Ascult zgomotul ventilatorului. Nu-mi spune nimic, nu-mi dă nici un sfat, nici nu se mai mişcă, stă înfipt în piciorul lui alb, şi priveşte direct spre mine. O roată continuă să se învârteşte captivă între câteva spiţe albe dispuse oblic de-a lungul unui cerc alb gigantic în lumea ventilatorului. Ascult zgomotul ventilatorului, şi asta mă calmează, asta mă consolează. Umbra de vânt aruncată spre mine ma infrigurează. Încearcă să pretindă că se năpusteşte în altă parte, la 19°, dar apogeul rotirii tot în obrazul meu loveşte. Nu luminează, nu încearcă să se odihnească, nici nu se plânge... se roteşte. Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu