A descoperit demult de tot, pe cand papusile ei erau doar creioane colorate ce prindeau viata in imaginatia ei de copil mai ciudat si mai retras decat ceilalti, cand vocile intruchipau stilouri si pixuri ce locuiau fericiti in case facute din gume de sters si creta, ca locul ei e acolo unde nimeni nu o poate gasi: ascunsa pe sub mese sau scaune, ascunsa mai apoi in suflet. Jurnalul a devenit curand un prieten de nadejde, mai mult decat un confident, s-a transformat in poezie, apoi in schite si povesti copilaroase – refugiu departe de o lume in care nu isi gasea locul, care nu-i oferea protectia si alinarea dupa care tanjea sufletul ei de zana ascunsa printre oameni. Nu scria ca acum, ca sa se salveze, ca sa mai poata respira inca o ora, inca o zi … scria din iubirea pura si sincera de copil care viseaza la printese si caluti si castele conturate de nori, de flori sau de vant, pe cerul ce nu se plictisea sa il priveasca. Scria pentru ca nu avea destui prieteni si nici nu isi dorea decat sa se ascunda si sa se refugieze in lumea ei. Scria pentru ca era interesant sa experimenteze cu literele si cuvintele si apoi cu frazele toate care ii zburau prin minte intreaga zi. Scria pentru nimeni alta decat pentru ea: povesti fantastice, povesti magice, povesti mereu prea triste pentru un copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu