sâmbătă, 5 decembrie 2009

Cuvinte care dor


Astazi am avut un schimb de replici destul de dur cu mama mea, ca tot timpul de altfel, doar ca sunt anumite zile in care se cam umple paharul.
Astazi am realizat ca acolo unde lovesc cuvintele se naste o mare de durere si de singuratate, iar marea asta se vindeca tot prin cuvinte. Dar atat de greu apare aceasta vindecare si din pacate nu tine mult timp.
Intotdeauna mi-am dorit sa am o alta familie, nu imi vine sa cred cat de diferita pot fi de mama mea.
Zilele trecute ma gandeam sa fac o lista cu punctele pe care le am in comun cu ea, dar nu as fi gasit mai mult de 3-4 asa ca am renuntat.
Ma duc sa fac o plimbare pe afara, prin jurul blocului poate ma mai linistesc...
Frigul imi va ingheta trairile pentru moment!

6 comentarii:

BlackCat spunea...

Imi aduc aminte de "discutiile" pe care le aveam cu mama mea cand stateam cu ea. Multe mi se par copilarii acum(cu toate ca au durut destul de mult) si oarecum regret acele momente. Le regret in sensul ca am facut-o sa sufere pe ea, nu neaparat ca in timpul "discutiilor" cineva avea mai multa dreptate decat cealalta. Acum am iarasi diverse "confruntari" cu ea cu toate ca stiu care este chestioara care sta la baza neintelegerilor dar pe care inca nu o pot rezolva si nu o voi putea niciodata. Problema mea e lipsa de comunicare eficienta. A ta care e?

M.Cristina spunea...

Sunt mai multe probleme... In primul rand conceptiile ei... Apoi mai este si problema ca trebuie sa fac cum spune ea, sa nu ies din cuvantul ei daca pot sa stau in camera mea si sa nu ii spun nimic e perfect. Majoritatea certurilor pornesc si de la bani. De la cerintele mele pe care nu le consider absurde, mi se par perfect normale.
Sunt intr-adevar zile in care ne ignoram una pe alta si nu comunicam deloc!
Abia astept sa ajung la facultate... doar astfel ma voi elibera de aceste probleme!

BlackCat spunea...

Si eu spuneam ca in momentul in care voi fi la facultate voi scapa de mama si toate alea. Dar nu a fost asa. Intotdeauna voi fi fetita ei indiferent ca am plecat de acasa, ca m-am maritat si am viata mea acum. Iar problemele trebuiesc rezolvate, nu lasate la voia uitatii.
In alta ordine de idei, parintii intotdeauna vor avea conceptii total diferite fata de ale noastre. De aia sunt parinti. Ma uit la fetele mai mici cu 3-4 ani decat mine si vad diferente uriase de conceptii. Dar intre mine si mama... e ceva normal. Sor'mea m-a invatat sa spun ca mama si sa fac ca mine si lucrurile serezolva/atenueaza in timp. Partea cu banii... stiu cum e sa ceri si sa nu primesti, chiar si pt chestioare mai mici si oarecum importante (cum ar fi un deodorant). Am fost amenintata dupa unele... probleme ca nu mai primesc niciun ban de la ea decat cat sa am o paine pe zi sa mananc si nimic mai mult (asta cand stateam la camin la facultate). A cedat la un moment dat pt ca ma iubeste. Si ca imi este mama. Daca se poate se poate. Daca nu... Eu mi-am luat un job dupa faza de mai sus si mi-a prins foarte bine. Nu pt bani ci mai mult pt lumea pe care am descoperit-o.
Nu ii iau apararea mamei tale. Chiar deloc. Doar ma vad oarecum in povestea ta si am vrut sa-ti impartasesc gandurile mele. Nu-ti spun acum sa ii dai un pic mai multa dreptate mamei tale sau sa iti iei un job, as vrea sa te gandesti bine si sa faci pana la urma ce crezi tu ca iti face bine tie. Mult succes!

M.Cristina spunea...

Cunosc prietene care se inteleg perfect cu parintii. De ce oare unii parinti pot fi moderni si altii isi mentin ideile lor comuniste? Nu cred ca as avea timp de un job, pentru ca in timpul liber sunt destul de ocupata cu fel de fel de activitati. Poate m-as gandi la un job peste vreo 2 ani dar nu acum...
Atata timp cat am nevoie de un lucru si este neaparata nevoie de el, deci nu este doar un moft nu inteleg refuzul ei de a mi-l lua. Inteleg o amanare sa zicem de o saptamana, doua, trei... Mi se pare ca a cam uitat ca are un copil, se gandeste doar la ea si atat!
Poate timpul le va rezolva pe toate! Am speranta...

BlackCat spunea...

Mai tarziu, cand ai sa fii mama poate vei intelege. Sper si eu sa inteleg anumite chestii.
Pe de o parte, vrei ca mama ta sa fie mai moderna, mai cam pe aceeasi lungime de unda ca tine (ca ai crescut si ca lucrurile nu mai stau la fel ca la 3 ani cand iti spunea ca e caca un lucru doar ca sa iti distraga atentia), pe de alta parte vrei sa aiba grija de tine ca atunci.
Fa o lista cu lucrile pe care vrei sa le schimbi in relatia ta cu mama, cu problemele care trebuie rezolvate intre voi, cu argumente, cu idei, cu toate cele pe care le crezi ca ar trebui sa le vorbesti cu ea. Stati la masa intr-o zi, doar voi doua si discutati deschis. Fara tipete, fara reprosuri, fara ascunzisuri. Si eu intentionez sa fac acelasi lucru cu mama mea, acum de Craciun cand o voi vizita.
Si felicitari pentru speranta pe care o ai! E foarte importanta!

M.Cristina spunea...

E tare greu sa o apuc la masa. Nu mancam impreuna niciodata!