duminică, 2 august 2009

Voi stiti raspunsul?


De ce alegem incertitudinea si refuzam cu incapatanare apropierea? De ce speram pana cand doare si nu vrem sa facem nici un compromis in sensul acesta? De ce ne multumim cu farame de vis si alungam realitatea, doar pentru ca nu se incadreaza in sablon? De ce cream lumi si dam cu piciorul tangibilului?
De ce sentimente si nu ratiune?

Un comentariu:

Rappa_ru' spunea...

Acest lucru ma intreb si eu, chiar de multe ori...mereu sunt in cautarea sentimentului caruia i se altura ratiunea, sinceritatea si sufletul la o persoana