Aroma cafelei

Aroma cafelei proaspat prajite, o cescuta alba intr-o farfurioara si un abur aromat ... putin caimac si niste momente calde, dulci, de neuitat.

Acum sa aflam si cate ceva despre comercializarea cafelei:

Pentru cunoscatori, perioada cuprinsa intre mijlocul secolului XIX si ultima decada a secolului XX este cunsocuta ca "Epoca Intunecata" a cafelei. De-a lungul acestei perioade, cafeaua si-a pierdut farmecul muzical specific Orientului Mijlociu, devenind comerciala si banala.
Atunci cand a fost introdusa pentru prima oara in Marea Britanie in secolul 17 cafeaua era o bautura apreciata de toate clasele sociale. In timp ce oamenii bogati savurau aceasta bautura intr-o atmosfera aproape ceremoniala in cluburi, cei saraci priveau cafeaua ca pe un nutrient esential, o bautura calda care inlocuia o masa calda, sau ca pe un inhibitor al senzatiei de foame. A fost doar o chestiune de timp pana ce, odata cu evolutia tehnologiei, companiile mari au inceput sa profite de pe urma nevoii de cafea a oamenilor.

Cafeaua era prajita in casa sau in saloanele de cafea (cafenele). O practica importata din Orientul Mijlociu a fost aceea de a praji boabele verzi intr-o tigaie de fier asezata deasupra unui foc pana ce acestea deveneau maronii. Unele cafenele utilizau o metoda mai sofisticata, ce consta in prajirea boabelor in interiorul unui vas cilindric agatat deasupra focului, vas ce era prevazut cu o manivela ce permitea amestecarea boabelor in interior. Ambele metode permiteau prajirea unor mici cantitati de cafea, cateva kilograme cel mult, de unde se intelege ca acea cafea prajita astfel era intotdeauna proaspata.
Totusi, odata inceputa revolutia industriala si cu mecanizarea majoritatii sectoarelor de productie, tehnologia de prajire a cafelei s-a imbunatatit rapid. Au fost create unitati comerciale de prelucrare a cafelei ce permiteau prajirea unor cantitati mai mari de boabe. Astfel a fost posibil ca un numar redus de oameni sa intampine nevoia de cafea a tuturor maselor.
Cafeaua a fost pentru prima data comercializata la scara mare in Statele Unite. In 1865, John Arbuckle a scos pe piata primele pachete de cafea prajita si macinata. Marca lui, "Ariosa", s-a vandut pe o arie mai larga decat a oricarui alt producator de cafea. In loc sa se limiteze la o arie mica, din jurul fabricii lui de cafea, Arbuckle a reusit sa faca din cafeaua lui un brand regional. Curand si altii i-au urmat exemplul si, pana prin perioada Primului Razboi Mondial, s-au dezvoltat un numar destul de mare de fabrici prajitoare de cafea, printre care Folgers, Hill Brothers s Maxwell House. Aceste companii le-au oferit clientilor produse de calitate, pachete convenabile pentru prepararea acasa, dar toate acestea cu un pret: prospetimea. Puteau trece mai multe saptamani, sau chiar luni, pana ce produsul finit sa ajunga la clienti.
Una dintre metodele folosite pentru pastrarea prospetimii a fost acoperirea boabelor cu o substanta uleioasa sau gelatinoasa. Dupa prajire, peste boabe se turna un strat din aceste substante, strat ce forma o bariera rezistenta, protectoare in jurul boabelor. Aceste substante au fost patentate de catre Arbuckle in 1868, amestecul continand: un sfert apa, o uncie de muschi irlandez, jumatate de uncie de ihticol, o jumatate de uncie de gelatina, o uncie de zahar alb, si douazeci-si-patru de oua, la suta de livre de cafea.
Arbuckle a experimentat multe astfel de amestecuri de-a lungul anilor, decizandu-se in final asupra unui amestec pe baza de zahar. A devenit un utilizator de zahar atat de prolific incat a intrat el insusi in industria zaharului in loc sa le aduca profituri altora datorita marilor cantitati folosite.
De ce voiau totusi clientii sa cumpere aceasta cafea? Odata ce e macinata, cafeaua isi pierde aroma si trebuie, deci, consumata imediat (in cel mult 48 de ore). Dar aceea era vremea brandului, cand consecventa era mai importanta decat calitatea. Patronii fabricilor de prajire locale produceau adesea o cafea excelenta, dar ar putea la fel de bine sa produca o cafea de calitate slaba, care sa contina ocazional si corpuri straine sau boabe alterate. Clientii doreau sa poate avea incredere in ceea ce cumpara. Ei voiau ca ceasca lor de cafea sa aiba mereu acelasi gust tot timpul.
Primul brand de cafea care s-a impus in Marea Britanie a fost Kenco. In 1923, o cooperativa keniana de cultivatori de cafea a deschis un magazine de cafea (un butic de desfacere a cafelelor) in Sloan Square (Londra), cafenea numita Kenyan Coffee Company, pentru a distribui cafea de calitate superioara in toata Marea Britanie. Magazinul lor s-a dovedit a fi foarte popular si brandul lor (rebotezat Kenco in 1962) s-a raspandit rapid in tot regatul unit.
Avea sa urmeze o perioada grea pentru cafea. Cum producatorii regionali s-au transformat in producatori nationali si apoi internationali, eforturile pentru a obtine profituri s-au intensificat. De obicei cafeaua era produsa din boabe din arborii de cafea "arabica". Dar in 1850, francezii si portughezii au inceput sa cultive un alt tip de arbore de cafea, cunoscut sub numele de "robusta", pe coasta de vest a Africii, intre Gabon si Angola. Boabele de robusta erau (si inca sunt) mai ieftine decat cele de arabica deoarece sunt mai usor de cultivat si au o aroma inferioara. Producatorii de cafea care doreau sa reduca la minim costurile de productie au inceput sa amestece boabele de robusta cu cele de arabica in cantitati din ce in ce mai mari. De asemenea, au inceput sa reduca timpul de prajire, pentru a impiedica scaderea greutatii, impiedicand astfel cafeaua sa isi dezvolte aroma complexa.
Totusi, cea mai proasta perioada pentru cafea a inceput odata cu introducerea pe piata a cafelei instant (ness) - o bautura care avea un gust foarte putin asemanator cu cel al cafelei naturale. Desi prima cafea comerciala instant, numita "Red E Coffee", a fost inventata in 1909 de catre, George Constant Washington, un chimist englez stabilit in Guatemala, in general inventia acestei cafele este pus pe seama grupului Nestlé. In 1930, cei de la Nestlé au fost solicitati de catre Institution do Café (Institutul de cafea brazilian) pentru a-i ajuta pe acestia sa gaseasca solutii pentru surplusul de cafea. Cei de la Institution erau de parere ca un nou produs, solubil in apa, care isi pastra aroma, ar ajuta la stimularea vanzarilor de cafea din intreaga lume. Dupa 7 ani de cercetare si de teste frecvente, omul de stiinta Max Morgenthaler a reusit in final sa ajunga la rezultatele dorite si, pe 1 aprilie 1938, Nescafé a fost lansat, mai intai in Elvetia si mai apoi in Regatul Unit.

