balon în formă de petală de trandafir şi apoi l-am înţepat cu un ac de ciocolată.
Am călătorit prin lume pe aripile de sidef ale timpului, am înţeles dansul vântului şi am privit în clepsidra Universului simţind armonia nisipului şi totodată şoapta neliniştită a mării. Atunci am realizat ca nu ne-a mai rămas CLIPA...Am devenit ieri şi Divinul m-a privit printr-o stea căzătoare.

O nebunie rotunda


Aseară am privit Luna. Parcă am văzut-o însă pentru o eternitate. Ea aduce nebunia unor iluzii deşarte. Ştiu însă că a fost pusă atât de sus numai ca să nu o luăm în mâini. Ne-am crede stăpânii timpului. E la fel, mereu neschimbată. Nu a obosit să stea aşa agăţată de la începutul timpurilor? Ea de ce poate fi loială Pământului timp de mii de ani şi noi nu putem să ne încredinţăm cuiva nici măcar pentru o secundă? Nu-l părăseşte niciodată şi ştiu că niciodată nu o vom putea atinge cu adevărat oricât ne-am dori. Chiar dacă primul om a păşit pe Lună acum ceva decenii, nu a putut-o atinge de aici de jos. Nu poţi rămâne cu picioarele pe pământ năzuind la cer... Mă mulţumesc să o văd oglindită în apa unui lac. Aş avea impresia că e Înăuntru. Şi se face întuneric... E un nor care a acoperit-o pe frumoasa Selena. Pentru o clipă vroiam să-i strig să mă mai lase s-o privesc dar... mai bine nu. Ce straniu! Luna chiar ne face să gândim lucruri ciudate. Visez... Cad în cer, spre stele şi Luna se preface într-un Soare palid. Cineva îmi explică Adevăruri într-o limbă ciudată. Nu înţeleg! Globul se transformă într-un balon de săpun şi dispare. O altă nebunie e să crezi în vise.

Asa cum sunt!


Un ocean
Limpede dar şi tulburător
Avansează, se zbate şi moare.
Câteodată se pierde pe sine în propriile-i valuri.
Un alt cer încătuşat de margini?

dor de gong


Ati vazut vreodata un adult,sa mearga la teatrul de papusi?Rar, sau aproape deloc. Teatrul de papusi e ca un tricou pe care scrie "pentru copii pana la varsta de 10 ani".Daca ai 16, sigur nu mai intri in el.Si totusi, curiozitatea m-a indemnat sa imi aduc aminte cum era.Bineinteles, fara harbul de autobuz care parca,invariabil, intr-o vineri norocoasa,( in care eram "scutiti" )in fata scolii pentru a merge la teatru.Cat ne mai inghesuiam sa stam in primul rand...
Acum, mare dar ...mica, am ajuns la un spectacol recomandat copiilor de 6-10 ani.M-am asezat si am urmarit poantele vechi, dar intotdeauna bune de luat in ras, ale celor doi nazdravani care dadeau de furca lumii intregi.Pusi pe glume si scalambaindu-se din toate incheieturile si sforile, cei 2 prieteni au facut show-ul , alaturi de rasetele si strigatele isterice ale copiilor care traiau alaturi de personaje. ei au voie sa nu taca malc si sa aplaude la final.Au voie sa spuna ce cred, sa parasca un personaj altuia, sa converseze actorii, sa spuna ca nu le place piesa, sa faca valva si sa intrerupa tot pentru ca vor la toaleta.
M-au uimit inca odata oamenii mari care dau in mintea copiilor, oamenii care inca mai traiesc din fantezie, care calca orice imaginatie in picioare si care isi schimba vocea in functie de replica, precum imi schimb eu directia scrisului atunci cand trebuie sa iau notite la curs.Am salutat decorul, m-au fascinat norii de vata atarnati de tavan, fumul mimat de praf de talc, buretele decupat, si nu in ultimul rand grimasele, ridurile , nasurile si sprancenele, deloc oarecare, ale papusilor. Chiar am dezvoltat o noua teorie :"asa nas, asa personalitate"

Si am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa!

Sfarsit de an


E ciudat felul in care trec anii.Si cum an de an,ne punem acceasi dorinta in noaptea de 31 decembrie:ne dorim un an mai bun.Nimic nu ne e suficient.Tindem spre mai mult si mai mult si mai mult.De fapt majoritatea anilor sunt la fel.Cu bune,cu rele... Parca niciodata nu e un an mai stralucit decat cel care a trecut.Il asteptam pe cel nou cu multa nerabdare si cu speranta ca va fi mai bine.Dar mereu e la fel.Singura schimbare ce se vede e in calendar.Anii trec,mai repede decat putem sa ne inchipuim. Suntem acceasi,dar mereu altii.Mereu mai batrani cu un an,mai coplesiti de evenimente,cu memoria mai plina,cu experiente mai multe. Anii inseamna experienta.Anii inseamna cunoastere.Peste 3 zile,se incheie inca un an de cunoastere.Ne-am mai imbogatit cu un an,poate pentru unii reprezinta secretul mersului de-a busilea,a mersului de manuta,a mersului singur,a mancatului singur, a scrierii primei scrisori catre mosu,sau poate reprezenta prima teza data,primul bal, primul iubit,primul sarut,prima tura cu masina,primul an la facultate,prima zi de munca. Atatea insemne poate sa aiba un singur an.
Haide sa pasim impreuna spre un nou an ,la fel ca precendentul dar cu alte evenimente.
La multi ani si la mai multa minte si experienta,caci e singurul lucru care ni-l poate oferi un an nou.

sâmbătă, 27 decembrie 2008

...povestea unui cititor


"Cartea este mica mobila a mintii noastre, motorul spiritului, unealta care vine in ajutorul lenei de-a gandi, a insuficientei noastre, cum si-a bucuriilor sufletului." (Emile Faguet)
Am fost si sunt inca de unii adimrata de altii acuzata ca citesc prea mult, ma refugiez in paginile cartii si ii ignor pe ceilalti, ignor societatea actuala; prin societate actuala spun:numai muzica proasta, ignoranta, pornografie, reclame, informatii peste informatii, total inutile si fara semnificatie reala. De adolescenti sau colegi cei care citim pentru culutura generala sau numai de placere, suntem vazuti ca cei ce nu se conformeaza zilelor noastre, pentru-ca putini sunt cei ce mai citesc, pe putini ii mai intereseaza psihologia criminalului descrisa de Dostoievski, lumea absurda a lui Coelho, observatia fina si umorul lui Jane Austen, descoperirea formulei fericirii sau a serenitatii descrisa de Herman Hesse.
"Cum mai reusesti sa citesti?" : intrebare ce imi este adresata adesea, cand cercul orelor zilnice ne este inconjurat de treburi urgente, si ne croim drum anevoios printre ele, scurtand noptile. "Tu cum reusesti sa nu?" le raspund in gand. Timpul nu se pierde cand citesti.Timpul se multiplica, se umfla multidimensional; afundati in realitatile alternative,ne despartim in manunchiuri de posibilitati, ne rasucim indemanatici spre interior si aparem,in alte lumi. Daca nemurirea e imposibila, cu o carte poti macar sa-ti intinzi si latesti si incolacesti elastic existenta, s-o plimbi prin labirinturi si s-o avanti spre etern, sa sapi, cartita, dupa intelesuri ori sa gonesti in viteza exaltata a drumului deschis. Iar realitatea, abstractizata prin catenele inscriptiilor de pe hartie, curge in noi cu o altfel de fluiditate, se autocladeste in interior din materiale subtil diferite, se invaluie intr-o scanteiere aparte.
Citesc pentru ca in fiecare carte ma regasesc, recitesc din nou o carte pentru ca de fiecare data invat altceva nou; cum spunea si Fichte: " Cititi incet; recititi si mai incet!"
Cartea trebuie simtita, mirosita, traita, nu doar citita. Da, sunt de acord cu accesul liber la lectura, fie ea si pe calculator. Macar asa poate o sa inceapa sa citeasca si cei care invoca intotdeauna lipsa timpului. Eu prefer varianta tiparita, pentru ca pe internet sau pe ecranul unui calculator parca nu mai e carte si nu ma pot concentra. Oricum, e un lucru bun si nu mi se pare o amenintare - tiparul va fi mereu acolo.
Un gand pentru cei ce prefera ca internetul, televizorul tehnologia actuala cu beneficiile ei sa le satisfaca toate pofetele, le spun:Aleg sa citesc. Judecati-ma pentru asta. Acuzati-ma. Poate ca aveti dreptul asta. Si poate aveti si dreptul la prostie. Asa cum si eu am dreptul la cultura.

