Povestea ceaiului incepe in China antica, acum mai mult de 5 000 de ani. Conform legendei, imparatul Shen Nung, bun conducator, om de stiinta si patron al artelor, a dat un edict prin care impunea fierberea apei, ca masura de igiena.
Legenda povesteste cum ca intr-o zi calda de vara, in timp ce vizita o regiune distanta a tarii, el si curtea sa s-au oprit sa se odihneasca. Servitorii au fiert apa de baut pentru nobili in care cazusera frunze uscate dintr-un arbustdin apropiere. Rezultatul a fost un lichid maro infuzat in apa. Curios, imparatul a vrut sa afle ce este cu acest lichid, asa ca gustandu-l si-a dat seama ca frunzele ce cazusera in apa aveau un efect benefic asupra corpului uman.
Consumul ceaiului s-a raspandit in cultura chineza, patrunzand in fiecare aspect al societatii. Preotul budist Yeisei, vazand valoarea ceaiului in amplificarea meditatiei religioase in China, a fost primul om care a dus seminte de ceai in Japonia, devenind astfel cunoscut drept tatal ceaiului in Japonia.
Ceaiul a fost apreciat si sprijinit de curtea imperiala aproape instantaneu si s-a propagat rapid de la curte si manastiri in alte segmente ale societatii japoneze, fiind ridicat la rang de arta, astfel creandu-se ceremonia japoneza a ceaiului numita "Cha-no-yu".
Primul european care s-a intalnit cu ceaiul si a scris despre el a fost preotul iezuit portughez Jasper de Cruz in 1560. Acesta participase ca misionar la prima expeditie comerciala portugheza, si tot portughezii au fost cei ce au creat prima ruta de comert a ceaiului pana la Lisabona. De la Lisabona, ceaiul era preluat de nave olandeze care il transportau in Franta, Olanda si Tarile Baltice.
Ceaiul a devenit foarte la moda la Haga, capitala Olandei. Datorita costului prohibitiv, era considerat o marfa de lux. Dar pe masura ce cantitatile importate au crescut, preturile au scazut, iar in 1675 deja putea fi gasit in magazinele de alimente in toata tara.
Marea Britanie a fost ultima putere maritima care a stabilit rute comerciale cu China si India de Est. Primele mostre de ceai au ajuns in Anglia intre 1652 si 1654. Ceaiul a devenit popular foarte rapid, atat de popular incat a inlocuit berea englezeasca blonda (ale) drept bautura nationala.
Promotorii si protectorii ceaiului au fost tot nobilii, la fel ca in Olanda, in special regele Charles II si sotia sa, infanta portugheza Catherine de Braganza. In curand, ceaiul era baut de toate straturile societatii.
Traditia ceaiului de dupa-amiaza a fost creata de Anna, ducesa de Bedford (in secolul XIX), care obisnuia sa-si invite prietenii la o masa de dupa-amiaza la ora 5Meniul continea, in afara de ceai, mici prajiturele, sandwichuri cu paine si unt si dulciuri asortate.
Aceasta practica a fost rapid adoptata si de alte gazde primitoare, si in curand a aparut un nou ritual. Primul ceainic era preparat in bucatarie si apoi prezentat stapanei casei, care astepta impreuna cu oaspetii ei, la o masa incarcata cu portelanuri chinezesti fine. Continutul acestui prim ceainic era incalzit apoi de gazda intr-un al doilea ceainic (de obicei din argint) la o flacara mica. Mancarea si ceaiul erau apoi servite invitatilor.
De la inovatie la traditie a fost un sigur pas, ceaiul devenind astfel un simbol pentru lumea asiatica, dar in acelasi timp si pentru societatea englezeasca...
Sa dam Cezarului ce e al Cezarului...ceaiul ramane si in zilele noastre o bautura apreciata, si de ce nu...savurata cu aceeasi placere ca acum cateva sute de ani de multi dintre noi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu