Vi s-a intamplat vreodata sa fiti pe strada, intr-un mijloc de transport, intr-un magazin si sa vedeti oameni tristi? Oameni, al caror suflet nu se poate abtine sa planga si se exteriorizeaza prin lacrimi reci, pline de tristete? Chiar acum cateva zile am avut ghinionul de a vedea o astfel de persoana, un om in toata firea, al carui chip era brazdat de griji adanci si multa durerea. E ceea ce am reusit sa "citesc" in mai putin de doua minute. Sentimentele care m-au incercat in acele momente au fost groaznice, ciudate. Simteam cum sufletul meu se sparge in mii de bucati pentru ca nu puteam face nimic pentru el. Aveam doar "rolul" de a ma pierde in multimea din jurul lui si atat. Pur si simplu, sunt stari incontrolabile de compasiune, de macinare sufleteasca, stari conflictuale care se dau inauntrul fiintei tale pentru ca nu poti, nu ai cum sa reactionezi altfel. Ramai doar un actor in fata vietii lui triste, nu reusesti sa schitezi nimic, simti cum corpul tau a intrat intr-o stare letargica si-ti revii foarte greu. Mintea ta devine doar un ocean in care se ineaca atatia de "daca": daca aveam o alta situatie, daca aveam un alt statut, daca se intampla asta in alte circumstante.
Ajung la concluzia ca realitatea, asta care se scurge printre zile, oameni, cotidian, ucide cate putin eul din noi. Nu realitatea aia plina de taxe si impozite pe care trebuie sa le platim lunar sau in care nu am gasit nu stiu ce produs, pentru ca stocul este zero, conteaza cu adevarat, ci realitatea cruda, metamorfozata in tristete, descumpanire ne arata cu adevarat cum sa ne bucuram de ceea ce suntem, de prietenii pe care-i avem langa noi si asa mai departe.
Tristetea reprezinta cel mai dureros capitol al existentei umane. Spuneam ca timpul este cel mai mare dusman al nostru? Ei bine, imi retrag cuvintele. Tristetea este inamicul nostru principal, doar ea stie cum sa contabilizeze mai bine fiecare stare de rau pe care o simtim, fiecare eveniment nefast ce se petrece in viata noastra. Doar ea arunca pe fereastra vietii amintirile cele mai frumoase, si ramane doar strigatul mut din noi, un strigat plin de durere si singuratate. Tristetea nu inseamna decat izolare, prelungirea starii de solitudine, incapacitatea celorlalti de a intelege ce se intampla cu adevarat cu tine.
Si totusi, este uimitor cum descoperi anumite lucruri si cat de marcat poti ramane, dupa ce ai privit in oglinda sufletului unui om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu