O altfel de literatura

Sa te increzi in inteligenta celuilalt, a celui care te citeste. Sa-i daruiesti prin ceea ce scrii, cateva aluzii presarate in scriitura, pe care sa le dezvaluie singur. Sa-i oferi un amestec de elemente din care sa-si aleaga ceea ce vrea el sa inteleaga sau sa simta. Pentru ca literatura trebuie impregnata cu gandire, mai precis trebuie sa dea de gandit, trebuie sa-l incite pe cititor sa construiasca el insusi alte si alte configuratii ale textului. Pentru ca literatura nu este decat substanta amorfa din care trebuie sa izbucneasca vuietul gandirii.
Caci ea nu ne propune decat cel mai simplu lucru cu putinta, sa ne gasim pe noi insine. Daca un om se misca, vorbeste, interactioneaza cu alt individ, pune mana pe un obiect care declanseaza in el un val de emotii, amintiri sau regrete, putem spune ca avem de-a face cu o povestire desavarsita, ca cel care ne spune aceasta poveste e un individ deosebit, inzestrat cu un uimitor talent scriitoricesc.
Dar daca parcurgem naratiunea cu urechea incantata la auzul vocii povestitorului, atunci din noi insine nu mai ramane decat un zid de care sunetele se sparg, o oglinda care reflecta spusele altcuiva fara a ne mai lasa sa valorificam necesitatea de a ne gandi pe noi insine si nu doar aceea de a ne regasi in viata fictiva imaginata de un narator, nu doar aceea de a ne identifica cu un personaj sau altul.
Literatura, în ziua de azi, are nevoie de aceasta intensificare a necesitatii de a gandi.
Am face bine, asadar, sa incercam sa realizam pe deplin obligatia de a scrie, si, mai mult, de a gandi scriind. Sa incercam sa ne repliem asupra noastra si sa constientizam pe deplin necesitatea absoluta a punerii gandului in litera. Nu va fi usor. Vom avea multe obstacole de trecut...