vineri, 3 aprilie 2009
SCRISOARE CATRE LICEENI
Poate ca multi dintre voi au citit aceasta scrisoare.
Ma adresez acum celor care NU au avut ocazia s-o citeasca, pentru ca e departe de a fi o simpla scrisoare. Este un adevarat MANIFEST prin care se face apel la trezirea unor constiinte adormite.
E un manifest scris pe limba voastra, de spiritul adolescentului perpetuu si rebel care inca se zvarcoleste in multi dintre noi, cei care am trecut de hotarele acestei etape de viata.
Scrisoare catre liceeni
DE TUDOR CHIRILA
Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba o scapare. Noi ne-am înselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câstiga bani acolo si tânjesc dupa orasul asta împutit. Voi însa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.
Nu va gânditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te îmbogatesti. Daca ai pamânt sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre TVA si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e înca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce înseamna un Bucuresti în care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, gânditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.
Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica în mâna. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamânt. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va între voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si înhaitati-va. Numai în “haita” de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mâncat. Zece însa, s-ar putea sa reusiti. Gânditi-va de pe acum sa-i înlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gândul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele într-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini când n-ai o autostrada buna? De ce sa ai o vila într-un cartier sufocat de inundatii?
Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarâti, din ale caror drame puteti învata. Îsi dau priceperea pe un salariu de nimic si va învata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi învata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decât oricând. Hotii de la putere nu sunt în stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer în Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va învete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va înfunda si ne va asfixia copiii.
Nu va mai luati dupa ziare. Ei nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cât sunteti mai prosti, cu atât le va fi mai usor sa va “vânda” orice cacat. Iar cacatul pe care îl veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi toate ziarele. Cititi câteva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.
Nu fumati iarba si nu va dati în cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi si mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, îi vor fura. Este timp pentru toate. Acum însa trebuie sa învatati, pentru ca în curând nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra în viata adânc de tot, si e mai rau ca în jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.
Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cât veti sti mai multe, cu atât veti fi mai înalti. Orice carte citita, orice lectie învatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta. Europa cumpara inteligenta. România nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.
Sunteti tineri. Nu va gânditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta în curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va mânjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va împroaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va învete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti va învata sa deosebiti Binele de Rau. Din prezentul amarâtei asteia de tari nu puteti învata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cât veti fi mai multi buni, cu atât veti sufoca Raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspânditi-va precum lacustele.
Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramâne doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Când îmbatrânesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea si boala. Voi aveti sansa sa lasati ceva în urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.
Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia îl taie sigur. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, însa. Nu degeaba, ca altfel se transforma în latrat. Învatati legile. Învatati-va drepturile. Atunci veti sti când are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti întelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu întelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mâna hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Câtiva dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei însisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii în fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi închise si Ei vor câstiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Îi vedeti în ziare, în fiecare zi.
Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si când veti fi câstigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!
Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va în viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
scrisoarea [cu un potential filosofic ridicat, specific chirila] schimba sau intareste personalitatea oricarui adolescent o citeste. merita citita. eu personal o stiam.
Trimiteți un comentariu