O mare dragoste trebuie sa fi creat lumea aceasta in care ne invartim existentele, mai mult sau mai putin constiente.
Cu putina atentie, gasim imprejur tot ce ne trebuie ca sa intelegem, si raspunsuri pentru toate intrebarile care ne mistuie.
Adevarul e atat de simplu ca ne e aproape imposibil sa-l recunoastem.
Ne asteptam la realitati complicate, monstruos de codate si obscure, ne infricosam de soarta ca de un balaur negru si rau, rostim lanturi de rugaciuni pe care nici noi nu le mai auzim.
Si intreband incontinuu, ca o placa stricata: “De ce?”…
Lovim in stanga si in dreapta, furiosi ca nu suntem serviti cu promptitudine. Raspunsurile intarzie, racindu-se.
Inventam cuvinte urate, si bate multifunctionale, usturatoare, pentru cei ce nu ne inteleg limba.
Apoi se pune ploaia, ultima noastra sansa de a mai afla ceva.
Si-n fiecare intrebare picura, rabdator, pereche, raspunsul de veacuri si cu sete asteptat
3 comentarii:
Ca de obicei, ai reusit sa transformi o idee simpla, in ceva artistic si frumos:)...felicitari Cristina:)
felicitari pentru tema, este foarte frumoasa.
@Rapp: Multumesc...
@Alexxutzu: Si eu m-am indragostit de aceasta tema...
Trimiteți un comentariu