Unele persoane considera ca aparitia productiei de masa a televizoarelor a provocat un adevarat cataclism pentru cafeaua instant in Marea Britanie. Pauzele publicitare erau perioade prea mici de timp pentru a putea sa iti prepari o cafea, dar destul de lungi pentru prepararea unei cafele instant. Exista probabil o oarecare doza de adevar in aceasta afirmatie, avand in vedere faptul ca, prin anii '60, majoritatea producatorilor de ceai au inceput sa fabrice pliculete de ceai, inventate de Thomas Sullivan cu 50 de ani mai devreme (1904). Pliculetele de cafea erau considerate mai convenabile, mai simple si mai usor de utilizat decat frunzele de ceai traditionale, deci acest produs putea concura cu cafeaua instant.
Industria producatoare de cafea a remarcat repede asocierea intre pauzele publicitare si bautul de cafea si au inceput sa investeasca in reclamele televizate. Probabil cea mai celebra serie de reclame la cafea au fost produse de catre Nescafé Gold Blend. Difuzate pentru prima oara in 1987, aceste reclame se concentrau asupra atractiei sexuale in interiorul unui cuplu, fiind interpretate de catre Anthony Head si Sharon Maughan, ajungand sa reprezinte un mini-serial. Reclamele au captat atentia intregii populatii. Seria initiala de reclame publicitare a rulat timp de 10 ani, crescand vanzarile pentru Gold Blend cu 40% in primii cinci ani (au existat mai apoi alte doua seturi de reclame, fara succes). Profilul acestor reclame publicitare era adaptabil intr-o asemenea masura incat au aparut si ca articole de stiri in "News at Ten".
Avand in vedere ca industria cafelei se concentra mai mult asupra pretului decat asupra calitatii, nu e de mirare ca vanzarile au stagnat. Faptul de a bea cafea devenise de acum mai mult o necesitate de a consuma cofeina decat dorinta de a savura gustul, cafeaua fiind bauta mai degraba intr-o pauza de lucru, si nu pentru ca oamenii sa se bucure de aceasta bautura in timpul unei conversatii sau in timp ce citeau ziarul. Nu e de mirare ca generatiile mai tinere care s-au nascut intre 1970 si 1980 au renuntat la cafeaua neagra si tare pentru bauturile racoritoare dulci, asa cum sunt Coca Cola si Pepsi pentru a acumula necesarul de cofeina