“Precum iubeşti cărţile pe care era să plângi, sonatele ce ţi-au tăiat suflarea, parfumurile ce-ţi şoptesc de renunţare, femeile rătăcite între corp şi suflet - aşa cu mările: te-ndrăgosteşti de cele ce unduiesc înecul.
N-am căutat în Mediterana poezie, nici violenţe, nici vârtejuri cumplite de valuri. Acestor chemări aflat-am răspuns pe stîncile Bretaniei. Dar cum aş uita o mare în care mi-am lăsat gândurile?
Într-o memorie mai scurtă decât presimţirea de veşnicie a efemerei, aş păstra încă icoana şi recunoştinţa albastrului inuman al mării decadente. Pe malurile ei s-au prăbuşit împărăţii - şi câte tronuri ale sufletului…
Când aerul şi-a suspendat neliniştea şi nemărmurirea meridiană a netezit valurile într-un luciu abstract, atunci ştiu ce e Mediterana: realul pur. Lumea fără cuprins: baza efectivă a irealităţii. Doar spuma - actualitate a nimicului - continuă ca o străduinţă spre fiinţă…
Nici unul n-avem putinţe mai mari decît să plecăm în larg. Fără dor de ancorare. Rostul nestatorniciei nu-i oare a epuiza marea? Nici un val să nu supravieţuiască odiseei inimii. Un Ulise - cu toate cărţile. O sete de larg plecată din vrafuri, o rătăcire erudită. A şti toate valurile…”
*Mi-au placut tare mult aceste randuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu