Cuvintele imi joaca in minte in mii de culori. Am obosit sa ma invinovatesc pentru felul in care mi-am pazit sufletul si sa ma chinuie amintirea hotararilor ascunse doar in gandurile mele. Nu vreau sa cred ca m-am uitat, m-am pierdut. As vrea ca in loc sa-mi ascund vorbele, sa tac, singura, supusa, fragila, sa poruncesc destinului sa fie bun cu mine. Sa imi asculte visele, sa imi picure in suflet cuvinte dulci, sa nu imi piarda colturile ascunse ale inimii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu