vineri, 1 octombrie 2010

Cursa neincrederii


Cuvintele isi pierdeau sirul, penita lasa in urma urme de lacrimi diluate, ochii i se intunecau. Trecusera ani de cand a scris prima data, de cand si-a vazut primul gand, prima ura, prima temere, prima incercare, primul esec, luand forma.
Isi pierduse zambetul, sensibilitatea degetelor, auzul in prea multe tonuri monotone, vazul in adancimea prea multor ochi goi. Nu se mai stia pe sine, si nu mai dorea cunaostere a ceea ce i se oferea. Dorea sa-si nege talentul, iar si iar.
Se saturase de cautat si inglobat simboluri in spatele fiecarui cuvant, de analziat orice pierdere, orice nimic, obosise de atata cautat si atata lupta. Toate visate de mult acum i se pareau obosite si naive. Acum nu mai avea nici puterea de a lupta pentru ele, nici resemnarea de a trai cu ele. Se gasea iar in vesnica balanta a suferintei. Un pariu facut cu lumea si cu el insusi, pe care de mult nu mai credea ca il poate castiga, decat distrugandu-si orice sansa de a se simti relaxat.

4 comentarii:

aLINuTzA spunea...

Waaw!!
E inspirat din realitate?
Atat de profunde ganduri...
Supeerb!!

Cristina spunea...

@Alinutza: Da, realitatea mereu ma inspira.

Rappa_ru' spunea...

Mai sunt si momente din acestea...mi-a placut cum ai realizat articolul:)...la un moment dat vin si vremuri mai bune:)

Cristina spunea...

@Rappa_ru': Sunt in cautarea lor!