Anii dulci ai adolescentei...

Ne lasam adesea imbatati de iluzia puterii. Si ne place, refuzand sa acceptam ca e doar o iluzie. Pentru ca dorim sa facem arta, sa ne irosim in van pentru a simti ca traim, sa ne dezintegram in fiinta pentru a ne-o confirma. Ne dorim a fi artisti, care traiesc mereu efemer si cu pletele fluturande in vant, privind distrati la cei ce inca nu au reusit sa inchida ochii si sa vada dincolo de lumea care le-a fost impusa.
Ne-am constientizat dualitatea si acum invatam sa o exploatam. Si suntem mereu ca niste copii ce isi primesc prima jucarie, intorcand-o pe toate partile si verificand orice detaliu. Ne place sa studiem, atat timp cat nu o facem pe noi. Ne place sa si traim, atat timp ca ne doare de fiecare data si avem certitudinea caderilor.
Alergam si ne impiedicam, cadem si ne ranim, dar ramanem mereu cu zambetul pe buze. Suntem plutitori, neintelegatori, visatori, pierduti, irationali.
Suntem noi, cei visatori, mergand saltat, impletiti unul in altul pe strada. Suntem noi, cei care au curajul sa darame o lume fara a fi cunoscut-o, cei care au renegat realitatea inainte de a o cunoaste. Suntem noi, cei care privesc cu aroganta la realitatea ta intemeiata pe experiente mediocre si intrazneste sa o clatine din temelii cu idei despre experiente si viata.