Nostalgie

Stateam in banca goala, dintr-o clasa goala. Goale si totusi pline. Pline de amintirile generatiilor trecute, pline de parfumul tineretii din acest an, pline de spiritul meu visator, dar goale. Cand am intrat, in sala domnea un aer strengaresc de liceeni abia pasind, spre viata.
Fiecare coltisor gazduia sute de povesti adolescentine, bazate pe exaltari sufletesti de moment, uitate in timp, aruncate in neant; dar fantasma timpului trecut a ramas, si va ramane mereu. Coridoarele... Lungi poteci impletite cu destine fragede, poame ale vietii inca necoapte. Inaintam, agale, spre un orizont invaluit in litere si cifre. Fermecatoare puritatea acestor vremuri, sa nu o irosim, pentru a regreta apoi. Sa o traim pur si simplu, bucurandu-ne de fiecare secunda trecuta, simbol al timpului ce insista sa ne aduca in pragul maturitatii, nerabdator sa ceara ajutorul unei adieri sa ne treaca dincolo: acolo unde framantarile sunt palpabile, unde visele dispar o data cu ivirea zorilor, unde viata o ai in maini la propriu, unde cale de intoarcere nu exista...