M-am reintors sa sterg panzele de paianjen asternute peste gandurile mele, atunci cand ele zburdau vesele intr-o parte si-n alta.
M-am reintors sa scriu, doar pentru ca dimineata, prin nebunia orasului, cu claxoane,strigate, nebunii, am auzit, energica intr-un copac, o ciocanitoare... Si m-am trezit brusc in realitatea primaverii care ne inconjoara, si care a venit peste noi, chiar daca noi nu mai avem timp sau energie sa remarcam lucrul asta.
Si era asa de frumos altadata... Veneam fericita acasa cu ghiozdanul plin de martisoare de la scoala...
Avem un loc unde mergeam in fiecare an, la capatul orasului, care imi parea asa departe atunci. Era liniste si pustiu, se mai auzeau in departare cateva masini trecand pe strada...
Trec rar pe acolo, si de fiecare data ma loveste in suflet sentimentul asta de fatalism si necazul ca n-o sa se mai intample niciodata. Am incercat sa vanez un alt colt de oras, al noului oras care ma gazduieste, dar nimic nu mai e la fel. E urat, trist si rece, si atat de putin ospitalier...
A venit primavara, o alta primavara, niciodata aceeasi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu