Intr-un gand

Cu mana streasina la ochi, ma uit departe, spre TIMP si zic: ~ Timpul s-a razvratit; nu ma mai intelege si brusc am devenit irosire. De fapt, timpul nu a avut niciodata rabdare cu oamenii sau cu frunzele. DAR: N-am timp sa ma gandesc la timp, pentru ca el imi trece prea repede. N-am gand si cuvant sa-i spun timpului "timp", pentru ca gandul imi trece prea greu. CACI: ...tine de timp nasterea unei lacrimi; tine de timp visul unui suras; tine de timp existenta, tine de timp sa inveti sa mori... SI TOTUSI: Am visat ca traiam intr-un timp-prieten. SI ATUNCI: Am inchis in mine timpul: sa omor cu ceasornicul sau sa-i las pe altii? INSA: Timpul a lasat urme pe chipuri si pasii lui se mai aud dincolo de sufletul tau. Am facut din timp un prizonier si doar la soroace mai mari ii dau, printre zabrele, cate-o ora. DACA: E adevarat ca timpul desface cochilia si reda lumii cea mai stralucitoare perla, pentru care omul rascoleste marile si bate tarmurile. FIINDCA, ORICUM: Singura modalitate de a evita trecerea este visarea, cand singura forma de a uita ratarea este nebunia. ASA CA: Am luat visul-cosmar, pe numele lui, TIMP, si l-am facut divinitatea cea mai controversata. Si i-am vazut fericiti, traind langa timp, cum ar trai cu norocul, care, de altfel, nu vine niciodata la vreme. TIMPUL FUGE DE MINE FIINCA STIE CA-L PRIND SI-L TRAIESC!