Fragmente in proza sufletului~7. Atingand vesnicia cu palmele

Alaturi de Constantin, tanara a strabatut plaja. Se simtea in siguranta. Prezenta sa ii dadea aripi sa atinga cerul, se simtea o alta persoana, una mai protejata, mai deschisa. Avea o parte din personalitatea ei, din tristetea ei, din valtoarea vietii.
Plimbarea lor spre nicaieri s-a terminat spre miezul noptii. Tanarul o conduse spre casa. In tot acest timp au avut indeajuns timp sa afle cat mai multe unul despre celalalt. Se regaseau unul in celalalt...
Ajunsa in pragul casei, barbatul o prinse de mana. Din acest simplu gest, Amza a simtit o puternica energie, o strafulgerare, un fior.
- Multumesc pentru ca mi-ai oferit aceasta dupa-amiaza in compania ta! ii spuse Constantin cu o voce joasa Amzei.
- Eu trebuie sa-ti multumesc pentru ca m-ai ascultat si mi-ai fost aproape in aceasta zi... spuse emotionata Amza.
- Ne intalnim si maine?
- Mi-ar face o deosebita placere, raspunse tanara incantata de propunere.
- Atunci, abia astept sa ne regasim!
- Ramas bun!
- Noapte buna!!!
Tanara a inchis usa. S-a asezat in pat, intinzandu-se. Astazi am cunoscut omul ce l-am cautat o viata, sufletul ce l-am stigat in departari in cele mai disperate momente. Sa fie iar o greseala? Sa fie o sansa ce o primesc de la viata?
Nu stiu... Acum simt ca pot atinge vesnicia cu palmele.
Trecu de miezul noptii, iar Amza inchise ochii, cuprinsa de racoarea noptii si de asternutul simtamintelor sale.