Granita dintre lumi

Exista doua lumi. Una in care traim o clipa si una in care vom trai etern. O lume care ne leaga cu lanturi de pamant si in care trebuie sa ne supunem neputintei noastre si una in care ne inaltam fara oprire catre ceea ce ne dorim.
O lume in care vrem sa traim singuri, dar simtindu-ne incompleti, ne agatam cu bratele noastre slabe ce tot ce ne inconjoara, de ajutorul celor mai puternici, de cei ce ne pot iubi, de cei ne pot vindeca de spaima de a deveni un nimic, dependenti de pamantul cenusiu pe care calcam, si o lume in care sintem completi, contopiti cu universul, unde sintem unul si tot in acelasi timp, in care nu exista frig sau cald sau sete sau foame sau... brate.
O lume este lumea in care traim si alta este lumea de dincolo. Toti venim din aceeasi lume... si tot acolo ne intoarcem (intr-un fel sau in altul).
Iubim lumea in care traim, pentru ca nu putem vedea lumea spiritelor. Ne place gustul fructelor, sa calcam pe covoare pufoase si ne invelim cu o plapuma cand ne este frig. Dar suntem incompleti, deoarece lagatura noastra cu universul s-a rupt cand am trecut granita spre lumea asta.
Cautam oameni ca noi, care sa ne completeze. Traim in jurul lor, invatam de la cei din jur sau din propriile noastre greseli, incercand astfel sa ne completam pe noi insine si, cand intalnim oameni ce par mai slabi ca noi, tindem sa ii indepartam sau sa-i distrugem fiindca nu-i intelegem, nu ne pot oferi nimic.
Suntem inchisi intr-o cusca. Cusca noastra este un trup hidos, de care nu suntem niciodata multumiti si-l acoperim cu haine. Cu timpul constatam ca acest corp nu este bun. Nu putem atinge norii cu mainile - sunt prea scurte, nu putem explora adancul marilor - plamani nostri au nevoie de aer, si suntem legati de nevoi fiziologice- foamea, setea si frigul; suntem incapabili sa sarim pana la Luna, iar ca sa trecem un rau ne trebuie o barca...
Devenim prieteni cu fiintele ce ne inconjoara, ne legam de ele cu amintiri care ne hranesc spititul si nu ne dam seama cand devenim dependenti de existenta lor. Si ei sunt la fel ca noi, iar ceea ce ni se intampla noua li se intampla si lor, intr-o mai mica sau mai mare masura. Ne completam sufletul cu sufletele din jurul nostru, astfel nu mai simtim asa de puternic cat de slabi suntem.
Dar copul nostru este slab si niciodata nu seamana cu al celui de langa noi. Corpul nostru e mai lung al lor a mai scund; corpul nostru e subtire, al lor e gros. Iar corpul lor traieste diferit de al nostru.

Ei sunt nascuti inainte noastra... ei se duc inaintea noastra.
Ei sunt mai tineri ca noi... noi ne ducem inaintea lor.
Ei sunt la fel ca noi... si totusi unii pleaca inaintea noastra, iar pe altii ii lasam in urma.

Cei ce raman in urma plang. Acel "ceva" cu care isi completasera sufletul s-a desprins, lasandu-i ciuntiti si mai ologi ca inainte, deoarece se obisnuisera sa-l stie acolo, mereu la-ndemana. In "mica" lor minte, cei ce nu mai pot fi vazuti nu mai sunt langa ei. Ei nu inteleg ca universul ii inconjoara si deci si acel ceva ii va inconjura si el. Gandul ca nu-i vor mai putea vorbi ii sperie si uita ceea ce conteaza cu adevarat... ca el a fost si va ramane o parte din ei.
Cei ce pleaca nu sunt tristi. Ei se inderapta spre o lume unde vor fi completi. Unde nu vor mai simti durere, frig, foame sau neputinta. Limitele vor disparea si totul va fi posibil. Ei vor fi completi si vor continua sa ne urmareasca atata timp cat ne vom gandi la ei. In sufletul lor va ramane bucatica din sufletul nostru si vor fi fericiti...
Vor fi fericiti si vor rade de prostia noastra. Doar cand ii vom uita ei se vor intrista, caci mica particica ce le-am lasat-o va disparea.Si se vor simti mai pustii ca noi...

Sa nu-i uitam pe cei ce au trecut granita dintre lumi! Amin!