De la Proust, Baudelaire şi D.H. Lawrence până la Jack Kerouac, marii scriitori ai lumii şi-au idolatrizat mamele şi nu de puţine ori şi-au legat nu doar viaţa, ci şi literatura de prezenţa lor.
I-au împins să scrie sau doar le-au bântuit textele, i-au însoţit la tot pasul sau i-au dezamăgit, le-au schimbat, şi nu doar le-au dat, viaţa: mamele scriitorilor s-au insinuat, fie că fiii au recunoscut-o deschis sau nu, printre rândurile din care bărbaţii au făcut literatură.
Cel mai mare necaz care l-ar fi putut lovi vreodată pe Proust ar fi fost să nu-şi fi cunoscut mama şi bunica. Confesiunea, consemnată în faimosul chestionar care a ajuns să-i poarte numele, e doar una dintre nenumăratele probe ale ataşamentului scriitorului pentru Jeanne Clémence Weil, mama pe care a ascultat-o şi a adorat-o până la sfârşitul vieţii.
Fiica unui evreu cultivat şi înstărit, Clémence Weil şi-a învăţat fiul să guste din bucuriile fine pe care le pot aduce cărţile şi tot ea l-a îndemnat să traducă eseurile lui John Ruskin, un autor care fiului i-a modificat fundamental sensibilitatea. Când Jeanne Clémence a murit în 1905, Proust a fost devastat, dar i-a recuperat portretul sub nenumăratele straturi ale unicului “În căutarea timpului pierdut”.
Charles Baudelaire şi-a iubit mama, pe Caroline Dufays, cu atâta ardoare încât, în momentul în care aceasta s-a recăsătorit, la un an după moartea tatălui, cu Jacques Aupick, un şef de batalion, copilul de numai şapte ani a aruncat pe geam cheia camerei nupţiale. N-a fost decât primul gest de frondă dintr-o lungă şarjă ţintită către tatăl vitreg: la 18 ani e exmatriculat de la Collège Royal, ratează examenul de bacalaureat, în schimb se întovărăşeşte cu Nerval, cu prostituata Sarah “Louchette” şi scrie poezii. Scandalizat, tatăl vitreg îl îmbarcă pe un vapor cu destinaţia Calcutta, dar Baudelaire ajunge la Bordeaux, şi de aici pe insula Saint-Loiuse, unde aranjează un adăpost pentru nou formatul club al consumatorilor de haşiş.
Alt narcoman notoriu, Guy de Maupassant, a fost, la rândul lui, eternul copil al unei mame care aproape că l-a făcut scriitor. Ea a fost cea care l-a familiarizat cu piesele lui Shakespeare şi cu marea literatură, fiind ea însăşi o fină cunoscătoare a bucuriilor lecturii şi prietenă de suflet a lui Flaubert. Prin ea ajunge fiul discipolul marelui Flaubert, şi de aici în centrul vieţii literare din Paris, înconjurat de consacraţii vremii, care-i prevăd, în unanimitate, o traiectorie formidabilă.
Poate cea mai acută formă de dependenţă maternă stă ascunsă în povestea de viaţă a lui J.M. Barrie, cel care i-a inventat pe nemuritorii Peter Pan şi Captain Hook. Povestea lui ar putea fi povestea unui băieţel care, asemeni lui Peter Pan, a refuzat, la propriu, să crească. Era un personaj pirpiriu, agitat şi extrem de prezent şi activ în lumea literară londoneză, dar care nu a uitat niciodată de vremurile când mama îi spunea poveşti cu fiinţe magice din ţinuturile Scoţiei. Mary Ogilvy era numele celei care i-a deschis o sete niciodată ostoită de poveşti şi care l-a făcut să se descopere pe sine ca povestitor. După ce mama a murit, Barrie i-a scris o biografie aproape idolatră, în care se citesc însă şi chinurile copilului care s-a zbătut cât a putut să-i câştige iubirea, după ce moartea fratelui său o lăsase împietrită. Poveştile scoţiene pe care i le depăna mama l-au făcut mai târziu pe Barrie să se pună serios pe treabă şi să le transforme în volume originale de proză: ‘’Auld Licht Idylls’’ (1888), o colecţie de schiţe despre Scoţia rurală şi două romane, ‘’A Window in Thrums’’ (1890) şi ‘’The Little Minister’’ (1891). E.M. Forster a fost un alt copil rămas legat de cea care i-a dat viaţă: după ce a terminat facultatea a plecat cu mama într-un voiaj prin Europa şi timp de 20 de ani, din 1925 până ce aceasta s-a stins din viaţă, au locuit împreună.
Până şi rebelul Jack Kerouac, pe care nici unul dintre cei care au citit “Pe drum” nu şi l-ar fi închipuit legat de fustele mamei, a fost, de fapt, un copil care s-a întors mereu spăşit acasă. O fotografie de Ann Charters îl surprinde, spre şocul fanilor, alături de mamă şi de pisică, căzut pe gânduri şi potolit ca un copil mare. Adolescent care a refuzat mereu să crească, Kerouac a locuit cu ea şi cu Stella, cea de a treia soţie, în casa din Lowell, Massachusetts, oraşul natal, unde a şi murit, terminat de ciroză, la 49 de ani.
Una dintre cele mai răscolitoare declaraţii de iubire filială e întregul roman autobiografic al lui Amos Oz, “Poveste despre dragoste şi întuneric”, o lungă confesiune despre un trecut al cărui mister de nepătruns rămâne sinuciderea mamei. Urmează revolta faţă de tată, ruptura de învăţăturile şi aşteptările acestuia, viaţa în kibbutz şi schimbarea numelui în Amos Oz.
Metamorfoza pe care a izbutit-o Lawrence în romanul “Fii şi îndrăgostiţi”, pusă în lumină de atâtea poveşti de viaţă, dragoste sau dependenţă filială, noi şi preţioase chei de acces. Marii autori, pe care scrisul - fie el literatură sau biografie - îi dezvăluie ca veşnici copii, se arată, din astfel de crâmpeie de poveşti, cu mult mai vulnerabili, mai fragili şi cu siguranţă cu mult mai calzi decât îi recomandă istoriile literare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu