Ne nastem pescari. Din momentul in care am iesit in lume avem in maini o undita. Ne pregatim sa prindem pestele cel mare.
Indiferent de modelul de undita avut in mana, nada trebuie creeata de tine. Nu ai de unde sti compozitia perfecta a momelei. Inveti sa o faci pe parcursul vietii. Pestele difera ca dimensiuni si cerinte de la o persoana la alta: unii vor bibani, altii stiuca sau somn.
Stam concentrati pe malul raului vietii noastre cu undita in mana si asteptam sa se prinda acel peste...
Tu, cititorule, ce peste astepti sau ai prins, si care iti sunt dimensiunile povestii capturarii?
4 comentarii:
Scrii foarte frumos >:D<
Bravo
Sunt alte persoane care sunt ajutate sa-si creeze momeala .
Asta cadeodata nu e corect , dar ne resemnam...
@Moonlight Sonata: Si, atunci cand nu vor mai avea cum sa primeasca ajutorul, se vor mai descurca?
Sunt momente in care ai impresia ca ai prins pestele cel mare asa cum spui tu, si lucrurile sunt mai mult decat bune pentru tine, esti fericit si toate merg ca pe roate...dar la un moment dat, dupa un timp apar alte mici cutremuraturi in viata ta de pescar si iti dai seama ca mai ai de munca...am ajuns la concluzia ca mai degraba trebuie sa prindem la momentul potrivit pe drumul nostru pestii de orice marime, dar care sunt esentiali pentru noi:)...mi-a placut articolul:)
@Rapp: Eu pana acum, am cautat pestii cei mari, nu am acordat atentia cuvenita pestisorilor. Se pare ca a venit timpul... Imi voi arunca undita!
Trimiteți un comentariu