Octavian Goga – poetul rămas în constiinta românilor ca „poet al pătimirii” – s-a născut la 1 aprilie 1881 la Răşinari, lângă Sibiu, în familia preotului Iosif Goga. Debutul său literar cu volumul „Poezii” (1905) a fost considerat un adevărat eveniment literar, iar tânărul poet de atunci a fost considerat „începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc“ si „un talent original inspirat numai de sufletul poporului“. În toate volumele sale, Goga a ilustrat ca nimeni altul sufletul acestui popor, cu suferinţele, durerile, dorurile, bucuriile şi aspiraţiile sale.
S-a stins din viaţă în ziua de 7 mai 1938 la vârsta de 57 de ani. Ne rămân ca o moştenire spirituală de excepţie versurile sale din care răzbate peste timp dragostea faţă de pământul şi neamul românesc.
Rugăciune
Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!
În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.
Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.
Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.
Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.
În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu