Cuvinte

Ne nastem in cuvinte,iar odata nascuti ne chinuim sa le invatam, sa le rostim, mai apoi sa le mestesugim frumos ca in final sa le intelegem puterea si sa le folosim...

Nu stiu de ce uneori unele cuvinte ne duc pe culmi de fericire iar altele in adincuri reci,uneori vorbesc tare ca sa ma aud, sa-mi aud gindurile bramburite si prafuite si sa ma speriu atunci cind ele rasuna in eter ca si cum ar prinde o altfel de viata,uneori vreau pur si simplu sa le inabus, sa le ascund, sa le reduc la tacere pentru ca simt ca sunt goale, prea sarace ca sa redea ceva din ceea ce simt,uneori simt ca trebuie sa le impartasesc sa le comunic, sa ma fac inteleasa sa incetez in a mai asculta, doar minata de dorinta de a ma trasmite celuilalt,uneori doar citesc cuvintele in ochi...

Cuvintele sunt atit de universale, ca si sentimentele.Toate acele cintece, toate acele filme, toate acele carti ....nu asta ne arata??? Cu toate ca simtim personal si ca unele cuvinte rezoneaza in mintea noastra ca si cand noi le-am fi spus.... nu sunt cuvintele nostre nu noi le-am rostit mai intii.

Ce cuvinte poti sa spui unui suflet trist? Ce cuvinte poti sa spui atunci cind iti moare cineva? Ce spui atunci cind nu vrei sa spui nimic? Oare cum sunt cuvintele mele?

Si acum o poezie ce imi place tare mult...

"Imi invatam cuvintele sa iubeasca
Le aratam inima
Si nu ma lasam pina cind silabele lor
Nu incepeau sa bata.

Le aratam arborii
Si pe cele cara nu vroiau sa fosneasca
Le spinzuram fara mila,de ramuri.

Pina la urma, cuvintele
Au trebuit sa semene cu mine
Si cu lumea.

Apoi
M-am luat pe mine insumi,
M-am sprijinit de cele doua maluri
Ale fluviului,
Ca sa le-arat un pod,
Intre cornul taurului si iarba,
Intre stelele negre ale luminii si pamint,
Intre timpla femeii si timpla barbatului,
Lasind cuvintele sa circule peste mine,
Ca niste automobile de curse, ca niste trenuri electrice,
Numai s-ajunga mai iute la destinatie,
Numai ca sa le-nvat cum se transporta lumea,
De la ea insasi,
La ea insasi."(Ars poetica-Nichita Stanescu)