Vartej-Florin Caragiu

Dumnezeu mă priveşte prin ochii tăi prin gura ta îmi spune
să încep ziua cu o tragere la ţintă:

în trecutul nostru sunt inele concentrice

zilele şi nopţile se întind în straturi ne ung pielea iritată

de cedările în faţa tăvălugului de culori

sub apă e linişte şi oxigenul ne leagă de viaţă

cum ne ţine dragostea când escaladăm singurătatea

si spargem capilarele cu o strângere de inimă în raliu

spre plaja pe care adorm bancuri de peşti

vrei să deschizi portiera să creezi un vârtej

să verifici centura de siguranţă alegând primul obiect

ce îţi poate expulza sângele într-o pânză pregătită cu ulei fierbinte

avem nevoie de un dram de credinţă să tăiem cercul în patru

fără să tremurăm de spaima neaflării centrului

acolo unde bănuim că pulsează după semnele vremii

oamenii se leapădă atât de uşor de tine

încât îi admiri pentru curajul de a ţi-o lua înainte

fiindcă ştii că de aici nu mai poţi înainta

nici pe burtă nici târât de lumină peste graniţele bine păzite

e cu toate acestea un loc sigur

pentru că mângâierea şterge literele strâmbe de pe corp

şi lemnul de foc se vindecă prin tăiere