deosebire


E o mare deosebire intre a scrie ce simti si a spune ce simti.
E o mare deosebire intre a privi un monitor si a privi in ochii cuiva.
E o mare deosebire intre vocea pe care o ai in gand si cea pe care o auzi rostind cuvintele.
E o mare deosebire intre a citi si a intelege, la fel intre a auzi si a asculta cu atentie, insa cel mai dificil mi se pare sa gasesti cuvantul care exprima cel mai bine adevarul.
Si daca ma-ntrebi ce fac, am sa-ti zambesc trist si-am sa imi spun ca astept noaptea sa derulez flashbackuri la nesfarsit.Pentru ca in acele putine ore, realitatea isi pierde treptat conturul, astfel curg nerostitele si totul capata o cenzura transcendentala...

Zarurile sunt la tine...


Cati dintre voi v-ati privit macar o data ca fiind cel mai important lucru din viata celorlalti?
Cati dintre voi v-ati gandit macar o data, ca daca nu ati fi existat, cei apropiati ar fi avut cu totul si cu totul alta viata...si de cele mai multe ori nu una extraordinara?
Ne ducem existenta intr-un univers in care ne influentam reciproc unii pe altii si de cele mai multe ori, nici macar nu suntem constienti de asta.
Ma intreb...oare cand va fi momentul in care vom striga: eu cine sunt?
Mult timp am crezut ca increderea in oameni este esentiala, ca prietenia adevarata dureaza o viata si ca oamenii nu se pot schimba atat de usor.
Toate convingerile de mai sus, mi-au fost demontate intr-o clipire, cat sa ma intreb daca sunt eu prea inceata, sau lumea merge mult prea repede.
Unii oameni s-au schimbat in oamenii despre care vorbeau ca nu vor sa ajunga niciodata, s-au blocat intr-un cub de sticla pe peretii caruia scrie: NEGARE - NEINCREDERE-UITARE-SINGURATATE-FALSITATE si nu pot sa mai vada si restul cuvintelor.
Ei cred cu desavarsire ca le este bine asa...si ca nu exista altceva mai bun decat ceea ce au...si e atat de gresit, atat de dureros si atat de sfasietor..cu cat realizezi ca tu nu poti face nimic ca sa-i ajuti.
Mereu am pus suflet in tot ceea ce am facut si mai mult decat atat, am pus suflet in fiecare suflet pe care l-am intalnit si de care m-am atasat intr-un mod sau altul.
Uneori...mi-a fost atat de tare trantita usa in fata, fara regret, fara remuscari, fara amintiri, fara inima, incat am inceput sa cred ca unii oameni chiar sunt formati din pietre!
Nici nu-ti imaginezi cat de tare poti influenta persoana de langa tine...si uneori nu tocmai in modul cel mai extraordinar.
Nu cred ca ai sa realizezi niciodata cat de repede poti transforma un suflet bun, intr-un demon nelinistit si fara lumina.
Atat de multa putere avem noi oamenii..si aproape niciodata nu stim sa facem ceva bun cu ea. Mereu distrugem, intristam, ne razbunam, ne razgandim, ne facem negri, si mai negri, din ce in ce mai negri...
Te-ai intrebat vreodata cine va plange dupa tine, atunci cand nu vei mai fi?
Care vor fi persoanele care fara tine vor ramane incomplete?
Te-ai intrebat vreodata cine va sufla usurat la vederea trupului tau uscat?
Te-ai intrebat vreodata in gandul cui vei fi zi de zi?
Te-ai intrebat vreodata cate persoane au si vor avea o viata extraordinara, pentru simplu fapt ca tu ai facut parte din lumea lor?
Raspunsurile la aceste intrebari le vei descoperi cu timpul...sau niciodata, dar este important sa stii ca TU contezi...si ca TU, daca nu esti bun azi, poate nici cel de langa tine nu va fi.
Niciodata sa nu regreti lucrurile pe care le-ai facut cu buna stiinta: din prietenie, respect, pentru ceea ce a fost sau pentru ceea ce va fi.
Sa nu regreti, chiar daca, cei pe care ai incercat sa-i ajuti...sunt cei care nu vor sa se mai uite in ochii tai.
Uneori oamenii nu stiu sa-ti ceara ajutorul, nu stiu ca au nevoie de ajutor si nu vor sa creada ca ei trebuie ajutati. Asta nu inseamna ca tu trebuie sa-i lasi...
Daca intr-adevar au insemnat ceva pentru tine, incearca sa fii mereu in umbra lor...astepta ca ei sa vina sa-ti spuna : am nevoie de tine...
Iar daca nu iti vor spune nimic...asta nu inseamna ca nu i-ai ajutat, pentru ca uneori a face nimic..inseamna sa faci totul

In asteptare...mereu in asteptare


Mereu asteptam ceva...
Asteptam: ziua de maine,sa treaca timpul, sa sune telefonul, sa mancam, sa dormim,sa bem o sticla de vin,sa primim surprize, sa ne vina ziua de nastere, sa treaca mai repede ziua noastra de nastere, sa fim iertati, sa cerem iertare, sa spunem ce avem cu adevarat pe suflet, sa avem tupeu, sa inceapa filmul -piesa de teatru-concertul, sa intram la facultate, sa dam bac-ul, sa crestem, sa ne maturizam, sa ramanem mereu copii, sa fim independenti, sa fim iubiti, sa plecam in vacanta, metroul-autobuzul-taxiul-trenul-avionul-masina, sa ne intalnim cu cineva cunoscut, sa fim placuti pentru ceea ce suntem, sa nu fim mintiti, sa fim unici, sa primim replici originale, sa primim analizele, sa primim o veste buna sau una proasta, sa adormim cat mai repede, sa visam frumos, sa nu ne mai doara, sa ne vindecam, sa uitam, sa ne pice para in cap, sa prindem curaj, sa fim respectati,sa se downloadeze o noua melodie, sa terminam de citit o carte, sa se incarce o pagina de net,sa primim flori, sa reusim, sa facem o nebunie, sa intoarcem spatele si sa plecam,sa se inchida calculatorul, sa se incarce telefonul, sa vedem cine isi aminteste de ziua noastra de nastere,sa ne treaca durerea de cap, sa iasa cineva din cabina de proba, sa nu trecem neobservati, sa slabim, sa fim placuti de cei din jur,sa ni se indeplineasca visele, sa ni se faca cinste, sa ne vina nota de plata, sa ne vina comanda, sa iasa soarele, sa fie luna plina, sa ajunga mesajele, sa ni se raspunda la telefon-mail-scrisoare-sms, sa terminam de citit acest post, sa ne creasca unghiile, sa se termine hainele de spalat, sa ne conformam regulilor, sa incalcam regulile, sa schimbam lumea, sa fim schimbati, sa fim fericiti...

Toata viata asteptam ceva...
V-ati gandit vreodata la asta?

Extaz muzical


Recent am citit "Cartea amagirilor"scrisa de Emil Cioran.M-a impresionat din aceasta capitolul "Extazul muzical" si m-am hotarat sa vi-l impartasesc.
Aici viata este descrisa ca un extaz muzical,pentru ca se sintetizeaza intr-o sfera inalta a vibratiilor cosmice.Lacrimile si sentimentele pot fi generate de aceasta ierarhie a frecventelor.Muzica inseamna o parte a Logosului,una de un nivel irelevant pentru omul de rand.
Cioran opereaza cu o trecere la un nivel superior de frecventa a materiei,din care se desprinde o sinestezie profunda a fiintei"Simt cum imi pierd materia,cum cad rezistentele fizice si cum ma topesc armoniile si ascensiunile unor melodii interioare.O senzatie difuza,un sentiment inefabil ma reduc la o suma nedeterminata de vibratii,de rezonante intime si de sonoritati invaluitoare".Ipoteza vibratiilor interne,duce la dematerializare,la simtirea ritmului profund al universului,la integrarea intr-o ordine mai vasta spatio-temporala:"Cum as putea prin cuvinte sa descriu cum cresc melodiile,cum vibreaza tot corpul integrat intr-o universitate de vibratii,evoluan in sinuozitati..."
Muzica va cuprinde fiinta ca un vartej,ca o betie reprezentand"o muzica de sfere,o explozie de vibratii,un cantec cosmic,o inaltare in spirale de rezonanta"
Daca v-am captivat prin aceste randuri nu ezitati sa cititi aceasta carte.Merita!

vineri, 26 decembrie 2008

Feerie de iarna


Sufletele copacilor stau amortite in fata tronului ce a fost preluat de curand de un frig naprasnic. Vantul si-a luat in serios rolul de a imprastia un clinchet de clopot, pentru a anima din cand in cand peisajul iernii. Geamuri aburite, strazi pustii, magazine inchise, un trecator grabit cu mainile ascunse in buzunare. Deodata, iti focalizezi atentia asupra dealurilor ninse si-ti dai seama ca toata inocenta copilariei este ancorata spre acele locuri. Locuri care aduc hohote de ras, zambete, in ciuda faptului ca orasul este singuratic.
Iarna este anotimpul in care, contrar tabloului monoton, se ascund atat de multe inimi calde, din care curg siroaie de iubire pentru oameni.

miercuri, 24 decembrie 2008

Primul fulg de nea


Caderea primului fulg imi presara in suflet melancolie,imi aduce aminte de plimbari sub ninsoare, de clinchet de clopotei, aroma de cozonac, mireasma proaspata de brad...imi aminteste de copilarie!
Privesc cum se aseaza pe asfaltul umed un fulg rece si trist, asteptand parca sa mai vina unul, inca unul...sa nu fie singur!!
Oare si el in caderea lui simte singuratate?
Dar, chiar daca iarna s-a asezat si cu raceala ei sufletul ne-a inundat.
Sa nu fim tristi si-ngandurati si sa nu uitam niciodat'
Ca Dumnezeu va cobora din cer,langa sufletele care inca mai sper'

Traire


Aud
La poarta inimii
Clopotele vremii.
Ma-nfioara
Si ma cheama,
Pe drumul cu miros de iarna.
Acorduri se-nfiripa
Pe harpa unui inger…
Colindul sfant se-nalta.
Ascult,
Si nu stiu,
Daca vine din mine
Sau e aievea.
Zapezile curg dupa clipe,
Iar colindul
Le imbraca-n nemurire.
Fulgii,
Dovada realitatii,
Se odihnesc usor
Pe pleoapele-mi impovarate de vise.
Deschid ochii,
Privesc in sus,
Si strig:
Priveste-ma cerule
Si spune-mi,
Cu ce sa incrustez
Pe suflet,
Colindul sfant?
Sa pot simti Craciunul
Mereu
Ca si acum...
Prin suflet,
Si ochii de copil.

Fantezie


Totul porneste de la o zi innorata si rece cum e cea de afara. In cautarea caldurii intr-o alta dimensiune, paralela cu cea in care ma aflu.
Dintr-o data totul se schimba. Soarele e cel din diminetile de vara, lumina lui galbena invioreaza totul.
In stanga...un lac cu apa albastra. In dreapta un camp cu flori de toate culorile si plin de fluturi. In fata un oras mare, foarte populat. Locul in care totul pare permis, locul in care ciocolata, pizza si shaorma sunt produse de dieta, iar cola e apa plata.
In apropierea lacului e o pajiste de-un verde proaspat, dar nu ud. Pe pajiste, cateva masini de umflat baloane, iar in aer sute de baloane rosii si albe. Apa lacului sa fie fermecata. Sa intru in ea si sa ies asa cum vreau. Sa-mi creasca imediat parul si sa fie de cel mai intens negru. Ma multumesc cu atat, nu vreau coada de sirena. In schimb ii vreau trupul. Se stie ca sirenele sunt perfecte.
Cerul...mai albastru ca apa lacului, un cer pe care nu-l poti cuprinde cu privirea si care la lasarea serii lasa sa se vada intreg Universul. Imaginati-va ca puteti vedea chiar si cea mai indepartata stea, printre alte miliarde de stele si planete.
Pe pajiste, langa mine, se aseaza un catelus. Mic, pufos si alb, cu niste ochi negrii mari. Sa ramana asa mic, sa fie al meu. Ador catelusii.
In lumea asta de vis totul e altfel. Pot face absolut orice, fara sa-mi fie teama de reactii stupide ale celor din jur. Pot fi eu, exact asa cum sunt..sau pot fi tot ce-mi doresc, fara vreo limita.
Aceasta e fantezia. Realitatea, in schimb, e dura...

Un rasunet


Sa traim macar o zi in ritmul naturii, sa nu ne mai temem in fiecare coaja de nuca ori aripa de tantar de pe drum.
Haide sa ne trezim devreme, sa alergam ori sa ne oprim, cu blandete, firesc...
Hai sa nu ne mai lasam coplesiti de valtoarea zilelor, de morisca vietii... si daca masinariile vor suna sa le lasam sa sune pana vor ragusi. Si daca clopotul va suna, de ce ne-am grabi?

Sarbatori fericite!


Cu totii iubim Craciunul pentru ca este atat de colorat: are colinde, are zambete, are zapada si globuri si, mai ales, are un Mos rumen care ne aduce la toti cadouri... Si chiar daca am crescut si nu mai credem ca el vine personal sa ne aduca bucurie stim ca toti cei dragi se gandesc la asta, asa cum si noi ne gandim cum le putem multumi ca fac parte din viata noastra.
Asa ca, Sarbatorile vin in primul rand cu cele mai frumoase urari:
Acum, cand colindele, toate nascute sub zapezi, aduc cu ele mireasma de Iisus nascut in iesle, simtim si noi tot mai tare atmosfera de Sarbatoare ce se apropie. Deschideti usa si lasati spiritul Craciunului sa va intre in casa! Deschideti inimile si lasati Bucuria si Implinirea sa va intre in suflet!

marți, 23 decembrie 2008

Din inima


In adancul sufletului suntem toti la fel. Unii mai rai, altii mai buni, asta nu ai cum sa o schimbi… Toti cautam stabilitate, pe cineva care sa fie acolo langa noi sa ne ofere in dar un sarut tandru, o mangaiere, o imbratisare cand ne este mai greu. Cineva care sa ne poata vedea asa cum suntem noi de fapt, sa ne iubeasca pentru ce pastram ascuns in suflet, o persoana in preajma careia sa poti sa plangi si sa razi cu aceeasi ursurinta. Din pacate, sunt multi aceia frustrati, care si-au dezvoltat o frica instinctiva fata de toti cei din jur si se ascund, se prefac, se inchid si ajung sa faca rau cu buna stiinta, ajung sa invinuiasca si sa loveasca. Printre toti si printre toate, se ascunde acel ceva magic care te face sa-ti tresalte inima si sa-ti inmoaie genunchii. Mai rau sau mai bun si el, un om ca noi toti cu defecte si dovezi de egoism, conteaza doar glasul cel mai sincer: cel al inimii.

Vocatia literaturii


A descoperit demult de tot, pe cand papusile ei erau doar creioane colorate ce prindeau viata in imaginatia ei de copil mai ciudat si mai retras decat ceilalti, cand vocile intruchipau stilouri si pixuri ce locuiau fericiti in case facute din gume de sters si creta, ca locul ei e acolo unde nimeni nu o poate gasi: ascunsa pe sub mese sau scaune, ascunsa mai apoi in suflet. Jurnalul a devenit curand un prieten de nadejde, mai mult decat un confident, s-a transformat in poezie, apoi in schite si povesti copilaroase – refugiu departe de o lume in care nu isi gasea locul, care nu-i oferea protectia si alinarea dupa care tanjea sufletul ei de zana ascunsa printre oameni. Nu scria ca acum, ca sa se salveze, ca sa mai poata respira inca o ora, inca o zi … scria din iubirea pura si sincera de copil care viseaza la printese si caluti si castele conturate de nori, de flori sau de vant, pe cerul ce nu se plictisea sa il priveasca. Scria pentru ca nu avea destui prieteni si nici nu isi dorea decat sa se ascunda si sa se refugieze in lumea ei. Scria pentru ca era interesant sa experimenteze cu literele si cuvintele si apoi cu frazele toate care ii zburau prin minte intreaga zi. Scria pentru nimeni alta decat pentru ea: povesti fantastice, povesti magice, povesti mereu prea triste pentru un copil.

Tu stii sa daruiesti?


Ma intrebam ce daruiesc oamenii zi de zi si cum ajungi sa poti sa faci ceea ce e bine si pentru tine, nu doar pentru ceilalti. Credeam ca sunt o persoana care are grija de cei din jur si tot incercand sa “daruiesc” cate putin din mine, ajung sa fiu acuzata si uitata. Cel mai greu este sa daruiesti iubire si intelegere si compasiune. Poti sa te prefaci sau sa te amagesti … poti sa dai in dar zambete, cuvinte de alinare sau ceva material … daca nu esti sincer e greu sa te ascunzi.
Vreau sa ma intorc la scris si sa daruiesc si altora o particica din mine.Daruieste in fiecare zi macar un strop de alinare celor din jur. Vei fi rasplatit pentru binele pe care il daruiesti

Nu poti alerga inapoi


Poate ca realitatea din jurul nostru se coloreaza si se modifica in functie de fluctuatiile noastre interioare, si poate ca nu conteaza pana la urma unde mergem ci doar unde ne oprim. Ce e realitatea de fapt? Noi imaginam, traim si alegem. Pasii poarta amprenta asfaltului si a pamantului in care ne e groaza sa ne intoarcem. V-ati trezit vreodata din somn dimineata foarte devreme simtind ca v-ati intors dintr-o alta viata doar pentru a pasi in vis? Realitatea fata in fata cu visul. Unde traim si care dimensiune e a noastra acum, in acest moment al vietii noastre? Si cine poate spune: da, e decizia corecta, mergi inainte ca esti pe drumul cel bun? Eu nu pot. Nu pot garanta un final fericit. Si mi-e ingrozitor de frica sa nu ma fi inselat. Acum nu mai conteaza. E un pic prea tarziu. Inca nu stiu pe care parte a dimensiunii m-am trezit, daca inca visez sau inca dorm.

In alta viata


Vietile anterioare, sufletul si inima care nu uita niciodata.Nu m-am gandit niciodata prea mult daca am mai trait sau nu in alte timpuri si in alte dimensiuni, dar am crezut si cred in continuare ca sufletul este nemuritor si ca viata nu se poate masura doar in cativa ani petrecuti pe pamant. Intr-o forma sau alta ne continuam calatoria prin univers. Senzatia de deja-vu, de oameni pe care simtim ca-i cunoastem dintotdeauna, cosmaruri sau amintiri ce par doar vise - toate astea inseamna ceva, nu stiu ce anume, nu stiu daca exista o explicatie stiintifica sau nu, dar deja nu mai conteaza...

O noua zi din simfonia vietii


Ar fi curios sa existe statistici facute asupra fericirii umane, sa existe instrumente care sa masoare cat din ceea ce suntem este fericire, cat din ceea ce suntem este deziluzie sau nimic. Poate ca asa am avea sansa de a ne reordona prioritatile pentru a deveni mici artisti ai propriilor vieti, avand scopul de a ne infrunta trairile mult mai usor. Si totusi, nu suntem decat niste incercari, incercari de a defini viata, fericire, uneori chiar si tristetea.

Da sau nu?


Asa cum spunea Shakespeare " To Be, or Not To Be " . La o intrebare exista doua tipuri de raspuns : Da sau Nu, nu poti raspunde cu " poate" sau " nu stiu". Prin prisma acestor raspunsuri arati celor din jur ca esti o persoana respectabila, care-si cunoaste telul, cu siguranta un model pentru ceilalti, ceilalti care vor sti sa vada.
P.S. Stii ce vrei?

"Ceea ce este bland si moale biruieste ceea ce este tare si puternic."Lao Tzu


Fii o trestie flexibila si astfel te vei putea sincroniza cu realitatea, vei dansa in acelasi ritm cu vantul, vei privi in aceeasi directie cu stelele, vei fi asemeni unui Soare care-si va oglindi zambetul in argintiul lunii si astfel misterul "faptei bune" se va raspandi ca o pulbere magica peste intreaga lume o data cu lasarea noptii... rezultatele poate le vei intalni dupa rasaritul soarelui, asta daca te-ai hotarat sa incepi un nou capitol al povestii tale...

P.S. pasteaza-ti echilibrul interior, vei putea razbate multe in calatoria ce ai intreprins-o ...

O picatura


Cum se vede lumea printr-o picatura de apa sau printr-o lacrima, ce sta sa se sfarseasca pe obrazul inghetat? Cum mai poti privi totul, daca ochii-ti sunt plini de lacrimi? Unde mai gasesti claritatea, limpedele unei imagini, daca ceea ce mai apuci sa vezi este refractar, este cu totul deformat, dandu-ti iluzia ca este acelasi lucru? E ca si cum ai privi un obiect intr-un pahar cu apa. Acelasi tip de informatie, aceeasi senzatie ajunge si la nivelul cortical unde are loc procesarea, proiectarea, intelegerea si reactia. Acum, cat intelegere fiecare, sau ce semnificatie i se da unui eveniment, ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi...Ochisorii nostri, "oglinda sufletului" capteaza acele informatii care ne ajuta pe noi sa ne dam seama ce este REALUL, partea de material a lumii, ei fac putea intre cerebralul, psihicul, interiorul, personalul, tumultul, haosul din noi, si ceea ce se poate numi echilibru, exterior, natura, mediu, realitate, mod. Daca privim lucrurile, asa dupa cum se obisnuieste sa se faca inca de cand am avut prima suflare, incarcam primul legamant cu viata, sa accepti ceea ce este in jur, ca diferit de tine, ca forma de existenta si parte a realitatii, sa incerci o abordare amiabila de relationare, astfel incat sa nu te pierzi intru totul in real si sa uiti de tine, sau sa te axezi doar pe individualitatea ta...

Rescriu un destin


Si zbor...
Un elan imbatator ...
Oare...sa cobor?
Si pentru ce, sau pentru cine?
Crezi ca ei stiu mai bine?
Cu totii stim Nimic!
Ca firul de nisip,
Ne lasam purtati de Vant,
Nebuni si plini de Gand.
Am atins condeiul magic,
Rescriu...
Un destin putin mai tragic.
A fost pustiu,
Acum e vraja,
E miraj,
Si e caldura,
E soare pe cararea din padure,
E zambet prietenesc.
E Tot, E Tineresc.
E viata si suspans,
E aventura intr-un usor glas.
Traieste , e frumos!
Te invit la acest dans...

