Acum o să vorbesc puţin despre microuniversuri. Termenul nu trebuie să te sperie, fiindcă nu o mă refer la cine ştie ce teorie ştiinţifică, sau la vreun formalism matematic multi-dimenisonal, ci la perspectivele pe care le au diverşi oameni când vine vorba despre lumea şi lucrurile care îi înconjoară. Un microunivers va reprezenta, în rândurile de mai jos, prisma sau ”pâlnia” virtuală, folosită de orice om pentru a privi, într-un mod clar delimitat şi de sine stabilit, către un întreg mult mai vast (al lumii înconjurătoare).
În general, am observat căteva reguli de limitare a realităţii care sunt folosite cu regularitate şi nonşalanţă de mulţi dintre cei care, vezi Doamne, sunt cu picioarele pe pământ, nişte eroi ai încrederii în sine şi ai determinării, cu o clară imagine asupra lucrurilor care le doresc de la viaţă.
Prima regulă care ajută la clădirea oricărui astfel de microunivers este regula excluziunii selective. Ce ar însemna asta... nu cred că sunt mulţi oameni care acceptă şi integrează cu bună ştiinţă în perspectiva care o au asupra lumii şi lucruri care îi incomodează sau îi deranjează. Excluderea factorilor mai puţin plăcuţi şi păstrarea celora care corespund unei idei proprii de ”bine” şi ”acceptabil” reprezintă primul filtru care este pus în faţa unei realităţi deseori dure. Pe scurt: amăgire idilică auto-impusă -> fericire artificială.
Cea de-a doua regulă o reprezintă regula interesului sau a factorilor concentraţi. Există multe persoane cu un comportament de natură mai mult sau mai puţin obsesivă care se axează de-a lungul existenţei lor pe nişte ţeluri clare, auto-impuse sau împrumutate din surse de inspiraţie externă, care servesc drept un mini-scop de viaţă pe durata respectivă de timp în care sunt active.
Nu este o formă exagerată de ”divide et impera”, te asigur, ci o robotizare a perspectivei asupra vieţii, care ajunge să fie redusă la probleme, paşi de rezolvare şi planificări care cauzează stres, anxietate, nervozitate şi alte stări extreme, cu foarte mici variaţii sau momente de linişte în rest. Planuri în planuri sau o lipsă totală de planuri. Şi a trăi de pe o zi pe alta este, până la urmă, un plan.
Adaptabilitatea unui astfel de microunivers este minimă, dacă nu inexistentă. Oamenii care îl întreţin nu sunt flexibili sau dechişi la nou, au preconcepţii, prejudecăţi, idei fixe şi bătute în cuie până în vecii vecilor... şi nimic sau nimeni nu poate schimba asta, decât poate o minune. Pe scurt: anumiţi oameni văd doar ceea ce vor să vadă, când vor să vadă, nimic mai mult -> inerţie cerebrală, încăpăţânare şi ignoranţă.
A treia regulă, şi poate cea mai des întâlnită, este regula sinelui sau a egocentrismului. ”Eu sunt centrul universului. Alte perspective, alţi oameni, alte idei, alte vise, alte trăiri? Poate există, dar toate se învârt în jurul meu şi le pot manipula după plac, dacă doresc, sau le pot ignora/respinge cu desăvârşire atunci când utilitatea lor expiră.” Asemenea filtru dă naştere celor mai mari ignoranţi şi celor mai ”devastatori” oameni de pe planetă, aş spune.
Fiind poate doar în urma dictatorilor manipulativi cu vise de dominaţie globală, aceşti mini-controlatori aduc doar nefericire, instabilitate şi conflict în jurul lor, chit că o realizează sau nu, chit că o fac în mod conştient sau nu. Un factor important în ecuaţia acestui microunivers este şi mândria nejustificată, combinată cu un ego exacerbat, care nu lasă loc de compromisuri sau schimbări în privinţa atitudinii personale. Pe scurt: Sunt mulţi oameni care cred că, indiferent de situaţie, nimic nu e mai presus de ”numero uno”, propria persoană -> adoraţie de sine şi vanitate + ipocrizie (egoismul este deja subînţeles, fiind boala secolului, alături de prostie).
Aşa cum am încercat să arât, filtrele care pot fi impuse realităţii au foarte multe neajunsuri în ceea ce priveşte modul în care limitează sau altereză perspectiva unui om asupra universului înconjurător. Deşi le folosim uneori şi fără să vrem... pentru a scăpa de probleme sau pentru a ne permite momente de linişte şi fericire, adevărul este că realitatea merită privită în forma ei brută, fără filtre, cu o minte deschisă şi receptivă la nou. E singurul mod în care poţi spune că trăieşti cu adevărat liber, fără a fi prizonierul propriei tale iluzii, sau a unei iluzii impuse de alte persoane sau de către alţi factori constrângători.
Problema e că renunţarea la aceste filtre după o folosire îndelungată este foarte, foarte dificilă, deseori chiar imposibilă. Multora le e frică, sau sunt prea comozi să schimbe ceva în viaţa lor, oricât de mic, orice lucru care le-ar putea perturba planurile şi falsul sentiment de siguranţă pe care îl urmează prin viaţă de parcă ar fi lumina unui far în plină întunecime.
”Singura constantă e schimbarea”, spunea Śākyamuni (Buddha), iar faptul că viaţa e plină de incertidudini indiferent de maniera în care alegi să o priveşti este un lucru pe care ar trebui să îl fi realizat deja.
Anumite concluzii merită trase după o analiză îndelungată, anumite lucruri merită trăite înainte de a fi clasificate, iar anumite aspecte ale realităţii necesită multă înţelegere şi mult tact.
Ţine de tine să nu treci prin viaţă ca o gâscă prin apă şi să ai curajul, curiozitatea şi deschiderea necesară pentru a îţi descoperi propria umanitate şi nenumăratele lucruri care derivă din aceasta.
Încearcă. Uneori e tot ce trebuie să faci pentru a reuşi.
Încearcă. Întreabă-te. Realizează. Adaptează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu