Cenaclul in cer

Acum, la momentul despărţirii, dezbaterea pro şi contra asupra lui Adrian Păunescu nu o văd oportună. Nici să ne afirmăm cu toţii, post-mortem, drept admiratori ai personalităţii lui nu cred că este cel mai potrivit. Poate că mai important este să recunoaştem că poetul Adrian Păunescu a fost un talent de geniu şi să ne amintim de opera sa artistică şi literară.

Şi ultimele versuri tulburătoare, transmise de pe patul de spital:
"Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei
Spitalul de Urgenţă implorându-l.
(...)
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate!"

Pentru nenumaratele clipe de fericire pe care mi le-a adus, pentru multe din poeziile lui care, chiar ascultate de o mie de ori, tot imi aduc lacrimi, pentru emotiile pe care le-am trait in serile in care ii rasfoiam volumele grele, pentru tot ce a daruit si tot ce va ramane bun in urma lui, nu pot decat sa ma inclin azi in fata Poetului care s-a stins si sa ridic ochii spre cer, unde cu siguranta o stea noua s-a nascut, sa-i fie casa sufletului mare care si-a inceput calatoria spre inalturi.

Adrian Paunescu odihneste-te in pace...