Despre haosul interior si stabilitatea exterioara


Poti traversa doua lumi ca sa ajungi in a treia, acolo unde vei putea efectiv sa traiesti dupa niste norme ale unui nebun? Te vei abate usor-usor de la directia comuna, vei fi cu o treapta mai sus decat ei.

Traditie


Porcul e o victima sigura in ajunul Craciunului. Nu se poate impotrivi cutitului. Nici nu cred ca prea curand romanii isi vor schimba obiceiul injunghierii. Dar ma gandesc totusi ca, pe undeva, fiecare porc disparut pe altarul Craciunului se va razbuna intr-o zi. Ganditi-va numai cate boli ii macina pe oameni si cate din ele se trag de la consumul carnii de porc. Ma intreb daca oamenii si porcii se intalnesc pe lumea cealalta...

Priveste cum ploua


Ploua, e urat. Am fost invadata de colinde, miros de vin fiert chiar si de miros de portocale.Insa sunt mai putin ca niciodata expusa aglomeratiei, obsesiei cumparaturilor... zurgalailor, clipocelilor, isteriilor de moment. Si totusi parca pentru prima oara de foarte multi ani am o senzatie de liniste aproape... sacra...E ciudat, dupa un an ca asta, sa simt linistea asta. E foarte ciudat.
Si ma bucur ca desi mi-au luat iluziile si le-au facut sperietori de ciori, desi au aruncat cu oua stricate in asteptarile mele, desi mi-au zambit in fata si mi-au ras sarcastic in spate, n-au reusit sa-mi strice linistea asta.
Sa aveti un Craciun frumos. Cu totii.

luni, 22 decembrie 2008

Cine este Moş Crăciun?


Este decembrie!Deschiderea oficială a sărbătorilor de iarnă a avut loc odată cu venirea primului moş al iernii, Moş Nicolae. Următorul pe lista copiilor este Moş Crăciun, cel mai iubit şi asteptat moş al anului.
Legenda lui Moş Crăciun este strâns legată de povestea naşterii pruncului Iisus. Povestea spune că Fecioara Maria este primită de soţia lui Moş Crăciun, Crăciuniţa, fără voia soţului, în grajd. Pe atunci Moşul nu era blând şi bun aşa cum îl cunoaştem noi, ci era o persoană aprigă şi greu de îndurerat. Din această cauză atunci când află de isprava soţiei sale, Moşul îi taie mâinile Crăciuniţei. Văzând cele petrecute, Fecioara Maria îi lipeste Crăciuniţei mâinile la loc, fapt care îl determină pe Crăciun să se pocăiască şi să se convertească la creştinism. Bucuros că soţia sa şi-a revenit, Moşul face un foc din lemn de brad şi oferă cadouri sfintei familii. De aici, obiceiul păstrat de mii de ani de credincioşi, care în fiecare an pe data de 25 decembrie sărbătoresc Crăciunul şi naşterea domnului cu daruri şi colinde.
Cum se scrie Moş Crăciun în diverse limbi?

Română : Moş Crăciun
Engleză : Santa Claus
Bulgară : Дядо Коледа
Arabă : سانتا كلوز
Chineză : 聖誕老人
Croată : Djed Mraz
Filipineză : Santa-Klaus
Italiană : Babbo Natale
Japoneză : サンタクロース
Rusă şi ucrainiană : Санта Клаус
Sârbă : Деда Мраз

Care este originea bradului de Crăciun ?
Cel mai adesea povestea bradului de Crăciun este legată de reformatorul german Martin Luther (1483-1546). Inspirit de lumina stelelor de pe cer privite printre ramurile unui brad, Luther a ornat un copac mic verde cu lumânări aprinse. Lumina lumânărilor simboliza pentru reformator lumina Raiului care “ardea” la naşterea Mântuitorului.

De ce scriu scriitorii?


Nu demult, am auzit pe stradă un dialog aproape incredibil, între doi puşti care nu apucaseră încă să intre în adolescenţă:
- Da...oare de ce scriu atâta scriitorii?
Răspunsul a venit prompt, fără drept la amendament:
- Ca să avem noi ce învăţa la şcoală, din ce să dăm examene…
Răspunsul a zburat pe lângă mine, ca un fluture năuc, fără să lase urme, dar întrebarea a rămas: chiar aşa, de ce scriu oare scriitorii? Şi,întrebând din om în om, iată ce am aflat:
Scriitorii scriu pentru că într-o noapte unul dintre ei a văzut un înger cu o carte în mână;
-Pentru că odată le-a fost frig la suflet şi nimeni nu i-a învelit;
-Pentru că simţeau nevoia să spună poveşti şi încă nu aveau copii sau nepoţi;
-Pentru că le-a fost frică de nu se ştie ce;
-Pentru că le venea să râdă şi nu ştiau de ce;
-Pentru că, la o sărbătoare, ar fi vrut să facă un dar cuiva şi n-au avut bani sau idei;
-Pentru că i-a muşcat de suflet un câine;
-Pentru că s-au împiedecat pe stradă de o piatră strălucitoare pe care n-au mai putut să o uite;
-Pentru ca, la un pahar de vin sau la o cafea, să aibă cu ce se lăuda;
-Pentru a avea o corvoadă de care să se poată plânge...

Scriitorii scriu pentru ca tu, iubite cititorule, să te întâlneşti cu cuvintele lor şi să simţi un freamăt ca la prima iubire

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Oamenii ce ii voi admira mereu...


Admir persoanele care isi formeaza propriile idei, propriile conceptii de viata, pe care le expun atunci cand trebuie si cum trebuie. Apreciez oamenii care nu au mintea furata de cotidian si indoctrinata de fel de politici subrede, intalnite la orice colt de strada. Intr-o societate in care tupeul a devenit valoare, iar curajul adevarat a devenit un soricel, inca mai exista oameni care spun lucrurilor pe nume. Cu alte cuvinte, gandesc curat. Fiecare zi este arhiplina de stiri fara subiect si predicat, pe care multi le savureaza pana la ultimul cuvant, ca mai tarziu, sa creada ca sunt capabili sa realizeze pledoarii de ceasuri intregi, care de fapt ... nu le apartin.
Cu fiecare moment trait, imi dau seama ca lumea devine tot mai neinsufletita, iar fiecare ticalosie facuta reprezinta un trofeu pentru ipocriti. Si rareori, ne este dat sa intalnim fiinte umane cu coloana vertebrala, care detin intru totul arta discutiilor, atragand ca un magnet priviri curioase si inimi deschise sa asculte.
Ma bucura faptul ca pasii de vals al unui cotidian mizerabil si olog nu-mi afecteaza visele si dorintele.Cel putin acum...

Cartile copilariei


Va mai aduceti aminte de prima carte pe care ati citit-o?
Pentru iubitorul de literatura cea dintai carte citita odinioara in copilarie se aseaza in rafturile amintirii alaturi de intaia dragoste si de intaia deznadejde.Ba chiar,amintirea primei carti citite trece de multe ori inaintea celorlalte.Ea infatiseaza cea dintai mare bucurie a inchipuirii,prima noastra aventura intelectuala,cea dintai calatorie dincolo de realitate si,fara indoiala,cel dintai prilej de a ne adanci in noi insine.Oricare ar fi fost cartea pe care am citit-o la inceput,proasta sau buna,grea sau usoara,falsa sau adevarata,ea ne-a trezit,pe langa gustul lecturii,curiozitatea vasta si nesaturata a indeletnicirilor spirituale.Iata de ce se cuvine sa sarbatorim din cand in cand cu o aducere aminte acea carte,poate naiva si banala,stangace,nefiresca si absurda,pe care am devorat-o cu atata lacomie intr-o zi indepartata a copilariei.Din acel moment incoace am cunoscut, desigur, atatea si atatea carti,pe care le-am citit cu admiratie si cu cazna,cu indignare si cu indarjire,pe unele cu nadejdea de a gasi in ele raspunsuri la intrebari care ne ardeau sufletul,pe altele cu credinta ca ne vor oteli mintea si ne vor limpezi gandurile,pe altele iarasi cu speranta nebuneasca ca ne vor dezlega tainele lumii, daruindu-ne cheia cunoasterii supreme.Au fost carti carora le-am cerut sa ne ajute sa ne cunoastem mai bine,in unele din ele am crezut ca ne regasim si ni le-am facut prietene pe viata,altora le-am cerut sa ne insele,altora sa ne dezamageasca,ai au fost atatea altele si de toate felurile:carti in care am crezut si pe care le-am urat,carti din care n-am crezut niciun cuvant si pe care totusi le-am iubit...Si au venit cateodata ceasuri in care le-am regasit deopotriva pe toate,si pe cele adevarate si pe cele inselatoare.Si cand ne-am intors sa rasfoim in cartea cea mare a vietii la care colaboram cu totii,fiecare dupa puterile noastre,unii cu pagini intregi,altii cu cateva fraze,altii cu o singura vorba sau numai cu o neinsemnata virgula,ori cu un perceptabil punct.Erau ceasuri in care cu amaraciune rosteam versuri de despartire...

