joi, 10 septembrie 2009

Salcii de Beatrice Grindei

Precum sălciile, ne-nfigem rădăcina
Într-a malurilor nimicnicie,
Din care ne culegem
Fără să mai plecăm nicăieri.

Ce suntem sălcii, frunzele ne curg
În ape lăcrimânde de iluzii,
Lacome să-nnece rămasele fărâme de frumos
Dintr-o alergare fără rost.

Sălcii ce suntem, ne plângem crengile
Pe lacul durerii; nevrând nici unul să murim,
Trăim toţi, nu pentru ce putem avea,
Ci pentru ce ni se refuză.

Sălcii ce suntem…




*o poezie ce m-a impresionat!

2 comentarii:

Rappa_ru' spunea...

Foarte frumoasa poezie:)...scuze ca nu am mai trecut pe la tine de o perioada, dar timpul imi da batai de cap:D...cert e ca daca o sa treaca o perioada, voi recupera;))...am, vazut schimbarea template-ului tau si mi se pare foarte frumos:)...succes in continuare:)

M.Cristina spunea...

@Rapp: Multumesc, timpul e si in defavoarea mea, am lucrat destul de mult in ultimul timp si pana la sfarsitul lui septembrie, ma mai asteapta destule lucruri de facut. Asa imi trebuie daca ma implic in zeci de lucruri in acelasi timp. Astazi nici nu mai stiam in ce zi suntem, saptamana trecuta am plecat cu orarul din ziua precedenta. Nu ma tin minte daca am mancat ceva intr-o zi aglomerata... Si fel de fel de lucruri ciudate... Abia astept sa ma achit de toate obligatiile, si sunt constienta ca dupa ce le termin vor veni alte provocari... De doua zile ma doare maseaua, am descoperit ca cel mai bun remediu este munca. Am neglijat blogul... dar promit ca imediat ce ma voi mai elibera, voi scrie articole frumoase.