Exista o arta a compromisului, care poate aduce celor care o practica foarte multe avantaje, foarte multe satisfactii. Si aici nu fac referire la cei care au invatat sa renunte la ce vor ei si sa se adapteze la cerintele lumii. Nu vorbesc despre cei care accepta compromisurile din teama, din rusine, dar, in sinea lor regreta alegerile facute. Nu ma raportez la cei care, pur si simplu nu au de ales, despre cei care nu au incotro si accepta sa traiasca dupa niste norme sau decizii pe care nu le inteleg, dar le respecta, ci despre cei care au invatat sa se ridice mai presus de conventii, de orgolii, de aspiratii proprii. Cei care au inteles si si-au insusit ideea ca merita, adesea, sa cedezi, sa faci un pas inapoi, sa pleci capul, sa mergi mai departe.
Poate fi numit compromis? Ai de ales? Uneori trebuie sa pleci capul, sa inchizi ochii si sa pornesti cu pasi hotarati catre un nou inceput iar si iar. Ai pasii grei si sufletul rapus. Faci un compromis, asa vrei tu sa crezi, realitatea e alta...
Am cunoscut oameni care au ridicat in mod onest compromisul la rang nobiliar si s-au convins singuri ca, ceea ce practica ei este o forma generoasa de convietuire cu ceilalti, un mod onorant de a fi buni si iertatori.
Astazi ziua mi-a fost marcata de oameni care nu au fost capabili de anumite compromisuri, benefice lor, nu au fost in stare de toate aceste lucruri enumerate de mine mai sus.
Raman cu speranta ca macar o singura persoana va invata sa faca un compromis util siesi, din cele intalnite de mine astazi. Macar mai tarziu decat nicodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu