Cand te intrebi cine esti...

Stiu ca am o identitate si o varsta, dar adesea ma intreb cine sunt cu adevarat si care este rolul meu în viata pe care o duc... Cand fac o introspectie sau privesc retrospectiv ma intreb adesea cum am ajuns sa fiu, comparativ cu ce am fost în anii anteriori starii acesteia de confuzie şi neliniste. Ma vad schimbata, pretentiile mi-au crescut indiferent de context, dar idealurile mi-au rămas aceleasi. Ma regasesc totusi atunci cand scriu si paginile sunt victimele lamentarilor mele; in rest sunt propria mea straina, caci nu ma recunosc la cat am devenit de apatica în ultima vreme indiferent de circumstante. Traiesc timpuri paralele şi diferite, ma suspend intr-un timp al cautarilor si un timp în care sunt cu ai mei (parinti, prieteni, amici) şi trebuie sa fiu eu fara sa vreau, fara sa stiu... Sunt o colectie de afinitati, sunt suma celor pe care ii admir; raman mereu fascinata şi profund impresionata despre oamenii care mi-au marginit orizontul la un moment dat. O zi ca un mare semn de intrebare în care se risipesc intrebari cum ar fi fost dacă toate s-ar fi petrecut altfel şi într-un alt timp. Nu e o zi pesimista, ci o zi de neregasire a propriei fiinte, un timp al cautarii eului interior, o vreme de ragaz pentru suflet si o stare de cugetare profunda. Vreau un loc undeva, sa fie al meu, sa fie existenta mea în toate formele ei posibile. Si daca acest mare sentiment ciudat mi s-ar sparge în mii de alte sentimente marunte, acum as scrie povesti despre oameni perfecti, as fredona muzica sferelor in note personale desigur si cate n-as mai face daca acum nu m-as mai intreba cine sunt!