vineri, 19 decembrie 2008

De sarbatori


E ciudat cum o sarbatoare te face sa te simti mai fericit,mai implinit,mai bun.Mai sunt cateva zile pana la Craciun. Toata lumea se pregateste,unii mai mult,unii mai putini,cert e ca toata lumea asteapta aceasta sarbatoare,unii pentru cadouri,unii pentru concediu,altii pentru vacanta insa cei cu adevarat cuprinsi il asteapta pentru sentimente. Pentru ca poate e una din singurele perioade din an cand nu ni se pare absurd sa dam si sa primim fara regrete.E minunat sa te simti mai bun.E minunat cand vezi oameni carand brazii pe strada,cumparand cadouri, globuri,costume de mos,coronite de brad,si tot felul de aranjamente,sa simti mirosul de cozonac facut de mama in cuptor,de placinta cu branza ...Ce poate fi mai frumos decat zambetul unui copil cand isi desface nerabdator cadoul si gaseste ce isi dorea? Sau zambetul unui copil orfan cand primeste un cadou de la alt copil,pe care probabil il primisese cu ani in urma tot de craciun. Putem face atata bine...important e sa vrei.Si iti faci tie bine in acelasi timp,recompense care te ung pe suflet .
Abia astept sa impodobesc bradul.Mi-as dori sa ii am pe toti alaturi,insa desi nu se poate sper sa ne regasim unii pe ceilalti in inimi in aceasta zi.
Acesta e spiritul Craciunului,pe care,daca vrem il putem regasi in fiecare dintre noi.Simte-l si tu!

joi, 18 decembrie 2008

Din nou pe drum...


Cred ca nu de putine ori ne-am zis ca noi ne alegem drumul in viata. Dar oare cat la suta din ceea ce suntem se datoreaza propriilor alegeri? Tind sa cred ca ele nu se vor scalda niciodata in "puritate". Spun asta pentru ca exista numeroase detalii semnificative care influenteaza fiecare moment al vietii noastre, incat uneori ne este imposibil sa ne impotrivim cursului agitat si incontrolabil al vietii. Si totusi, ne alegem cu adevarat drumul in viata? Probabil ca luptatorul din noi nici nu ar mai sta mult pe ganduri si ne-ar da un raspuns afirmativ.
Din punctul meu de vedere, eu cred ca drumul in viata este inca de la inceput o alegere inconstienta. Depinde foarte mult de mentalitatea pe care ai, de vointa de care dai dovada, de oamenii care sunt in jurul tau. Cert e ca uneori, constienti de ceea ce am initiat, ne motiveaza ca privim lucrurile in perspectiva si sa ne vedem intr-o oglinda a viitorului. Iar acest lucru ne impinge sa luptam pentru scopurile noastre.
Concluzionez prin a spune ca vietile noastre sunt subordonate acestui drum, il putem influenta abia atunci cand acceptam cu fruntea sus momentele dureroase si ne resemnam, cand suntem aruncati din cadrul lui, dar ne ridicam pentru a merge mai departe. Si aceasta acceptare se realizeaza prin a trai viata din plin, a simti acea incarcatura emotionala, care ne diferentiaza de animale, a sti cum sa fim oameni in orice situatie.

marți, 16 decembrie 2008

Libertatea


Cu ce ai asemana libertatea? Poate cu un fluture, cu o libelula, dar pentru mine libertatea ia forma unui cal; calul care alearga liber, cu coama in vant, ca si cum ar alerga de cand a fost creata lumea si va alerga pana nu va mai fi. Galopul unui cal salbatic este infinit, parca nu este nimic care il poate opri si nimeni nu il poate stapani. Este doar el, alergand, singur sau impreuna cu cei alaturi lui. Daca ai observat vreodata privirea unui cal domesticit, vei vedea ca are ceva trist, vezi amintirea libertatii pierdute de multe generatii. Ii vezi doar dorinta nebuna de a fugi liber pe campii nesfarsite. Si totusi nu o face, poate datorita hamului sau poate ca s-a atasat prea mult de oameni si nu se mai poate descurca singur.
Insa amintirea libertatii exista in el, innabusita, aceasta fiind eterna lui suferinta.
Cred ca fiecare dintre noi are sentimentul acut de a fugi, de a se simti liber, nu conteaza unde, doar sa o faca, sa simta din nou vantul, sa-si simta din nou fiecare muschi cum se incordeaza.
Libertatea este mai presus decat orice altceva.
Sa invatam sa respectam caii, trebuie sa-i iubim pentru ca sunt unele din putintele fiinte de pe lumea asta care mai incearca sa fie libere.

luni, 15 decembrie 2008

Contradictiile


Dintotdeauna, am considerat contradictiile o cale autentica de a ajunge la ideile de baza ale unei persoane si ocazia perfecta de a descoperi mici pete de culoare, de care nu stiai ca exista in peisajul pe care l-ai pictat acum ceva timp despre El/Ea. Daca dai dovada de maturitate si ramai pe pozitie, poti privi spectacolul derulat dintr-o perspectiva constructiva. Scenariul este plin de replici jucause, actorii sunt ancorati in discutie, vorbesc plin de pathos si nu vrei decat sa mergi pana in panzele albe cu o discutie interminabila.
Piesa umana se desfasoara in urmatoarele conditii: o lumina aprinsa se contureaza la orizont si privirile taioase se imbina in aer, rezultand o idee stranie, contradictorie. Urmeaza primii pasi spre cupa gloriei, te gadila satisfactia unei replici bine gandite si spontane. Actorul celalalt (adversarul) nu se lasa mai prejos si-si prezinta propriile crezuri, adevaruri de viata. Urmeaza o perioada plina de intensitate....cand deodata.....un zambet ascuns iese la suprafata....si realizezi ca nimic nu s-a facut cu superficialitate, iti dai seama ca ati pus suflet amandoi in discutia respectiva...si nu vrei decat, decat sa descoperi mai multe despre tema in sine. Vine randul tonului cald, a cuvintelor creionate de suflet si a sentimentelor imprumutate de Cer.
Este o nevoie acerba de comunicare, de socializare si aceste lucruri imping involuntar sau nu, spre contradictii. Cum orice lucru are un scop, asa si contradictiile trebuie sa motiveze o persoana sa-si sustina cu tarie punctele de vedere, dar sa porneasca de la premiza ca in fond, a te contrazice cu cineva, nu inseamna a te certa, a reactiona impulsiv.
La urma urmei, contradictiile sunt doar replici paralele, care ar trebui sa mearga pe linii de ratiune.

o cana cu ceai...si multa imaginatie


Stiti ce poate face o cana cu ceai de lamaie? Daca nu, va spun eu! Va poate face calatori spre Marele Zid al Viselor. Vise despre flacari care apar din senin, despre masti de lup,si asa mai departe. Fiind partasi la drumetie, puteti simti cum fermoarul Imaginatiei este deschis catre orizonturi indepartate. Trebuie doar sa luam de mana scanteia din noi si sa visam frumos. Oricine poate face asta, trebuie doar sa avem curaj si multa curiozitate.
De dragul visului, reinventezi o parte din lumea ta, desi distanta dintre ea si realitate este exagerat de mare. Dar nu conteaza, e coltisorul tau de rai, esti stapanul absolut al cetatenilor din Orasul Visului. Cuvintele sunt magice, curcubeul este culoarea ta preferata, muzica inimii se aude in fundal.

