Cum ajungem să ne dorim o grădină? De ce dacă strângem banii necesari pentru cumpă-
rarea unui mic teren la ţară, primul lucru este să amenajăm un gazon cu iarbă şi să plantăm câteva flori sau chiar câţiva pomi şi copaci? Cu câtă greutate am udat primele fire, când aduceam apa în găleţi, de la o pompă stradală aflată la vreo trei sute de metri depărtare! Apoi am plantat trandafiri, pomi şi viţă de vie. Câţi dintre noi nu facem la fel? Oare de ce? Dar, mai ţineţi minte acele mici parcele din spatele blocurilor, pe care oamenii le săpau, le cultivau cu tot felul de legume, amestecate cu flori de grădină?
Şi astăzi poţi vedea pensionari prin cartierele de blocuri mai vechi, care îngrijesc acei câţiva metri pătraţi de sub balcon, ca şi cum ar locui "la curte" pe un teren de o sută de ori mai mare.
Frumoasele grădini japoneze, care sunt armonizate în concordanţă cu filosofia Zen, sunt amenajate după următoarele şapte principii: asimetria (Fukinsei), simplitatea (Kanso), austeritatea (Koko), autenticitatea (Shizen), subtilitatea (Yugen), transcendenţa (Datsuzoku) şi liniştea (Seijaku). Noi după ce filosofie tânjim, rugând plantele să ne desluşească misterul vieţii? Cum arată grădinile voastre, plantele voastre, sau cele pe care vi le amintiţi de pe lângă casa bunicilor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu