vineri, 13 august 2010

Versurile inimii

Nu mi s-a mai intamplat sa ma indragostesc de opera unui poet asa cum m-am indragostit de poeziile lui Arthur Rimbaud. Ii impartasesc pe deplin opinia ca poezia trebuie sa inglobeze realitatea, nu sa se indeparteze de ea.

Simtire

În seri de vara-albastre, porni-voiu pe carare
Sa ma întep în spice, sa calc pe ierbi marunte,
Sa simt, pierdut în vise, sub taspi mustind racoare
Si adieri sa-mi scalde suvitele pe frunte.

Nu voi rosti o vorba. Nu voiu gândi nimic.
Iubirea doar, sa-mi urce-n suflet, infinita.
Si sa pasesc departe, spre zari, nomand calic,
Vibrând, lânga Natura, ca lânga o iubita.

3 comentarii:

aLINuTzA spunea...

Waaaaaw absolut superbb!!
Exact pentru sufletul meu:)

Cristina spunea...

@Alinutza: Ma bucur ca iti place. Pana mai ieri nu stiam de acest poet, nu l-am studiat si nici nu am auzit nicio trimitere la numele sau.
Intamplator am inceput sa citesc pe rand fiecare poezioara a sa, nu am apucat sa le parcurg pe toate, dar mi-am dat seama ca ma regasesc in poeziile sale, ca lirica sa are ceva special, fata de oricare alta.

aLINuTzA spunea...

Ma bucur ca l-am descoperit si eu cu ajutorul tau:)>:d< E un stil deosebit,diferit si atunci cand ii citesti poeziile simti ca sunt scrise cu sufletul.Ador modul acesta de exprimare a simtirilor.