Pe ce drum sa merg?


Intotdeauna am incercat sa gasim metode mai usoare si mai rapide pentru a ne atinge scopurile. Asul din maneca este reprezentat de inventii in toate domeniile, autostrazi care leaga mai multe orase, tehnologii la nivel avansat. Mergem pe ideea ca timpul inseamna bani, de aceea alegem variantele accesibile de traseu-lucru cat se poate de logic pentru timpul in care traim. Cu toate acestea, sunt lucruri care nu permit sa fie facute/construite in graba, care nu merita sa fie tratate cu superficialitate.
Spunem ca in viata parcurgem un drum al nostru, cu ajutorul caruia ne confectionam experientele, abilitatile de a trece mai usor peste anumite obstacole, amintirile. Generalizand, as spune ca exista doua astfel de drumuri: drumul de tara si drumul de asfalt. Inca de la prima vedere, ne dam seama ca sunt doua drumui diferite, cu destinatii si psihologii opuse. Drumul de tara cere multe sacrificii, rabdare de a-l parcurge, vointa de merge pana la capatul lui. In schimb, drumul asfaltat este solutia optima de a obtine ceva, indiferent de metode, cel pe care il aleg foarte multi dintre oameni, iar cu timpul ajung sa devina nepasatori fata de cei care inca sunt pe drumul de tara.
La tot pasul,suntem "obligati" sa alegem ceva, fie ca e vorba de ce vrem sa mancam la micul-dejun, fie ca este vorba de o decizie fara intoarcere. Viata este un joc nebun de contradictii si "extreme", iar noua ne ramane doar sa alegem. De ce sa optam pentru un drum sau de ce sa renuntam la el? Alegem in functie de ceea ce avem nevoie, de experienta noastra, de ceea ce suntem noi, ca oameni. A decide sa mergi pe un drum inseamna mai mult decat curaj, este vorba despre pasiune, daruire.
Cu mult timp in urma, citisem cartea "Viata la tara" a lui Duiliu Zamfirescu si era scris acolo un pasaj care mi-a placut enorm de mult: "Sa te imbraci de ploaie, sa te imbraci de soare si sa-ti otelesti sufletul in necazuri, ca sa stii cum sa pui pret pe bunurile vietii".Cu alte cuvinte, oamenii trebuie sa guste putin si din drumul de tara, pentru a se inarma cu tot ce le trebuie pentru a deveni adevarati cavaleri cu armura numita "experienta de viata", dar trebuie sa simta si drumul asfaltat, pentru a fi motivati sa lupte pentru ceea ce-si propun sa realizeze.

Pictorul anonim


Astazi, natura s-a jucat de-a pictorul, fiind pierduta in frumusetea sufletelor colorate.
A pictat multe puncte albe de puritate, fiindu-i dor de clipele vesnice.
A pictat trecutul, prezentul si viitorul, izolandu-le intr-un colt uitat de toti.
A pictat amintiri vii pe care le-a insuflat oamenilor de pe strada.
A pictat ganduri de fiinte umane pe care le-a aruncat in vid.
A vrut sa picteze intunericul, dar vantul nu i-a dat voie si intr-un dans de iele s-a conturat tabloul.
Pensulele i-au cazut jos si natura s-a potolit. Poate ca maine va incerca altceva, poate va picta mai putine zambete schimonosite de frig si mai multe maini si inimi calde.

Fara control


Sunt momente in viata in care simti ca ti-a scapat ceva printre degete, nu-ti dai seama ce este cu exactitate, incat te multumesti doar cu postura de spectator. Privesti cu degajare sau nu cum o multitudine de lucruri se leaga, apoi iar se dezleaga, vezi care sunt, de ce ies sau intra oamenii in/din viata ta. Cu toate acestea, tu ramai in acelasi loc. Si doar privesti. Intr-un anumit punct, simti ca ai devenit strain cu tine insuti si chiar te simti dat afara din propria viata. Sau pur si simplu detronat de lucrurile care tu credeai ca merg. Te intrebi la nesfarsit care a fost punctul de start al necontrolului, al gandurilor dezordonate si al viselor risipite.
Si nu stiu cum se face, dar tot haosul produs te impinge sa te trezesti intr-o zi adult sau om mare, cu o parte din ani irositi, in care ai incercat sa faci ca lucrurile sa mearga, dar te-ai ales doar cu ganduri macinate de prea mult "maine". Incepe sa te dezguste felul tau de a fi si faptul ca in fiecare dimineata vezi in oglinda doar o umbra purtata de timp, care nu a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume.
Si sunt doar momente cand nu vrei sa te intorci in trecut, dar nici nu poti merge mai departe. Si vrei din rasputeri ca barca ta sa nu esueze inainte de a fi navigat cu adevarat in larg.

Si sunt doar ganduri scrise in intuneric. Ganduri care nu ma afecteaza in mod direct, pur si simplu au facut o mica expeditie prin mintea mea.

duminică, 14 decembrie 2008

Stari sufletesti in declin



Vi s-a intamplat vreodata sa fiti pe strada, intr-un mijloc de transport, intr-un magazin si sa vedeti oameni tristi? Oameni, al caror suflet nu se poate abtine sa planga si se exteriorizeaza prin lacrimi reci, pline de tristete? Chiar acum cateva zile am avut ghinionul de a vedea o astfel de persoana, un om in toata firea, al carui chip era brazdat de griji adanci si multa durerea. E ceea ce am reusit sa "citesc" in mai putin de doua minute. Sentimentele care m-au incercat in acele momente au fost groaznice, ciudate. Simteam cum sufletul meu se sparge in mii de bucati pentru ca nu puteam face nimic pentru el. Aveam doar "rolul" de a ma pierde in multimea din jurul lui si atat. Pur si simplu, sunt stari incontrolabile de compasiune, de macinare sufleteasca, stari conflictuale care se dau inauntrul fiintei tale pentru ca nu poti, nu ai cum sa reactionezi altfel. Ramai doar un actor in fata vietii lui triste, nu reusesti sa schitezi nimic, simti cum corpul tau a intrat intr-o stare letargica si-ti revii foarte greu. Mintea ta devine doar un ocean in care se ineaca atatia de "daca": daca aveam o alta situatie, daca aveam un alt statut, daca se intampla asta in alte circumstante.
Ajung la concluzia ca realitatea, asta care se scurge printre zile, oameni, cotidian, ucide cate putin eul din noi. Nu realitatea aia plina de taxe si impozite pe care trebuie sa le platim lunar sau in care nu am gasit nu stiu ce produs, pentru ca stocul este zero, conteaza cu adevarat, ci realitatea cruda, metamorfozata in tristete, descumpanire ne arata cu adevarat cum sa ne bucuram de ceea ce suntem, de prietenii pe care-i avem langa noi si asa mai departe.
Tristetea reprezinta cel mai dureros capitol al existentei umane. Spuneam ca timpul este cel mai mare dusman al nostru? Ei bine, imi retrag cuvintele. Tristetea este inamicul nostru principal, doar ea stie cum sa contabilizeze mai bine fiecare stare de rau pe care o simtim, fiecare eveniment nefast ce se petrece in viata noastra. Doar ea arunca pe fereastra vietii amintirile cele mai frumoase, si ramane doar strigatul mut din noi, un strigat plin de durere si singuratate. Tristetea nu inseamna decat izolare, prelungirea starii de solitudine, incapacitatea celorlalti de a intelege ce se intampla cu adevarat cu tine.


Si totusi, este uimitor cum descoperi anumite lucruri si cat de marcat poti ramane, dupa ce ai privit in oglinda sufletului unui om.

Maxima zilei



"Da o sansa acestei zile: sa fie cea mai frumoasa din viata ta..." (Mark Twain)


Chiar daca cerul este acoperit de nori, fiind pictat de un gri trist,chiar daca starea intortocheata pe care mi-o creeaza o raceala incomoda, este la ordinea zilei, chiar daca am multe lucruri de terminat, incat duminica este o zi de lucru pentru mine, vreau totusi ca dorinta de a avea cea mai frumoasa zi sa devina prioritate si sa-mi aduca multe zambete. Iar muzica va fi preludiul indelung al momentelor mele de fericire.

O noua zi


Un fior rece pune stapanire pe mine. Chipurile vesele se dovedesc a fi masti ce ascund, de ochii copiilor, suferinta si grija zilei de maine. E trist... sa vezi oameni stand la rand pentru a cumpara un gram de fericire, de la un vanzator ce toata viata s-a drogat cu durere… Se pare ca e doar inceputul unei alte zile…
Fericirea… Pentru unii e un cuvant usor de descris. De cele mai multe ori se izbesc de tine explicatii asemanatoarea cu “este un sentiment placut...” si fiecare individ continua dupa caz. Astfel ne dam seama ca pot exista mii de definitii. Altii vad negru in fata ochilor, iar pentru ei e o adevarata victorie folosirea lui, a cuvantului. O victorie impotriva vietii, o viata mult prea cruda de cele mai multe ori. Pentru acesti oameni cuvantul fericire este cenzurat de legile realitatii in care traiesc. Dar exista si acei “copii ai fericirii”. Ei sunt cei ce s-au nascut speciali, fara defecte, fara probleme, fara griji pentru ziua de maine, fara tot ce inseamna rau in lume. Si totul li se datoreaza lor, acelor doi stalpi de beton, ce infrunta ploaie, vant, cheltuieli, jigniri, mofturi. Acei doi stalpi numiti parinti.
Daca macar pentru o zi ai avea puterea sa schimbi ceva in aceasta lume prea cruda, ce ai schimba?

sâmbătă, 13 decembrie 2008

candva



"Mi-e teama ca,
odata
imi voi privi mainile
si le voi plange
cu lacrimi
povestindu-le imbratisarea.
Iar ele vor fi atat de secate
de
brazdele timpului
incat se va fi cuibarit
in cele zece degete
o ultima dorinta:
sa-si aminteasca timpul
in care erau doar ele
un chip si rotundul soarelui
la rasaritul luminii...

mi-e soarele-n palma
si-un rasarit..."
(Mirela Nicoleta Hicianu)

vineri, 12 decembrie 2008

arta tacerii


Arta tacerii este cel mai rafinat mod in care ma exprim.Sugerez sa fiu lasata prada gandurilor mele decat sa incercati sa ma treziti la realitate,efectul va fi unul devastator,nu pentru mine ci pentru voi,cei care nu cunoasteti intunericul si puterea cuvintelor ca mine.Formele devin obstacole doar daca le poti vedea,cufundate in intuneric sunt de nepriceputNu concep realitatea ca pe un spatiu primitor si cald ci mai de graba ca un spatiu rece si neprimitor care te obliga sa te cufunzi in nori si stele,in vise si efemeritate.Intunericul te izoleaza si te ajuta sa-ti creezi o lume a ta,o lume noua in care totul e asa cum vrei tu,insa si lumea aceasta perfecta poate ajunge o ruina intr-o secunda.Nu incerca sa ma intelegi,sunt mult prea complicata .Creez arta cuvintelor si distrug tot ce ma inconjoara dintr-o vorba.Nu e greu sa fii rau,odata ce prinzi gustul rautatiilor ,ele devin una cu tine.Nu cred ca cineva se cunoaste cu adevarat vreodata,mereu mai are ceva de invatat iar fiecare zi e o noua aventura in cautarea absolutui.Cer exclusiv pentru mine intunericul.Cand esti in mijlocul iadului poti sa fii disperat si sa pieri sau sa fii vesel si sa perseverezi.Cred ca in nicio epoca nu as fi fost usor de inteles,dar macar epoca aceea de mult apusa avea mai mult stil decat cea prezenta.Undeva...am fost atrasa de necunoscut ,dar pierduta undeva dincolo de bine si de rau ,unde nimic nu mai e cum stiam.A disparut din mine si ultima farama de realitate …m-am pierdut in ideile reci si abstracte care ma insotesc pretutindeni.Am vazut ca singuratatea este mai puternica atunci cand vrem sa o infruntam,dar devine slaba cand o ignoram.Un simplu cuvant poate crea 10 sensuri diferite pus alaturi de alte cuvinte reci si fara sonoritate.Ideile spuse fara incetare in capul lor sunt ascultate doar de cei ce stiu ce pretioasa e tacerea.Un simplu gest poate a trada un gand ...o simpla privire poate arata culoarea sufletului cuiva!Nu pretind sa fiu alceva decat ce sunt.Unii spun ca ma stiu,altii zic ca stiu cum gandesc…si totusi nu ma stie nimeni.O enigma ce trebuie lasata nedescoperita voi fii mereu..Sunt constienta ca realitatea este mult mai nedemna de respect decat visul pentru ca este saraca in frumusete si nu vrea sa recunoasca lipsa de cauza si de scopuri propuse.Alung frumusetea si critic tot ce imi apasa sufletul.Defectele sunt doar o imagine contorsionata a farmecului personal.Intotdeauna intre iubire si ura se afla linia iertarii.Citeste printre randuri ...desi ma indoiesc ca o sa intelegi ceva!Nu..nu sunt rea sunt doar realista...

sensul vietii


Fericirea-i un lucru marunt...dar nespus de insemnat...e in noi... si o regasim in adierea vantului,in plecari,in asteptarea trenului,in drumul spre neasteptat,in rasaritul soarelui,in cerul senin,in plimbari pe sosea,in cantatul unui grup de oameni fara voce,dar care se simte bine...in cuvinte venite de departe,in dorul fata de un suflet minunat...in discutii inflacarate,in nopti cu peripetii,in trezitul de dimineata...,in ploi cu soare,in nori migratori,in linistea dupa o masa copioasa,in somnul zbuciumat,in teama de singuratate,in alinarea prietenilor,in rasete,in fulgi de zapada,in focul de tabara,in incurajari,in prieteni,in veniri,in mers pe timp de noapte,in oboseala acumulata,in asteptarea,in reintoarcerea lui,in dorul nebun,in glasul vocii,in priviri,in prezenta... in tot..!...intalnindu-te pe tine...

Ce urmeaza dupa...?


Dupa trecut urmeaza prezent.Dupa prezent urmeaza, desigur, viitorul.Dar dupa viitor? Din nou trecut?Sau exista ceva dincolo de lumea asta?Ceva ce noi toti asteptam.Un loc in care nu existi. Un loc in care nu respiri. Un loc in care tot ce conteaza e ce faci, nu ce spui. Un loc in care nu exista nici trecut, nici prezent, nici viitor.E moartea?

Te intereseaza ce conteaza cu adevarat?


Brusc...Ne interesează tot ce ne imbogateste spiritual într-un moment in care doar bogatia materiala pare a avea pret.Ne intereseaza ce are Romania de oferit Europei.Ne intereseaza tot ce ne face sa mergem inainte.Ne intereseaza tot ce ne ajuta sa aflam cine suntem si sa ne desprindem de ceilalti.Ne intereseaza tot ce ne face viata mai frumoasa.Ne intereseaza natura curata.Ne intereseaza ideile generoase si faptele remarcabile?Da...Ne intereseaza oare suferinta oamenilor?