Cinematograful vietii

Viata este ca un film...Privita de multi,aplaudata,apreciata dar si criticata...Un film ce are si publicitate ce ne intrerupe sirul viselor la care ne gandim in cele mai frumoase momente.O sala in care doar eu sunt singurul privitor al filmului derulat in fata ,mea mort imi reprivesc viata.Nu platesc biletul la intrare in cinema,l-am platit pe parcursul vietii.Actiunea imi este cunoscuta ,scoasa parca din realitatea traita ,dar visele parca nu erau asa,proiectia alb negru a gandului meu privita prin prisma unui videoproiector ce imi afiseaza clipele ce le-am ratat,clipe de iubire de dezamagire.Poate ca cele mai mari regrete sunt cele ca nu am pretuit tot ce am vazut,revad filmul ce m-a marcat o viata intreaga si dau vina pe regizor.Dar cine e regizorul...Noi oamenii ce nu pretuim fiecare clipa,omul ce lasa fiecare secunda sa se scurga fara a sti sa seducem clipele abandonate,clipele ce ne-au ridicat candva si le-am uitat imediat cum am iesit din sala de cinema.
Ies cu privirea in jos si privesc covorul rosu pe care am pasit pentru ultima data si ma uit la casa de bilete unde este o coada interminabila,ma uit in ochii celor ce vor sa vizioneze acest film si imi dau seama ca toti vor realiza acelas lucru ca si mine...Ca uneori filmele sunt realitate si scenariile sunt vorbele ce le rostim zi de zi,nu exista recuzita,dubla sau actori,existam noi....

Cinematograf al mintii mele
Privesc uimit catre stele
Si vreau si eu sa fiu
O stea pe cerul fumuriu
Sa fiu aplaudata candva
De publicul ce ma va aprecia
Si regret acum la final
Cu gandul meu moral
Ce ma face a ma gandi
Ca intr-o zi si eu voi clipi
Si voi uita de filmul meu
Actor in viata raman mereu