Despre greseli…

Greselile pot fi mici sau mari.Se mai pot imparti in categoriile de iertat si de neiertat, dar acestea sunt categorii personalizate, si difera in functie de standardele fiecarei persoane. Observ insa o singura asemanare, aceea ca orice om ce se hotaraste sa iti incadreze greseala la “de iertat”, iti precizeaza cu certitudine ca altul in locul sau te-ar fi catalogat ca “de neiertat”, insa nici unul care decide sa nu te ierte , nu precizeaza ca altcineva poate te-ar ierta. Ciudat…deci drept urmare, mai toate greselile sunt de neiertat…
Acum ajungem la cea mai trista parte. Ce faci cand gresesti si nimeni nu te iarta? Mari filozofi au admis ca “a gresi e omeneste”, dar nici unul din acesti oameni destepti, nu a precizat ce trebuie facut dupa ce o comiti”omeneste”. Gresesti fata de un om si toti ceilalti oameni din jurul tau, carora le erai aproape inainte de greseala, decid sa nu te ierte.
Incerci sa repari greseala, dar incercarea e in zadar, caci un lucru odata facut, facut ramane. Nu e ca si cand ai vopsi nuanta gresita un pererte si apoi dai alt strat cu cea potrivita, si totul e bine .In cazul de fata, nicio vopsea nu iti schimba nuanta obtinuta in urma greselii.
Ramai singur, reflectezi, realizezi a mia oara ca da, chiar ai gresit, regreti, suferi, le simti lipsa tuturor, apoi te razvratesti intrebandu-te cum toate cele bune facute, adunate, sunt umbrite de un singur gest? Apoi liniste…te ierti pe tine, dar nu-i ierti pe ei, pe cei ce te-au dezamagit, pe cei de la acre asteptai indurare, in timp ce ei abia asteptau sa gresesti.

O vei lua de la capat intr-un final, vei cunoaste oameni noi, vei avea grija sa nu mai gresesti, dar totul va fi altfel de data asta. Gustul amar al ultimelor prietenii spulberate cu vorbe mari si probleme de etica, gustul superioritatii altora in fata slabiciunii tale de momente, gustul ramane,si in fiecare nou potential prieten, privesti cu teama si mutra ultimului dusman.

Gresind cunosti oamenii mai bine... si totusi e atat de gresit sa gresesti!!!