Nu am inteles niciodata si cred ca este peste puterile mele sa inteleg dorinta oamenilor pentru a cere si a da explicatii. De fapt exagerez! Pana la un punct inteleg ca e necesar sa te justifici, sa explici de ce ai actionat intr-un anume fel dar eu, in postarea asta, ma voi referi strict la aceia care, desi se jura ca nu mai au nicio pretentie de la un om, ca nu vor sa mai aiba de-a face cu el, ii cer explicatii, dupa explicatii, multe dintre ele pentru actiuni din trecut care oricum nu mai au nicio relevanta. Noua ne place sa ne complicam existenta, ne place sa suferim, sa dezgropam trecutul cand totul in viata e atat de simplu. Ne place sa ne facem reprosuri sa punem o mie de intrebari unor oameni care, in fond, nu ne sunt datori cu nimic. Nu inteleg de ce trebuie sa ma justific ca am facut exact ceea ce am simtit? E clar ca ceea ce fac eu nu are cum sa multumeasca pe toata lumea dar nu inteleg de ce trebuie sa fiu condamnata ca m-am gandit prima data la mine. Urasc sa mi se ceara explicatii, sa fiu pusa la zid, urasc sa fiu acuzata pentru ca m-am comportat asa cum este normal intr-o tara libera. Stiu ca nu este tocmai frumos sa o spun asa dar cred ca instincul asta de a cauta vinovati si explicatii pentru orice este o dovada de frustrare sau ascunde, de fapt, sentimente pe care cel care recurge la astfel de tertipuri vrea sa le renege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu